Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌30 Factorul confesional în relaţiile internaţionale conducerea politică. Intacte au rămas numai poziţiile moralei religioase care defineau normele sociale, acestea fiind pentru politică limite şi orientări. În condiţiile menţinerii tendinţelor către extindere, religia şi-a pierdut din influenţă asupra politicii, această ordine fiind alimentată de următorii factori: 1) dezvoltarea concepţiei filosofice despre lume, în special în epoca Iluministă, în care rolul dominat aparţine raţiunii; 2) dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, în calitate de catalizatori, servind un şir de inovaţii fundamentale şi marele descoperiri geografice; 3) conturarea tendinţelor către secularizare, adică despărţirea bisericii de stat, transformarea politicii într-o formă de sine stătătoare de activitate spirituală şi autonomizarea religiei; 4) democratizarea relaţiilor dintre politică şi religie: pe de o parte, prin modificarea de neutralitate a autorităţilor suveranului, iar pe de alta, prin apariţia noilor forme de organizare şi raporturi socio-economice, a mişcărilor de masă sindicale şi acordarea dreptului de vot. Epoca modernă debutează cu intrarea în secolul raţiunii: începînd cu Iluminismul, civilizaţia europeană s-a dezvoltat sub semnul predominării raţionalităţii. Una dintre premisele acestui secol a fost conturarea şi aprofundarea secularizării, biserica nu mai dispune de ultimul cuvînt în artă şi ştiinţă, drept, morală sau politică. Distanţarea eticii şi politicii de creştinism fundamentată prin creaţia iluminiştilor a primit un conţinut nou şi se rezumă la credinţa în raţiune ca forţă capabilă să-l facă pe om liber, să-i ofere putere asupra naturii şi sine însuşi. Eliberîndu-se de tutela religioasă, etica găseşte sprijin în raţiune, în ştiinţă. B. Spinoza subliniază că Universul este în stare să genereze toate acele sentimente, inclusiv dragostea, care în trecut erau prezentate ca fiind legate de credinţa în Dumnezeu ca început personificat. În acest sens, morala poate fi în conexiune cu ştiinţa care conduce spre iluminarea finală şi deplină a omenirii de către raţiune, fapt ce deschide în faţa omului perspectiva progresului nelimitat.
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 31 ▌ J.A. Condorset consideră că perfecţionarea legilor şi instituţiilor publice este o consecinţă directă a progresului ştiinţelor, aflat în relaţie directă cu progresul instruirii, iar natura leagă într-o totalitate indisolubilă adevărul, fericirea şi virtutea. Unul dintre rezultatele progresului raţiunii umane necesare fericirii generale trebuie să fie depăşirea prejudecăţilor: filosofia iluministă asociază cu religia creştină, dogmatismul şi fanatismul, ignoranţa şi duplicitatea. Iluminiştii exprimau convingerea că triumful raţiunii conduce spre ruinarea iluziilor şi superstiţiilor. Omul ce gîndeşte raţional nu încalcă normele morale din cauză că raţiunea îl ajută să-şi învingă şi să-şi stăpînească pasiunile. Morala nu mai este transcendentă, ea devine o stare a omului. Conform lui T. Hobbes, raţiunea umană este instanţa supremă în problemele morale, iar I.Kant subliniază că lumea ajunsă la perfecţiunea etică devine cauza raţiunii practice. Prin urmare, raţionalizarea lumii include şi factorul moral-religios. „Cunoscînd” adevărul, ştiinţa are menirea să contribuie la soluţionarea problemelor principale, inclusiv în domeniul moralei şi politicii. Evul Mediu creştin unea politica cu morala prin credinţa religioasă, prin dimensiunea religioasă a lumii. Această legătură istorică a fost întreruptă odată cu secularizarea. În condiţiile unei societăţi ce se caracterizează prin „starea naturală a omului”, predominarea intereselor egoiste şi a războaielor, N. Machiaveli găseşte întruchiparea idealului puterii de stat în Imperiul Roman precreştin. Măreţia şi forţa statului consideră gînditorul, trebuie să fie conservate şi sporite de către conducători, din cauza că societatea este compusă din indivizi egoişti şi războinici. În aceste scopuri se cuvine ca oamenii politici să facă uz de toate mijloacele potrivite, urmărindu-se menţinerea ordinii publice şi de stat. T. Hobbes consideră că omul în stare naturală este ghidat doar de egoism şi tendinţe de autoconservare. Pentru a evita „războiul tuturor împotriva tuturor”, în baza acordului social
Page 2 and 3: ▌2 Factorul confesional în rela
Page 80 and 81:
▌80 Factorul confesional în rela
Page 82 and 83:
Page 84 and 85:
Page 86 and 87:
Page 88 and 89:
Page 90 and 91:
Page 92 and 93:
Page 94 and 95:
Page 96 and 97:
Page 98 and 99:
Page 100 and 101:
▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103:
Page 104 and 105:
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?