Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌24 Factorul confesional în relaţiile internaţionale supuşilor, acestea reprezentînd mai degrabă nişte excepţii care, de regulă, nu conduceau spre schimbări esenţiale. Astfel, faraonul Amenhotep al IV-lea, primind numele de Ehnaton, a abrogat tradiţia respectării zeităţilor vechi şi a impus respectarea unicului zeu Aton. Însă această situaţie n-a durat mult timp şi după moartea faraonului a fost restabilită ordinea precedentă a ritualului. Prin urmare, religia asigura stabilitatea societăţii şi fortifica autoritatea cîrmuitorilor prin zeificarea lor sau, mai tîrziu, prin proclamarea acestora în calitate de „aleşi ai divinităţii”. Religia a contribuit la depăşirea fărîmiţării gentilicotribale şi teritoriale, adică la formarea statului, impunînd şi reflectînd orînduirea socială, un atribut imanent al căreia era autoritatea incontestabilă a forţelor supreme. În Roma precreştină zeităţile locale ale popoarelor cucerite erau acceptate cu condiţia ca împăratul să fie recunoscut în calitate de membru dominant în panteoanele lor. Simbolizată prin împărat, Roma devenea nu numai de facto, dar şi de iure forţa politică tutelară asupra popoarelor mai mult sau mai puţin egale şi dacă esenţa împăratului este una divină, supuşii săi în numele ascultării religioase urmau să-i poarte respect politic. În această ordine de idei poate fi mai lesne de înţeles conflictul dintre Roma şi Ierusalim. Nu este nimic excepţional că Iudeea este supusă Romei, această soartă a fost împărtăşită de majoritatea popoarelor din bazinul mediteran. Altceva este că pentru evrei Dumnezeul lui Israel era singurul şi unicul nesupus oricărei concurenţe. Un împărat care nu este mai divin decît alţi dumnezei este un împărat coborît la nivelul altor conducători politici şi dacă împăratul este un conducător politic fără ca să aibă atribute divine, este legitim de a i se opune. Monoteismul ce se răspîndea în Imperiul Roman sub influenţa evreiască şi apoi celei creştine era un pericol serios pentru pax romana şi prin aceasta se explică ferocitatea represiilor romane contra Ierusalimului.
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 25 ▌ Aşadar, politica şi religia sînt poziţionate pe o treaptă sau alta a sistemului piramidal al societăţii, ierarhia organizării sociale le fixează locul şi rolul pe scara puterii, indicînd cine o exercită şi asupra cui este exercitată. În orice societate există o autoritate supremă, suverană, plasată în vîrful ierarhiei şi care emană supremaţie. Dacă în democraţiile moderne puterea este expresia, voinţei poporului, nu trebuie de uitat că pe parcursul istoriei, autoritatea suverană a fost şi mai continuă să fie sursă a puterii, dispunînd de „privilegiul” de a se întreţine cu sacralitatea, cu divinitatea, fără ca ea însăşi să fie divină. Răspîndirea creştinismului a provocat transformări esenţiale în relaţia puterii cu poporul. Unele nemulţumiri particulare faţă de evoluţia „firească” a conducerii cu statul au început în timpul regelui Irod, din ordinul căreia a fost desfăşurată acţiunea de omorîre a viitorului rege al iudeilor despre naşterea căruia s-a vestit. Însă decizia politică a lui Pilat, adoptată sub presiunea opiniei publice, de a-l executa pe Isus Hristos poate fi calificată în istoria omenirii ca cea mai mare ingerinţă a politicii în religie. Un alt eveniment esenţial este decretarea de către Constantin cel Mare a creştinismului în calitate de religie principală în Imperiul Roman. După ce a promovat o politică îndelungată de persecuţie a creştinilor care acceptase puterea politică a Romei, dar respingeau divinitatea împăratului, aceasta a cunoscut o perioadă de toleranţă. Împăratul Constantin a promulgat Edictul de la Milano, prin care a fost abolită persecuţia creştinilor şi proclamată toleranţa pentru toate religiile. Ceva mai tîrziu creştinismul devine religie de stat, impunîndu-se oficierea serviciului creştin şi declarîndu-se duminica zi de odihnă, bisericii acordîndu-i-se privilegii şi cedîndu-i-se terenuri. Statul s-a pus în serviciul religiei oficializate, dar a devenit imanentă separarea dintre conceptul politic al statului şi cel religios al bisericii.
Page 2 and 3: ▌2 Factorul confesional în rela
Page 74 and 75:
▌74 Factorul confesional în rela
Page 76 and 77:
Page 78 and 79:
Page 80 and 81:
Page 82 and 83:
Page 84 and 85:
Page 86 and 87:
Page 88 and 89:
Page 90 and 91:
Page 92 and 93:
Page 94 and 95:
Page 96 and 97:
Page 98 and 99:
Page 100 and 101:
▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103:
Page 104 and 105:
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?