Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Tatăl vlădicăi Ioan, Boris Ivanovici (1871-1954), după ce şi-a terminat studiile în
corpul de cădeţi Petrovsk din Poltava, s-a retras pe moşia tatălui său, consacrându-se
gospodăririi moşiei. Soţia lui, Glafira Mihailovna (născută Sevastianovici), a fost fiica
inspectorului medical din Harkov. Boris Ivanovici, un om respectabil, căpetenia moşierilor
din judeţul Iziumsk, a reuşit să le dea copiilor săi o bună educaţie în familie şi să sădească în
sufletele lor solide deprinderi evlavioase.
Tradiţia neamului Maksimovici „a orientat” atât însuşirile lăuntrice native, cât şi
ambianţa înconjurătoare a vieţii viitorului vlădică Ioan. El a moştenit întreaga măsură a
„zestrei familiale”: mărinimia, jertfelnicia, tăria în credinţă, râvna faţă de Biserică. Nu
întâmplător, mitropolitul Antonie Hrapoviţki îi va da la tundere numele „unchiului” său
îndepărtat, mitropolitul Ioan de Tobolsk. Luminătorul Ioan de Tobolsk a trimis o misiune la
Pekin - în timp ce, peste veacuri, vlădica Ioan se va îndrepta spre prima sa catedră episcopală
la Shanghai; mitropolitul Ioan se slăvise datorită trapezelor sale pentru clerici şi pentru toţi
nevoiaşii - vlădica Ioan va institui „trapezele milosteniei” în Franţa; mitropolitul Ioan şi-a dat
obştescul sfârşit îngenuncheat în rugăciune - în aceeaşi atitudine îşi va da sufletul lui
Dumnezeu şi vlădica, după Sfânta Liturghie, în faţa icoanei Maicii Domnului Kursk-
Korennaia 5 .
Copilăria şi tinereţea (1896-1921)
Cel căruia i-a fost dat să mărturisească sfinţenia Ortodoxiei pe întinsul a trei
continente s-a născut în ziua de 4 iulie a anului 1896, în satul Adamovka din Gubernia Harkov
şi a primit numele de botez în cinstea Sfântului Arhistrateg Mihail. Era un copil bolnăvicios,
blând şi tăcut. Era sociabil, dar nu se apropia de nimeni în mod deosebit, fugea de jocurile
gălăgioase şi îi plăcea să-şi petreacă timpul cu animalele. Ca frate mai mare, avea grijă de
patru fraţi şi de o soră mai mică. De mic aduna icoane, cărţi bisericeşti şi istorice şi citea mult
din vieţile sfinţilor, încă din jocurile copilăriei se dezvăluia viitoarea sa chemare: adesea îi
costuma pe soldăţei în călugări şi din forturile de jucărie îi plăcea să construiască mănăstiri. În
curând urma să întâlnească şi adevărata mănăstire. Moşia de la ţară a lui Boris Ivanovici se
afla numai la opt verste de cunoscuta Mănăstire Sviatogorsk din judeţul Iziumsk, aşezată pe
malul împădurit al Doneţului de Nord, cunoscută în istorie încă din secolul al XIV-lea.
Familia Maksimovici ajuta material mănăstirea, o vizita adeseori şi uneori rămâneau acolo cu
toţii preţ de câteva zile. Măreţele catedrale, înaltul „munte Tabor”, peşterile, călugării, duhul
athonit care domnea aici l-au impresionat adânc pe tânărul Mihail. Peste aproape treizeci de
ani, în cuvântarea rostită cu ocazia hirotonirii sale ca episcop, el îşi amintea astfel de educaţia
sa de acasă: „Din primele mele zile, de când am devenit conştient, mi-am dorit să slujesc
dreptatea şi adevărul. Părinţii mei au aprins în mine râvna de a lupta neabătut pentru dreptate
şi sufletul meu a fost cucerit de pilda acelora care şi-au dat viaţa pentru ea”.
Dar Mihail nu a păşit imediat pe calea ce i-a fost rânduită de Dumnezeu. Urmând
tradiţiile militare ale familiei, Boris Ivanovici îl înscrie pe fiul său la şcoala de cădeţi din
Petrovsk, pe care o absolvise şi el, şi tânărul va urma cursurile ei timp de şapte ani (1907-
1914). Avea rezultate bune la toate disciplinele, cu excepţia educaţiei fizice, de care este până
la urmă scutit, din pricina unei boli a picioarelor. Despre educaţia patriotică pe care Mihail a
primit-o acolo mărturiseşte următoarea întâmplare.
Când, în 1912, regele Ferdinand al Bulgariei a început pregătirile pentru al doilea
război balcanic cu fraţii slavi din Serbia, adolescentul revoltat pe „renegat” i-a scos
fotografiile din albumele fraţilor mai mici şi le-a ascuns într-o placă de gramofon cu imnul
Bulgariei. În timpul studiilor, Mihail s-a distins de colegii săi prin tăcere şi evlavie,
5 Icoană făcătoare de minuni descoperită prin minune dumnezeiască în anul 1295 la rădăcina unui copac, în
regiunea Kursk. Este prăznuită pe 8 septembrie şi în a noua vineri de după Paşti.
4