Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
organizară un pluton de pază permanentă, format din câteva persoane, care alcătuiau un
cordon strâns în jurul său. Situaţia s-a complicat şi mai mult când arhiereul întâistătător al
Bisericii Ruse din exil, arhiepiscopul Victor, a fost numit reprezentantul Patriarhului Aleksei I
în Orientul Depărtat şi când toţi episcopii Orientului Depărtat s-au supus hotărârii acestuia de
a trece sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse 8 . Vlădica Ioan nu îi urmă indicaţia. Pentru
refuzul de a-şi declina jurământul faţă de Sinodul Bisericii Ruse din exil, arhiepiscopul Victor
l-a „îndepărtat” pe vlădica printr-un decret special, interzicându-i să săvârşească sfintele
slujbe; în acelaşi timp, Sinodul Bisericii Ruse din exil promulgă numirea vlădicăi Ioan în
funcţia de arhiepiscop cu supunere nemijlocită faţă de Sinod. Îndepărtarea vlădicăi Ioan a avut
o consecinţă la care arhiepiscopul Victor nu se aşteptase. În loc să părăsească Sinodul,
arhiereul de Shanghai urcă în amvon şi îşi exprimă public fidelitatea faţă de jurământul dat
Bisericii Ruse din exil, adăugând, referitor la edictul cu privire la îndepărtarea sa: „Mă voi
supune acestui edict numai atunci când mi se va demonstra cu ajutorul Sfintei Scripturi şi a
legilor oricărei ţări că sperjurul este o virtute, iar fideliţaţea faţă de jurământ, un păcat grav”.
Această manifestare publică a vlădicăi a salvat vieţile multor ruşi din China, întrucât foarte
mulţi dintre cei repatriaţi în acea perioadă şi-au regretat apoi naivitatea.
Pe japonezi trebuia să-i obligi să te respecte, pe agenţii stalinişti trebuia să-i suporţi,
dar al treilea duşman era cel mai greu de învins, deoarece cu el trebuia să convieţuieşti.
Dramatismul situaţiei era legat de faptul că duşmanii vlădicăi Ioan nu erau „serghieni”, ci „ai
noştri”, cei care aveau o atitudine extrem de critică chiar faţă de „serghieni”, convinşi fiind că
numai ei sunt purtătorii „purităţii ortodoxe”. Această discordie dintre vlădica Ioan şi o parte a
ierarhilor Bisericii Ruse din exil, care îşi începuseră activitatea în Iugoslavia, o dată cu el, în
timpul mitropolitului Antonie, a apărut o dată cu sosirea sa la Shanghai. Când, în 1938,
vlădica Ioan a sosit din Shanghai în Iugoslavia, la Consfătuirea Bisericească a clericilor şi
mirenilor ruşi de pretutindeni, au apărut deja declaraţii mincinoase împotriva sa. El însuşi, la o
sesiune a consfătuirii, a citit o astfel de clevetire, care nu a fost luată în serios - fapt la care a
contribuit şi primirea din Shanghai a unui „raport” total diferit, care exprima recunoştinţa şi
dragostea păstoriţilor - atât ruşi, cât şi chinezi - faţă de episcopul lor.
Părintele Gheorghi Larin a fost martorul unui astfel de episod ieşit din comun. Era o zi
obişnuită şi Sfânta Liturghie era săvârşită de un preot al catedralei din Shanghai. În timpul
predicii, acesta îl critică pe vlădica, arătându-l cu degetul şi folosind cuvinte ca „şarpe”,
„scorpion”, „broască”, „fariseu” şi altele. Multă lume fu consternată de comportamentul
preotului şi îl rugă pe vlădica să-l pedepsească pe îndrăzneţ, dar acesta nu întreprinse nici o
măsură, spunând că este problema sa personală.
Însă polemicile perioadei Shanghai reprezentau doar primul act al tragediei,
desfăşurate ulterior şi încheiate cu aproape cel mai întunecat eveniment din istoria exilului
rus. Începând să-l ispitească pe vlădica prin confraţii săi mincinoşi, vrăjmaşul neamului
omenesc hotărî ca, prin mijlocirea celor aflaţi deja în stăpânirea lui, să se descotorosească dea
dreptul de vlădica. Astfel, un preot posedat încercă de două ori să îl otrăvească, preot care
apoi a scris articolaşe veninoase despre el în diferite ziare. Prima dată, suspectând că ceva era
în neregulă, vlădica a refuzat să mănânce, a doua oară otrava a fost pusă în sticla folosită
pentru clătirea sfântului potir, după Liturghie. (Pe patul morţii, bolnav de cancer, smintitul
mărturisi cu pocăinţă arhiepiscopului Ioan păcatele pe care le făcuse faţă de el.)
Dar povara urii cu care dreptul este înconjurat de puterile întunericului este
întotdeauna compensată de darurile harului care i se dau. În Shanghai încep minunile vestite
în toată lumea ale vlădicăi Ioan.
Medicul N.N. Barabanov ne-a povestit că, odată, vlădica a fost chemat la un copil
muribund. Intrând în apartament, episcopul se îndreptă direct spre camera în care zăcea
copilul, cu toate că nimeni nu apucase să i-o arate. Fără să mai cerceteze copilul, el căzu în
8 Celei din U.R.S.S. O dată cu Revoluţia Roşie şi cu masiva emigrare a unei părţi a ierarhilor şi a credincioşilor
ruşi, Biserica Ortodoxă Rusă se scindează, ca jurisdicţie (nu şi dogmatic), în Biserica din ţară şi cea din exil.
11