Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Unul dintre absolvenţii Seminarului din Bitolia (Macedonia), unde a ajuns să predea
tânărul Ioan, ne-a păstrat amintirea înfăţişării acestuia. „[...] Odată sosi la Seminarul din
Bitolia un călugăr foarte modest. Era ieromonahul Ioan Maximovici, rus de origine,
înfăţişarea sa nu producea vreo impresie deosebită, dar era în el ceva neobişnuit. Era de
înălţime mijlocie, avea un păr negru, des, lung până la umeri, pe faţă nu avea nici un rid; ochii
mari scrutau cu atenţie încordată de sub claia de păr. Pe atunci nu-i crescuse încă o barbă prea
lungă. Nasul îl avea drept, maxilarul de jos era lipsit de mobilitatea necesară, devenind astfel
o piedică pentru vorbire. Piciorul drept era mai scurt decât celălalt şi purta un pantof
ortopedic, care bocănea în timpul mersului, mai ales pe coridor sau în clasă”.
Dar Domnul, Cel ce i-a spus Sfântului Apostol Pavel: „Puterea Mea se desăvârşeşte în
slăbiciune” (II Cor. 12, 9), l-a înţelepţii şi pe episcopul Nicolae Velimirovici; arhiereul
cârmuitor al eparhiei de Ohrida (sub a cărei ocârmuire se afla pe atunci şi Seminarul din
Bitolia). Încă din anii aceia acesta le spunea păstoriţilor săi: „Dacă vreţi să vedeţi un sfânt în
viaţă, mergeţi la Bitolia la părintele Ioan”. Ceea ce episcopului Nicolae - propovăduitorul şi
inspiratorul renaşterii religioase naţionale în Serbia - i-a fost descoperit de intuiţia sa
duhovnicească neobişnuită, seminariştii din Bitolia au aflat „pe cale empirică”, prin
observaţie.
Astfel, câţiva dintre ei au observat mai întâi că profesorul lor rămânea treaz multă
vreme după ce ei plecau la culcare şi avea obiceiul să treacă noaptea pe la toţi seminariştii,
aranjându-le păturile şi însemnându-i cu semnul crucii. Apoi au descoperit că, de fapt, el nu se
culca deloc, îngăduindu-şi nu mai mult de un ceas-două de odihnă în timpul nopţii, când şedea
pe jos, în faţa icoanelor. Numai după mulţi ani el recunoscu că, din momentul când a primit
haina monahală, nu s-a mai culcat niciodată.
Alt lucru pe care l-au descoperit studenţii bitolieni la învăţătorul lor îl apropia de cel
pe care-l cinstea foarte mult, dreptul şi sfântul Ioan de Kronstadt. La fel ca şi „părintele
întregii Rusii”, părintele Ioan se străduia să săvârşească zilnic Sfânta Liturghie şi să se
împărtăşească în fiecare zi cu sfintele Taine. Adesea, când plecau acasă în vacanţă,
seminariştii le povesteau apropiaţilor lor despre neobişnuita lui concentrare din timpul
săvârşirii Jertfei celei fără de sânge.
Mai povesteau şi despre postul neobişnuit pe care-l ţinea învăţătorul lor cel plăpând cu
trupul. Pregătindu-se pentru Liturghia de duminică, el încă de joi mânca mai puţin ca de
obicei, iar vinerea şi sâmbăta abia se atingea de bucate, în prima şi în ultima săptămână a
Marelui Post se înfrâna cu totul de la mâncare şi numai Liturghia Pascală îi înviora, în sfârşit,
trupul istovit de post şi faţa i se lumina de strălucire cerească.
În fine, seminariştii bitolieni au descoperit că, la orice oră din noapte, părintele Ioan
putea fi găsit citind Biblia, astfel încât întruchipa în sine modelul dreptului despre care s-a
spus: Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea (Ps. l, 2).
Rezultatul strădaniilor lui neobosite fu că, după expresia Cuviosului Serafim, mintea lui a
ajuns parcă „să înoate” în cuvintele Sfintei Scripturi. Bunăoară, făcea referire fără greutate la
capitole din cărţile Noului Testament, adesea citând după număr şi versetele lor. Nici nu-şi
puteau închipui studenţii câte rugăciuni ştia pe de rost.
Aşa era părintele Ioan în timpul profesoratului său la Seminarul din Bitolia (1928-
1934), care întreţinea patru-cinci sute de studenţi (mai ales albanezi, cehi, ruşi, sârbi). El îi
învăţa mai întâi de toate prin exemplul său personal „ştiinţa ştiinţelor”, pe care o studia
întotdeauna. Lecţiile părintelui Ioan erau eficiente şi datorită bunei lui pregătiri, căci de mic
cunoştea bine limbile europene, la Universitate le-a deprins pe cele vechi şi era un excelent
cunoscător al literaturii patristice.
Îngrijindu-se de seminariştii săi, tânărul ieromonah nu uita nici de nevoile
duhovniceşti ale Bisericii. Şi aici el urmează exemplul Sfinţilor Părinţi care, materializând în
viaţa şi în păstorirea lor „teologia practică”, apelau şi la cea teoretică, apărând tradiţia
dogmatică de mai „recentele” false învăţături. În vremea Sinoadelor ecumenice aceste false
învăţături atentau la învăţătura Biserici despre Persoanele Sfintei Treimi şi despre taina
7