Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌102 Factorul confesional în relaţiile internaţionale trebuie înserată în statul de drept. Actualmente toleranţa religioasă nu este doar o necesitate naţională sau regională ci una globală, or pe de o parte, mişcarea creştină s-a răspîndit în culturile tradiţionale din Africa şi Asia, iar pe de alta, migrarea masivă a populaţiilor africane şi asiatice spre Europa şi America de Nord după cel de-al doilea război mondial a provocat penetrarea religiilor afro-asiatice în „lumea nouă”. Ascensiunea pluralismului religios adînceşte rolul social al religiei, în special datorită faptului că dincolo de apartenenţa socială diferită, coeziunea naţională nu poate fi afectată de antagonisme religioase interne. Este dificil ca guvernele civile să impună o uniformitate religioasă la nivel global-societal. După cel de-al doilea război mondial libertatea religioasă ca segment al drepturilor omului a fost proclamată în diverse rezoluţii ale organismelor internaţionale – ONU, CE, OSCE. Prin aceste instrumente codificate de drept internaţional, guvernele se obligă să abandoneze persecuţiile religioase şi să asigure libertatea religioasă a cetăţenilor, mai puţin însă faţă de sectele şi practicile religioase care contravin prevederilor dreptului intern. Majoritatea religiilor consideră că factorul reglator al entropiei sociale este divinitatea dar nu statul. În sociologia contemporană a religiei, prin intervenţia minorităţilor spiritualreligioase din Occident, se operează cu noţiunea „societate religioasă pluralistă”, religia fiind concepută ca un ansamblu de credinţe, practici şi angajamente instituţionale care caracterizează creştinătatea, islamul şi iudaismul. În acelaşi timp mai mulţi gînditori anglo-saxoni consideră că tradiţia creştină este intolerantă, creştinismul fiind o religie exclusivistă care nu recunoaşte existenţa altor religii universale, reprezentînd în plus o religie prozelitistă şi voluntaristă. Remarcăm în acest sens, că hegemonia spirituală în cadrul creştinităţii a fost exercitată de catolicism (ramura apuseană a creştinităţii) prin două elemente specifice teologiei catolice: excomunicarea şi tratarea altor grupe de creştini ca „schismatici”
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 103 ▌ în raport cu „dreapta credinţă”. Intoleranţa catolică s-a manifestat atît faţă de greco-ortodocşi, cît şi faţă de protestanţi, mai ales anabaptişti, unitarieni, care alcătuiesc segmentele radicale. Guvernele din spaţiile de cultură şi civilizaţie creştină au modelat un cult al toleranţei religioase înscris în sistemul juridic al statelor creştine. Protecţia libertăţilor religioase înscrise în sistemul juridic al statelor creştine reprezintă o emanaţie a mediului politico-ideologic creştin care s-a ghidat de principiul filosofiei toleranţei - „iubirea universală a aproapelui”. „Sistemul axiologic creştin a fundamentat... drepturile religioase, adîncind rezultanta lor morală şi etică, or omul este născut liber, egal în drepturi prin însăşi demnitatea sa divină. Creştinismul, reflexia sa teologico-politică leagă în mod organic drepturile omului, pedagogia libertăţii de doctrina creştină ca expresie a legii lui Dumnezeu” [62]. Din această perspectivă Europa oferă exemplul cel mai adecvat de toleranţă religioasă: potrivit raportului organizaţiei Amnesty International, 45% din cetăţenii europeni nu comit violări ale drepturilor religioase, 26% comit puţine încălcări şi numai 7% comit violări ale drepturilor fundamentale religioase [63]. Rapoartele acestei organizaţii denotă în acelaşi timp că religia creştină este cea mai persecutată dintre toate religiile lumii. În acelaşi context de cultivare a toleranţei se înscrie decizia administraţiei Clinton de a numi 20 de membri ai Comitetului de Apărare a Drepturilor Religioase, care „să întreţină un flux de informaţii spre Guvernul SUA asupra condiţiilor şi persecuţiilor la care sunt supuse minorităţile religioase”. Din momentul apariţiei sale, islamului i-a fost propriu expansionismul. Califii arabi nu şi-au propus să convertească supuşii, ci să-i supună „singurului Dumnezeu recunoscut Alah şi profetului său Muhamed”. Din această logică decurge învăţătura Coranului: „Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ar fi făcut din toţi oamenii un singur popor”, condamnîndu-se
Page 2 and 3:
▌2 Factorul confesional în rela
Page 4 and 5:
Page 6 and 7:
Page 8 and 9:
Page 10 and 11:
Page 12 and 13:
Page 14 and 15:
Page 16 and 17:
Page 18 and 19:
Page 20 and 21:
Page 22 and 23:
Page 24 and 25:
Page 26 and 27:
Page 28 and 29:
Page 30 and 31:
Page 32 and 33:
Page 34 and 35:
Page 36 and 37:
Page 38 and 39:
Page 40 and 41:
Page 42 and 43:
Page 44 and 45:
Page 46 and 47:
Page 48 and 49:
Page 50 and 51:
Page 52 and 53: ▌52 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101: ▌100 Factorul confesional în rel
Page 120: ▌120 Factorul confesional în rel
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?