Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌78 Factorul confesional în relaţiile internaţionale nestatali ai relaţiilor internaţionale. Consiliul Eucumenic al Bisericilor uneşte instituţii religioase, iar Organizaţia Conferinţei Islamice – statele. Acest fapt nu poate să nu-şi lase amprentă asupra activităţii religiilor pe plan internaţional. În cazul Consiliului se impune distincţia dintre bisericile protestante şi cele autocefale. Fiind prezente mai mult în Europa de Est şi Orientul Apropiat, bisericile autocefale se află în relaţii strînse cu puterea de stat, deseori antireligioasă. În ex – URSS bisericile autocefale erau tolerate, liderii lor acceptaţi dacă nu aleşi de administraţie, iar luările de poziţie corespundeau cu punctul de vedere oficial al Moscovei. În democraţiile occidentale reprezentanţii bisericilor în cadrul Consiliului sînt mai de stînga, mai progresişti şi mai tier-mondişti, conjugarea acestor două supoziţii generînd un discurs în fond critic a Occidentului. Mai mult, conform unor cercetători, Consiliul şi Conferinţa „ar relua în termeni politici moderni vechile conflicte teologice. Cazul Israelului în acest sens este elocvent. Conferinţa şi Consiliul blamează Israelul cu regularitate, dar ambele sînt indiferente la atacurile contra lui şi cu atît mai mult, contra poporului evreu. Nici odată n-au condamnat antisemitismul de stat şi după cum creştinismul şi islamul se consideră superioare iudaismului, Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Conferinţa Islamică se consideră moral superioare faţă de Israel” [38]. Rolul religiei în politica internaţională prezintă un paradox: pe de o parte, este utilizată dacă nu manipulată de state, mulţumite că au găsit justificare teologică a voinţelor de putere, iar pe de alta, constituie o forţă care erodează autoritatea statelor. Naţionalismul arab, numit uneori panarabism a fost regenerat la începutul secolului XX în Imperiul Osman aflat în declin. Pornind de la noţiunile „popor arab” şi „limbă arabă”, se urmărea constituirea unui mare stat independent. Simptomatic este că promotori ai mişcării naţional arabe au fost arabii creştini care vedeau în naţionalismul laic o modalitate de a face scuzabil
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 79 ▌ creştinismul lor. În această optică apartenenţa la poporul arab prevalează asupra criteriului religios musulman. Provenit din fuziunea dintre Partidul Recurecţiei Arabe şi Partidul Socialist Arab la 1952, Partidul BAAS, al cărui ideolog este Michel Aflag, şi-a propus să imprime o dimensiune suprastatală diferitelor regimuri politice arabe constituite după cel de-al doilea război mondial. Regiunile în care există conştiinţă istorică naţională, Irak şi Siria, erau în particular vizate, aceasta fiind versiunea arabă laică a deşteptării naţionalismului şi aspiraţia unui stat mare care care ar transcende particularismele locale şi regionale. Efemera Republică Arabă Unită a fost răspunsul la această ideologie. Realităţile au făcut însă ca visul să fie irealizabil din cauza distincţiilor persistente. Pe de o parte, împărtăşind anumite linii directorii şi participînd la Liga Arabă, statele arabe au înaintat pe prim-plan interesele lor naţionale particulare, antrenînd în realizarea acestora alte ţări. Pe de alta, în faţa dificultăţilor interne şi externe în creştere, ele au recurs la islam. Astfel, guvernul S. Husein provenit din BAAS a utilizat argumente religioase în războaiele din anii 80 şi 90 pe care le-a purtat, invocîndu-l pe Alah în discursurile în faţa naţiunii şi înconjurîndu-se de simboluri religioase. Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei în anii ¢70 pleda pentru o Palestină laică în care toate religiile să fie egale, pledînd totodată pentru utilizarea simbolurilor musulmane: moscheia Domnului din Ierusalim a devenit omniprezentă pe documentele oficiale, timbre şi la posturile de televiziune, aluziile la Coran şi invocarea lui Allah sînt frecvente în discursurile lui Y. Arafat. Din naţionalismul arab laic a rămas identitatea musulmană, pe cînd o mare parte din creştini au ales exilul. Islamul serveşte în acelaşi timp paravan pentru regimurile existente, atacul puterii este identic cu atacul religiei şi motivaţie pentru cei care vreau să le răstoarne, supunerea faţă de putere este echivalentă cu nesupunerea faţă de Allah. Islamului îi revine un rol important în conştiinţa populară
Page 2 and 3:
▌2 Factorul confesional în rela
Page 4 and 5:
Page 6 and 7:
Page 8 and 9:
Page 10 and 11:
Page 12 and 13:
Page 14 and 15:
Page 16 and 17:
Page 18 and 19:
Page 20 and 21:
Page 22 and 23:
Page 24 and 25:
Page 26 and 27:
Page 28 and 29: ▌28 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101: ▌100 Factorul confesional în rel
Page 120: ▌120 Factorul confesional în rel
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?