Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌54 Factorul confesional în relaţiile internaţionale conştiinţa naţională, cît şi de a consolida solidaritatea dintre naţiuni şi popoare. În secolul XX pluralismul religios a devenit realitate, fiind un element fundamental al sistemului de drepturi şi libertăţi, iar valenţele religioase ale diferitor regiuni alcătuiesc elemente importante în edificarea unor sisteme de securitate. Conducătorii politici şi cîrmuitorii religioşi se confruntă cu o problemă similară – a asigura gestiunea propriilor instituţii. Independent de referinţele la legitimitate sau la sursele puterii, la valori sau ideologii, ei caută să conştientizeze că „celălalt” există şi sub presiunea necesităţii realităţilor de coexistenţă. Guvernele conduc cu societatea într-o manieră democratică sau autoritară, însă în ambele cazuri nu ezită să manipuleze cu religia. În genere, politica şi religia stabilesc relaţii de bună vecinătate, cazul Franţei fiind elocvent: de la conflictul ideologic dintre Republică şi biserică s-a trecut la situaţia în care ambele părţi caută să consolideze aspectele pozitive ale deciziilor publice pentru instituţiile lor. În societăţile democratice statul respectă regulile neformale de joc, fiecare avînd avantajul de a presta populaţiei cele mai bune servicii posibile. În cazul cînd poziţiile diferă este normal ca biserica să-şi exprime punctul de vedere, iar statul să-i acorde atenţie. Ştiind că alte grupuri vor face presiuni asupra autorităţilor, prin alertarea opiniei publice şi prin intermediul alianţelor cu alţi actori ai vieţii sociale, bisericile caută să influenţeze asupra puterilor publice. La rîndul lor, autorităţile publice consultă diferite grupuri din societate, inclusiv bisericile şi ţin cont de dezideratele lor înainte de a face o alegere în numele interesului general. Chiar dacă deciziile vin în opoziţie cu cerinţele religioase, conducătorii politici le prezintă în maniera ca să lase deschise canalurile de comunicare. În societăţile democratice statul şi biserica au renunţat la monopolul lor ideologic şi practic: biserica nu-şi mai arogă dreptul de a conduce cu politica, iar statul nu marginalizează biserica, succesele unuia nefiind în detrimentul altuia şi cu unele
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 55 ▌ excepţii, ambele părţi caută consensul care le-ar ajuta în administrare. Indiferent de demersul teologic, religiile ca regulă recunosc existenţa dacă nu a politicii ca concepţie şi proces, cel puţin a statului ca realitate concretă. Ele tind spre proiectarea unei viziuni globale asupra lumii şi mai degrabă tolerează decît acceptă concurenţa din partea unei concepţii politice. În Israelul biblic sistemul politic era descentralizat şi îngloba un melanj de suveranitate divină şi protodemocraţie. Instituirea monarhiei în urma solicitării din partea evreilor contra voinţei lui Samuil este considerată mai degrabă un rău decît un ideal. În fond, iudaismul nu sacralizează statul, ci îl consideră ca un mijloc indispensabil pentru prevenirea anarhiei, „fără teama de suveran, oamenii s-ar mînca de vii”. În catolicism expresia „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” a fost interpretată în decursul timpului în manieră diferită. Grigore al VII-lea afirma dreptul papei de a destitui suveranii, insistînd că politica este tributară religiei şi legitimitatea rezidă în biserică. La etapa actuală, Sinodul, în 1985 a criticat secularismul, dar a recunoscut „legitima autonomie a legalităţilor lumeşti”. Fără mare entuziasm, această frazeologie a făcut din stat mai mult un mijloc decît o finalitate: statul este un element al planului divin pentru umanitate şi nu un scop în sine. Pentru a fi legitimă, politica trebuie să respecte valorile morale, iar în cazul societăţilor creştine, misterele creştine. Prin urmare, legitimitatea politicii este condiţională. Alţi creştini pot mai uşor accepta ca statele să dispună de autonomie în raport cu religia. Mai mult din raţiuni istorice decît teologice bisericile ortodoxe au avut relaţii privilegiate cu puterile publice şi au recunoscut legitimitatea politicii. Ortodocşii care au emigrat în alte ţări, au luat cu ei această atitudine de respect pentru state. Bisericile protestante, mai
Page 2 and 3:
▌2 Factorul confesional în rela
Page 4 and 5: ▌4 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101: ▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103: ▌102 Factorul confesional în rel
Page 104 and 105:
▌104 Factorul confesional în rel
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?