Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

▌78 Factorul confesional în relaţiile internaţionale
nestatali ai relaţiilor internaţionale. Consiliul Eucumenic al
Bisericilor uneşte instituţii religioase, iar Organizaţia
Conferinţei Islamice – statele. Acest fapt nu poate să nu-şi lase
amprentă asupra activităţii religiilor pe plan internaţional. În
cazul Consiliului se impune distincţia dintre bisericile
protestante şi cele autocefale. Fiind prezente mai mult în Europa
de Est şi Orientul Apropiat, bisericile autocefale se află în relaţii
strînse cu puterea de stat, deseori antireligioasă. În ex – URSS
bisericile autocefale erau tolerate, liderii lor acceptaţi dacă nu
aleşi de administraţie, iar luările de poziţie corespundeau cu
punctul de vedere oficial al Moscovei. În democraţiile
occidentale reprezentanţii bisericilor în cadrul Consiliului sînt
mai de stînga, mai progresişti şi mai tier-mondişti, conjugarea
acestor două supoziţii generînd un discurs în fond critic a
Occidentului.
Mai mult, conform unor cercetători, Consiliul şi Conferinţa
„ar relua în termeni politici moderni vechile conflicte teologice.
Cazul Israelului în acest sens este elocvent. Conferinţa şi
Consiliul blamează Israelul cu regularitate, dar ambele sînt
indiferente la atacurile contra lui şi cu atît mai mult, contra
poporului evreu. Nici odată n-au condamnat antisemitismul de
stat şi după cum creştinismul şi islamul se consideră superioare
iudaismului, Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Conferinţa
Islamică se consideră moral superioare faţă de Israel” [38].
Rolul religiei în politica internaţională prezintă un paradox:
pe de o parte, este utilizată dacă nu manipulată de state,
mulţumite că au găsit justificare teologică a voinţelor de putere,
iar pe de alta, constituie o forţă care erodează autoritatea
statelor. Naţionalismul arab, numit uneori panarabism a fost
regenerat la începutul secolului XX în Imperiul Osman aflat în
declin. Pornind de la noţiunile „popor arab” şi „limbă arabă”, se
urmărea constituirea unui mare stat independent. Simptomatic
este că promotori ai mişcării naţional arabe au fost arabii creştini
care vedeau în naţionalismul laic o modalitate de a face scuzabil