Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌34 Factorul confesional în relaţiile internaţionale să fie un mijloc de promovare a binelui public, pe care se aliniază toate interesele personale [12]. La începutul independenţei credinţa politică se limita la creştinism. Nouă dintre cele treisprezece state fondatoare făceau referinţă la creştinism în constituţiile lor şi numai protestanţii puteau ocupa posturi publice, această prohibiţie de natură religioasă fiind abolită după Războiul de secesiune. O mostră elocventă de exprimare a religiei civice americane, acestui amestec de credinţă şi laicizare, în nici una dintre religii nu dispune de primat în raport cu altele, este sărbătoarea Zilei Recunoştinţei. Această sărbătoare de origine puritană cu ceremonial inspirat din Sf. Scriptură este o ocazie de bucurie pentru toţi, cuprinzînd necreştini şi necredincioşi. Ea permite tuturor americanilor să-şi exprime fericirea de a fi american şi urmăreşte să demonstreze că America formează o totalitate fondată pe valorile morale, spirituale şi de familie. Prin urmare, în SUA s-a produs separarea dintre biserică şi stat, dar în acelaşi timp, fuziunea dintre politică şi credinţă, generîndu-se o religie civică, profund implementată în obiceiul american. Însă acest fenomen nu este lipsit de probleme. Conform lui S. Abrams, SUA se află în tranziţie de la „o neutralitate guvernamentală între religii” la „o societate în care religia nu deţine un rol public” [13]. El explică trecerea de la separarea dintre biserică şi stat la separarea dintre societate şi religie printr-un amestec de frică în faţa creştinării vieţii publice, respingere a influenţei bisericii catolice şi promovare a individualismului. Separarea dintre biserică şi stat nu trebuie să împiedice libertatea expresiei religioase, protejată prin lege, dar nu este mai puţin adevărat că această libertate, care a avansat mult, poate juca în favoarea unor grupări suprematiste sau rasiste, de tipul Ku Klux Klan. Cert este însă că în SUA credinţa este omniprezentă în sfera publică. Orice discurs ţinut de Preşedinte în faţa naţiunii se termină cu cuvintele: „Dumnezeu binecuvîntează America”. Ceremonia de investitură a
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 35 ▌ Preşedintelui şi vice-preşedintelui cuprinde jurămînt pe Biblie, expresia ceremoniei publice începe printr-o invocare religioasă. Totodată, această ordine nu împiedică statul să evite orice acţiuni care ar părea că sînt un suport în favoarea unei religii în parte şi se invocă o credinţă în cadrul căreia toate religiile pot să se recunoască. Acest amestec de separare şi de fuziune alcătuieşte originalitatea relaţiilor dintre politic şi religios în SUA. În Franţa o fuziune de o asemenea manieră a fost practic de neconceput, mai ales în perioada de la sfîrşitul secolului al XVIIIlea pînă la începutul secolului XX, din cauză că de la începutul Republicii, statul şi biserica s-au aflat în opoziţie. Republica se inspira din filosofia iluministă, pe cînd biserica vroia să impună învăţătura sa; executarea lui Louis al XVI-lea era o alegere politică pentru Republică şi o crimă pentru biserică; confiscarea bunurilor clerului era presupusă ca o consolidare a noii puteri, pentru biserică un mare păcat în faţa lui Dumnezeu. Statul sub formă republicană invocă Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, iar biserica catolică se făcea părtaş al vechiului regim şi al contrarevoluţiei. Opoziţia dintre Republica laică tratată cu neîncredere de biserica catolică şi biserica ostilă Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului a marcat istoria franceză. Mai mult de un secol după Revoluţie biserica continua să tolereze Republica, dar fără a o recunoaşte, iar legea cu privire la separare din 1905 exprimă o opoziţie dintre dogmatismul laic republican şi o crispare a bisericii catolice. Numai după cel de-al doilea război mondial relaţiile tensionate au început să se deblocheze. Germania oferă exemplul unui stat în care există o relaţie specifică cu biserica. Constituţia garantează în acelaşi timp, libertatea religiei şi a conştiinţei, interzice discriminarea unei credinţe sau religii şi declară că „religia face parte din învăţămîntul din şcolile de stat, iar părinţii pot să aleagă dacă copilul va urma sau nu un învăţămînt religios” [14]. Preluînd prevederile Constituţiei de la Weimer, legislaţia în vigoare a
Page 2 and 3: ▌2 Factorul confesional în rela
Page 84 and 85:
▌84 Factorul confesional în rela
Page 86 and 87:
Page 88 and 89:
Page 90 and 91:
Page 92 and 93:
Page 94 and 95:
Page 96 and 97:
Page 98 and 99:
Page 100 and 101:
▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103:
Page 104 and 105:
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?