Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌48 Factorul confesional în relaţiile internaţionale general-umane. „ În absenţa momentului teologic, politica se reduce... la o simplă ciocnire între interesele individuale şi interesele colective” [21]. În societăţile în care concepţiile şi instituţiile religioase sînt de tradiţie şi s-au înrădăcinat profund, influenţa politicii asupra religiei este mai diminuată şi din contra, este mai mare în cazul noilor concepţii şi instituţii religioase apărute, mai ales în America Latină. Astfel, paralel sau în pofida bisericii tradiţionale s-a conturat o nouă teologie, numită a „eliberării”, neobişnuită sub mai multe aspecte, mai ales instituţional. Această direcţie nouă nu se supune sistemului bisericesc tradiţional şi consideră poporul, în toată plinătatea şi concreteţea lui, biserica sa. În cadrul noii instituţii religioase lipseşte ierarhia, aceasta fiind instituită dintr-o mulţime variată de comune, ce reprezintă masele nevoiaşe orientate spre mişcarea de eliberare. În asemenea caz politica de fapt generează religia: mişcarea politică apărută spontan, sesizează necesitatea autoexplicării şi autojustificării teologice, rezultatul fiind constituirea propriei concepţii religioase. Atitudinea bisericii catolice faţă de caracterul politizat al teologiei eliberării nu s-a lăsat aşteptată. Papa Ioan-Pavel al II-lea şi-a exprimat dezacordul: „Se încearcă a-l concepe pe Hristos ca pe un om politic, ca pe un luptător împotriva dominaţiei romane şi puterii celor bogaţi, ca pe un participant la lupta de clasă. Concepţia Hristos – luptător politic, revoluţionar nu corespunde spiritului Evangheliei” [22]. „Sarcina bisericii constă în obţinerea fortificării fundamentelor spirituale ale societăţii reieşind doar din raţionamente religioase şi morale” [23]. Noul Testament, menţiona Papa într-un alt discurs, nu trebuie în nici un caz să fie transformat într-o unealtă a ideologiei şi strategiei politice [24]. Cert este că atît în societăţile în care s-au înrădăcinat noile concepţii religioase de tipul teologiei eliberării cît şi în cele în
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 49 ▌ care există o religie tradiţională şi foarte influentă, feţele religioase participă nemijlocit şi activ la soluţionarea problemelor sociale. Chiar dacă există unele puncte de vedere conform cărora, „în calitate de comunitate religioasă şi ierarhică, biserica nu trebuie să propună soluţii concrete de consolidare a dreptăţii în sfera economică şi în cea politică” [25], mult mai mulţi vorbesc despre orientarea religiei, spre stringentele probleme sociale. Nu este întîmplător că Papa Piu al XII-lea a fost numit „papă social”. Aşadar, procesul de politizare a religiei se produce în două sensuri: conceptual-teoretic, fie sub aspectul negativist-critic: „lumea contemporană a suferit un eşec spiritual” [26], fie în planul pozitivist-constructivist: „rolul teologiei în raport cu contextul ei social constă în transformarea lui, nu în acceptarea pasivă” [27] şi spiritual-practic, fie în rezultatul influenţei directe, sau indirecte. R.von Weizsacker identificînd concordanţa dintre principiile politicii democratice şi învăţătura creştină despre om, menţiona că meritul principal al creştinismului constă în conceperea principial nouă a omului în calitate de persoană unicală, absolut necesară şi de valoare permanentă [28]. Această înţelegere a omului se află la baza democraţiei contemporane: omul cu năzuinţele lui fireşti şi inalienabile către libertate alcătuieşte valoarea şi scopul principal al politicii. Dar, totodată, omul se află în păcat, fiindcă în năzuinţa sa către libertate poate să uite de năzuinţele similare ale altor oameni şi într-o măsură sau alta să le ştirbească libertatea lor. Pentru prevenirea acestui efect există statul democratic şi politica. Deseori secolul XX este numit „secolul ştiinţei”. Această apreciere este axiomatică în măsura în care se are în vedere dezvoltarea impetuoasă a acestei forme a culturii spirituale şi lărgirea substanţială a arealului implementării rezultatelor ei. În acelaşi timp sînt forţate sau chiar incorecte afirmaţiile, cum că în secolul XX ştiinţa s-a transformat în elementul diriguitor al
Page 2 and 3: ▌2 Factorul confesional în rela
Page 98 and 99:
▌98 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101:
▌100 Factorul confesional în rel
Page 102 and 103:
Page 104 and 105:
Page 106 and 107:
Page 108 and 109:
Page 110 and 111:
Page 112 and 113:
Page 114 and 115:
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?