Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Oamenii sunt alcătuiţi din suflet şi trup şi este imposibil ca, îngrijindu-te de suflet, să
uiţi cu totul de cerinţele trupului. Domnul ne-a dat poruncă să ne arătăm dragostea faţă de
aproapele prin fapte de milostenie, despre care ne va întreba la înfricoşata Judecată. Mulţi
sfinţiţi arhierei şi cuvioşi au participat activ la evenimentele petrecute în vremea lor, uneori
chiar au cârmuit împărăţii. Dar aceasta se întâmpla doar când situaţia o cerea în mod imperios.
Când trebuie salvaţi oameni din catastrofe, când este inevitabilă participarea preotului ca să-i
aducă pe calea cea dreaptă, atunci preotul nu are voie să stea cu mâinile în sân. El nu numai că
poate, dar este dator să le vină în ajutor. Aceasta se referă atât la problemele particulare, cât şi
la cele obşteşti. A însufleţi oamenii spre binefaceri şi, dacă e nevoie, a se aşeza în fruntea
organizaţiilor de binefacere, a direcţiona desfăşurarea lucrurilor în acord cu duhul învăţăturii
lui Hristos sunt datorii ale preotului. Dar, în toate aceste condiţii, el trebuie să rămână
întotdeauna slujitor al Bisericii şi păstor.
Este de neîngăduit intrarea în vreun partid şi aderarea la o disciplină de partid. De
asemeni, este nepotrivită pentru un preot adâncirea în latura strict lumească a problemelor
obşteşti. Tot ceea ce pot face mirenii trebuie lăsat în sarcina lor, iar preotul trebuie să se
străduiască a se concentra pe probleme duhovniceşti, care sunt în misiunea sa.
Preoţia este lumina lumii şi participarea ei la viaţa socială trebuie să constea în
luminarea drumului vieţii personale, a vieţii sociale şi a celei de stat. Datoria unui slujitor al
Bisericii este să indice principiile morale pe care trebuie să se întemeieze viaţa societăţii şi săi
însufleţească activitatea, săturând-o cu duhul învăţăturii lui Hristos.
Fără a se afunda singur în hăţişul deşertăciunii lumeşti, păstorul trebuie să plutească
deasupra turmei sale şi, supraveghind-o cu agerime, să se coboare, când este nevoie, să-i
susţină pe cei slabi cu duhul sau cu trupul, să curme răul şi să-l dea în vileag, să însufleţească
spre fapte bune şi spre nevoinţe, să întărească în facerea binelui.
Cel mai înalt şi mai important dar făcut societăţii de un slujitor al Bisericii este
chemarea asupra ei şi aducerea binecuvântării lui Dumnezeu şi a harului - pentru care preotul
trebuie să fie deosebit de sârguitor în rugăciune şi, ţinând minte că este, în primul rând, un
slujitor al lui Dumnezeu, să fie „pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea,
cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Tim. 4, 12), cu rugăciunea, conducându-i prin exemplul
şi povăţuirea sa spre împărăţia lui Dumnezeu.
Despre participarea activă a enoriaşilor la sfânta slujbă
Pentru o participare mai activă şi mai eficientă a credincioşilor la sfintele slujbe,
părinţii parohi şi toţi slujitorii Bisericii sunt chemaţi să-i atragă pe mireni într-un număr cât
mai mare, după putinţă, la citirea şi cântarea în strană, chiar pe copii şi pe tineri, şi la a ajuta la
desfăşurarea sfintelor slujbe. Odată cu aceasta, dispunem a se introduce, după posibilităţi,
cântarea unor părţi ale sfintei slujbe, sau chiar a întregii slujbe de către toţi credincioşii,
urmând în aceasta exemplul Bisericii primare. Neîndoielnic, în toate duminicile şi sărbătorile
trebuie să se cânte de către toată lumea: la Liturghie, „Crezul” şi „Tatăl nostru”, iar la
miezonoptică, când este rânduit, „Învierea lui Hristos văzând”. Pentru împlinirea acestora,
este bine ca o parte din cântăreţi să stea atunci în mijlocul bisericii, iar diaconul sau
conducătorul corului să dirijeze cântarea.
Edictul nr. 70, 8 noiembrie 1951
121