Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌56 Factorul confesional în relaţiile internaţionale recente şi mai puţin instituţionalizate, de asemenea au stabilit relaţii bune cu politicul, recunoscînd legitimitatea acestuia. Pentru islam idealul este unitatea genului uman, devenit musulman, al cărui lider, la fel ca prorocul Muhamed, să fie concomitent conducător politic şi cîrmuitor religios. Suniţii văd în califi şefi care combină puterea religioasă şi puterea politică. Şiiţii se regăsesc mai aproape de ideia, conform căreia liderul religios nu este altceva decît o quasireîncarnare a profetului pentru epoca sa, iar autoritatea lui politică nu este identică cu cea religioasă, dar decurge din aceasta. Relaţiile dintre stat şi comunitatea musulmană sînt proiectate într-o singură direcţie: conducătorii politici nu pot interveni în problemele religioase, pe cînd comunitatea musulmană este îndreptăţită să se implice în afacerile societăţii şi ale statului. Prin urmare, politica se află în serviciul religiei şi nu este legitimă în afara cadrului religios. Religiile politeiste se disting printr-o largă varietate a percepţiei politicii. Hinduismul n-are nici un motiv pentru a acorda statului un tratament preferenţial sau măcar să încerce să formuleze o dogmă asupra relaţiilor dintre politică şi religie: dacă nici un zeu nu este atotputernic, nici o valoare nu este absolută. Relativismul se impune într-o lume hindusă, în care relaţiile dintre divinităţi sînt mai importante decît însăşi divinităţile şi relaţiile dintre caste mai mult decît însăşi castele. Politica nu este nici superioară, nici subordonată religiei, ci una dintre manifestările vieţii. Lipsa distincţiei tranşante dintre sacru şi profan atrage după sine lipsa distincţiei dintre religie şi politică, ambele fiind învălţăşit legate de viaţa multidimensională hindusă. Prin urmare, nu este problemă pentru politică de a fi legitimă, ci de a fi, de a fi în principiu. Dat fiind că budismul insistă asupra căutării de sine de către fiecare individ şi disciplinei mintale interiorizate, el n-a urmărit să creeze biserica, ci a acordat preferinţă liniştii spirituale contra tentaţiilor lumii. Budismul n-a fost preocupat nici de politică, nici de stat din cauza că se află în legătură cu realităţile
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 57 ▌ exterioare ale individului. Spre deosebire de religiile care şi-au găsit elucidare în coduri scrise, dreptul canonic catolic sau şiriatul musulman, budismul nu dispune de un asemenea cod şi deci, nici de instrument de evaluare a deciziilor politice, nici de ghid de drepturi şi îndatoriri ale deţinătorilor puterii. El nici nu sacralizează, nici nu respinge statul, această dimensiune marcînd o evidentă indiferenţă politică. S-a creat însă o situaţie paradoxală: o religie apolitică a devenit un omniprezent instrument de legitimizare. Prin urmare, cazul budismului este revelator: o religie fără dogmă, al cărei mesaj este adresat nu colectivităţii, ci individului volens nolens trebuie să participe în viaţa politică. Aşadar, religiile pot să-şi propună să subordoneze politica (islamul), s-o tolereze condiţionat (catolicismul), s-o trateze ca inevitabilă (iudaismul), s-o trateze cu indiferenţă (hinduismul). Este imposibil de a defini un singur tip de relaţii dintre politică şi religie, credinţa este o transcendenţă comună tuturor religiilor şi nu cuprinde o singură atitudine faţă de politică. Din contra, religiile n-au altă alegere decît să accepte politica. Un element deseori neglijat este că orice religie şi orice biserică se produc în societate şi oamenii trăiesc într-o lume care acordă statului un loc predominant. Chiar şi bisericile care recuză statul şi resping politica, pentru supravieţuirea lor nu pot face abstracţie de politică. Laicismul şi separarea dintre stat şi biserică nu împiedică concurenţa dintre două scări de valori, pe de o parte, valorile civile, iar pe de alta, religioase şi morale, ultimele deseori fiind de inspiraţie religioasă. Totodată, concurenţa poate genera conflicte majore. Statele totalitariste sînt ostile religiilor, iar religiile totalitariste nu acceptă statele decît în calitate de servitoare ale bisericilor. În primul caz se ajunge la un sistem politic în care nu numai instituţiile religioase, dar şi credinţele sînt expuse atacurilor din partea statului, iar în cel de-al doilea, în teocraţie nimic nu împiedică de a impune o religie dominantă: o teocraţie perfectă
Page 2 and 3:
▌2 Factorul confesional în rela
Page 4 and 5:
▌4 Factorul confesional în rela
Page 6 and 7: ▌6 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101: ▌100 Factorul confesional în rel
Page 106 and 107:
▌106 Factorul confesional în rel
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?