Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

▌30 Factorul confesional în relaţiile internaţionale
conducerea politică. Intacte au rămas numai poziţiile moralei
religioase care defineau normele sociale, acestea fiind pentru
politică limite şi orientări. În condiţiile menţinerii tendinţelor
către extindere, religia şi-a pierdut din influenţă asupra politicii,
această ordine fiind alimentată de următorii factori: 1)
dezvoltarea concepţiei filosofice despre lume, în special în
epoca Iluministă, în care rolul dominat aparţine raţiunii; 2)
dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, în calitate de catalizatori, servind
un şir de inovaţii fundamentale şi marele descoperiri geografice;
3) conturarea tendinţelor către secularizare, adică despărţirea
bisericii de stat, transformarea politicii într-o formă de sine
stătătoare de activitate spirituală şi autonomizarea religiei; 4)
democratizarea relaţiilor dintre politică şi religie: pe de o parte,
prin modificarea de neutralitate a autorităţilor suveranului, iar pe
de alta, prin apariţia noilor forme de organizare şi raporturi
socio-economice, a mişcărilor de masă sindicale şi acordarea
dreptului de vot.
Epoca modernă debutează cu intrarea în secolul raţiunii:
începînd cu Iluminismul, civilizaţia europeană s-a dezvoltat sub
semnul predominării raţionalităţii. Una dintre premisele acestui
secol a fost conturarea şi aprofundarea secularizării, biserica nu
mai dispune de ultimul cuvînt în artă şi ştiinţă, drept, morală sau
politică. Distanţarea eticii şi politicii de creştinism fundamentată
prin creaţia iluminiştilor a primit un conţinut nou şi se rezumă la
credinţa în raţiune ca forţă capabilă să-l facă pe om liber, să-i
ofere putere asupra naturii şi sine însuşi. Eliberîndu-se de tutela
religioasă, etica găseşte sprijin în raţiune, în ştiinţă. B. Spinoza
subliniază că Universul este în stare să genereze toate acele
sentimente, inclusiv dragostea, care în trecut erau prezentate ca
fiind legate de credinţa în Dumnezeu ca început personificat. În
acest sens, morala poate fi în conexiune cu ştiinţa care conduce
spre iluminarea finală şi deplină a omenirii de către raţiune, fapt
ce deschide în faţa omului perspectiva progresului nelimitat.