Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌42 Factorul confesional în relaţiile internaţionale universale au mai multe posibilităţi de a soluţiona problema legitimării puterii politice, ţinînd cont de conjunctura şi sarcinile în schimbare care stau în faţa instituţiilor puterii de stat. Urmărirea creştinilor de către autorităţile romane a fost un caz deosebit al genezei unei religii noi într-o societate în care exista şi funcţiona un sistem religios de stat bine dezvoltat. Însă pe măsură ce autorităţile au fost nevoite să ţină seama de religia nouă, devenită un factor social puternic, între stat şi creştinism s-a instituit buna înţelegere prin concordanţa sistemelor de valori de stat şi religioase. Istoria creştinismului atestă mai multe cazuri de participare la crearea şi dezvoltarea statelor, sporindu-şi în acest sens influenţa politică. Spre deosebire de religiile populare, structura internă a sistemelor religioase universale contribuie într-o anumită măsură la creşterea ambiţiilor politice ale clerului: religiile salvării aduc pe arena politică speranţele sosirii „secolului de aur” şi pot stimula mişcări sociale şi politice la baza cărora se află valorile religioase. Religiile universale exercită funcţiile legitimării dominaţiei de două tipuri. În societăţile tradiţionale dominaţia se bazează pe tradiţii şi obiceiuri, fiind ca regulă carismatică şi necesită supunere deplină şi incontestabilă, devotament faţă de cîrmuitorul înzestrat cu putere ereditară. În societatea contemporană predomină forma raţional-juridică a puterii, adică un sistem în care oamenii se conduc de principii, norme şi reguli depersonalizate. Guvernează acei oameni care se conduc de legi, iar supuşii dau ascultare numai celor ce sînt înzestraţi cu putere legitimă. Sistemele politice contemporane se caracterizează prin deplasarea de la dominaţia tradiţională şi carismatică la cea regional-legitimă. În scopul asigurării stabilităţii şi elaborării legitimităţii, sistemul trebuie să-şi demonstreze eficacitatea pentru ca în societate să se înrădăcineze încrederea faţă de regulile în conformitate cu care aceasta funcţionează. Oamenii respectă normele şi principiile depersonalizate în virtutea
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 43 ▌ încrederii în eficacitatea „regulilor de joc”, în caracterul lor legitim, pe aceste fundamente înălţîndu-se stabilitatea şi integritatea societăţii. Prin urmare, statele contemporane în cea mai mare parte nu simt necesitatea religiei pentru legitimarea lor. Chiar şi în ţările în care există religii de stat, ponderea lor în legitimarea sistemelor politice instituţionalizate este nesemnificativă. Interesele naţionale, acceptarea principiilor constituţionale, bunăstarea şi prosperitatea societăţii formează baza prin care statele contemporane se legitimează. Participarea directă sau indirectă a factorilor religioşi în viaţa politică a societăţii depinde în linii mari de două circumstanţe: ideologia împărtăşită de membrii unei sau altei grupe religioase şi condiţiile în care se află, situaţia lor socială. Religia poate fi bază a mai multor orientări politice din cauza că credinţele religioase nu există în formă pură, ci se află în interconexiune cu anumite elemente ale ideologiei şi formează împreună un sistem de valori care influenţează asupra opţiunilor politice ale credincioşilor. Această interpătrundere este diferită şi depinde de un şir de factori interni şi externi. În decursul istoriei relaţiile dintre religie şi societate, biserică şi stat au căpătat mai multe forme instituţionale, cele mai însemnate modele fiind: teocraţia, modelul bisericii de stat, modelul coexistenţei bisericii şi statului în calitate de două variabile de sine stătătoare, modelul statului totalitar pentru care biserica încetează să existe în calitate de variabilă de sine stătătoare. Unii cercetători sînt predispuşi să creadă că pe măsura transformării politicii într-o formă independentă de activitate şi a schimbărilor accelerate în tehnologie, instruire şi ştiinţă se vor amplifica neîncetat şi liniar tendinţele către secularizarea tuturor sferelor vieţii sociale, autonomizarea şi chiar dispariţia treptată a religiei [15]. Realitatea este alta: religia nu numai că nu a dispărut, ci s-au conturat şi au devenit tot mai pronunţate tendinţele către politizarea ei. D. Edwards insistă asupra unor legături strînse a bisericii cu politica, morala laică şi ştiinţa,
Page 2 and 3: ▌2 Factorul confesional în rela
Page 92 and 93:
▌92 Factorul confesional în rela
Page 94 and 95:
Page 96 and 97:
Page 98 and 99:
Page 100 and 101:
▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103:
Page 104 and 105:
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?