Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

More documents

Recommendations

Info

▌64 Factorul confesional în relaţiile internaţionale eludeze rangurile inferioare din sistemul internaţional, violenţa structurală a unor state fiind exprimată şi justificată prin voinţa de a depăşi structurile inegalitare de putere şi poziţia de putere inferioară în sistem. Pe această tendinţă de a depăşi periferia sistemului internaţional se suprapune şi perspectiva culturală, vorbindu-se de „etnocentrism”, „eurocentrism”, „lumea asiatică” sau „lumea africană” ca centre de putere culturală, dar şi politică. Politica la nivel înalt a principalelor poli de putere ai perioadei postrăzboi rece trebuie conexată şi cu o variabilă religioasă a sistemului internaţional, dominată de „violenţa structurală”. Emergenţa factorului religios în statele lumii a treia, sfidările fundamentaliste, escaladarea conflictelor interconfesionale din unele state occidentale sînt aspecte care produc efecte negative, identice cu violenţa armată. Marile puteri depun eforturi pentru a coagula un nou echilibru de forţă în perioada postrăzboi rece, însă nu trebuie de subapreciat puterea crescîndă a unor state care îşi fundamentează politica externă şi pe discursul religios. Actualmente există relaţia „noi împotriva lor” între comunităţile care aparţin etniilor şi religiilor diferite. Eforturile constante ale Occidentului de a promova democraţia şi liberalismul în calitate de valori universale provoacă de multe ori reacţii contrare din partea altor spaţii de cultură şi religie, însă acest antagonism nu trebuie absolutizat. Paradoxal, însă unele ţări islamice cu regimuri autoritare preiau treptat unele elemente ale sistemului democratic, iar în orientarea externă se disting prin antioccidentalism şi din contra, sînt unele regimuri autoritare, chiar cu tentă de totalitarism, dar prooccidentale în opţiunea de politică externă. Tensiunile intercomunitare polarizează în plan religios grupurile socioumane din diferite spaţii geoculturale. Astfel, China promovează o politică dură faţă de populaţia budistă din Tibet, iar cînd epoca bipolarismului ideologic a luat sfîrşit, din cauza problemei tibetane şi drepturilor omului, conform lui Deng Xiaoping, ar putea apărea un nou război rece dintre Beijing şi Washington.
<strong>Valentin</strong> Beniuc, <strong>Victor</strong> Juc 65 ▌ De regulă, discursul de politică externă ale acestor actori în majoritatea cazurilor este unul ofensiv, iar în plan religios se face apel la unitatea confesională împotriva „celuilalt”. Protestele de masă pe plan internaţional al tibetanilor împotriva autorităţilor chineze cu ocazia Olimpiadei – 2008, reprezintă un semnal serios în acest sens. Totodată, China tinde să integreze „tinerii dragoni” într-o structură de putere regională bazată pe confucionism, iar relaţiile sino-nipone reflectă constituirea unei ordini regionale asiaticopacifice. În aceeaşi ordine de idei se înscriu relaţiile dintre statele arabe şi ţările musulmane nearabe, panarabismul însă nu se sincronizează cu panislamismul. Pe de altă parte, Italia, Spania, Partugalia şi Franţa au reuşit să unească într-un organism regional cele cinci ţări ale Uniunii Arabe a Magrebului pentru a controla problemele politice, economice, dar şi religioase ale spaţiului nord-african. Catolicismul însă n-a reuşit să coaguleze o axă religioasă şi de putere la nivel global, chiar dacă centrul său, Sfîntul Scaun, este actor al relaţiilor internaţionale, are peste 130 de reprezentanţe în străinătate, iar nunţiul îndeplineşte în ţările catolice funcţia de decan al corpului diplomatic. Fiind subiect al dreptului internaţional, Vaticanul este parte în acorduri şi convenţii bi/şi multilaterale, corelaţia dintre politică şi religie variind în dependenţă de circumstanţe. Activitatea de politică externă a Vaticanului nu reprezintă altceva decît un simbol al invenţiei pe arena internaţională şi un exemplu al influenţei sale asupra politicii interne a statelor: încheind acorduri cu statele suverane, Sfîntul Scaun tinde să soluţioneze problemele ce ţin de activitatea bisericii catolice pe teritoriul lor. Unul dintre semnatari reprezintă nu numai statul suveran Vatican, ci şi pontiful bisericii catolice. Această ordine îşi trage rădăcinile de la concordatul de la Worms (1122), prin care se anunţa că papalitatea nu se mai află în subordonare faţă de Sfîntul Imperiu Roman, dar este
Page 2 and 3:
▌2 Factorul confesional în rela
Page 4 and 5:
Page 6 and 7:
Page 8 and 9:
Page 10 and 11:
Page 12 and 13:
Page 14 and 15: ▌14 Factorul confesional în rela
Page 100 and 101: ▌100 Factorul confesional în rel
Page 114 and 115:
▌114 Factorul confesional în rel
Page 116 and 117:
Page 118 and 119:
Page 120:
show all

Valentin BENIUC, Victor JUC - irim.md

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?