Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
acest timp, în restaurant, un tânăr rus se ciorovăi cu un american, ieşi în stradă şi se întoarse,
ameninţând cu un pistol. Când Vera s-a aruncat între cei doi, pistolul era deja îndreptat în
direcţia ei. În acest moment cineva a sărit de la o masă vecină şi a apucat să întoarcă mâna cu
revolverul. Asta s-a întâmplat tocmai în locul unde îl văzuse în vis pe arhiepiscopul Ioan.
Tânărul, enervat, ieşi din restaurant şi îşi descarcă revolverul în prima maşină întâlnită în
parcare (era chiar maşina soţului Verei).
Aceeaşi Vera Vetlughina ne-a comunicat cum, în 1968, într-un magazin de băcănie,
despărţit printr-un simplu gard de restaurantul ei, s-a produs un incendiu, care s-a extins cu
mare repeziciune, încât nu numai restaurantul s-a umplut de nori groşi de fum, dar a fost
cuprins şi întregul bulevard Harrie pe care se aflau cele două clădiri. Focul s-a extins
fulgerător şi pe străzile învecinate. Când Vera a ajuns în mijlocul bulevardului, peste tot era
plin de lume iar ea, întorcându-se în direcţia catedralei episcopale, strigă cu glas tare către
vlădica: „Dreptule ierarh! Opreşte focul, opreşte vântul!”. Şi în aceeaşi clipă vântul s-a oprit,
supunându-se, parcă, poruncii. Focul, lipsit de „aliatul” său, vântul, a fost repede domolit. Iar
restaurantul a rămas nevătămat (focul parcă ar fi sărit peste el direct în Avenue 17) şi chiar
instalaţiile de răcire, care se atingeau de magazinul incendiat, erau neatinse. Doar mirosul,
care nu a reuşit să se risipească timp de un an încheiat, mai amintea de minunea întâmplată.
Episcopul Benedict din mănăstirea Nou-Sarov din oraşul Blanko (statul Texas), pe 22
octombrie 1986, noaptea, a suferit o perforare a intestinului gros [...]. În spitalul din San
Antonio s-a stabilit că din momentul perforării trecuseră deja 17-18 ore şi că se declanşase
peritonita, astfel încât nu mai erau speranţe de supravieţuire după operaţie. Episcopul a înţeles
că trebuia să moară, s-a spovedit şi a dat ultimele indicaţii referitoare la viitorul mănăstirii.
Dar iată că, pregătindu-se totuşi pentru operaţie, pe când se afla în stare de leşin, l-a văzut pe
vlădica Ioan (la a cărui proslăvire locală participase nu demult), care i-a spus: „încă nu ţi-a
venit sorocul”. Dar nu numai el a observat prezenţa vlădicăi: mulţi i s-au rugat pentru reuşita
operaţiei. A doua zi febra a dispărut şi bătălia cu peritonita era câştigată. Peste vreo
cinsprezece zile episcopul a fost externat din spital.
Zinaida Guilleme s-a rugat de două ori vlădicăi Ioan pentru a primi câte o sumă de
bani de care avea nevoie. Prima dată i s-a întâmplat să cheltuiască prea mult cu ocazia unor
trapeze de binefacere la biserică, pentru care primea regulat câte 20 de dolari de la „Fondul
Ioan Maximovici”. Însă atunci primi înştiinţare pentru 70 de dolari, ceea ce corespundea
întocmai sumei lipsă (după care continuă să primească tot câte 20 de dolari). A doua oară l-a
rugat pe vlădica să o ajute să facă rost de bani pentru o călătorie din Franţa în Statele Unite şi
în aceeaşi zi i-a venit înştiinţare pentru cei 7700 de franci de care avea nevoie.
Doamna Z. Silvonik (din Los Angeles) nu-l cunoscuse pe vlădica în timpul vieţii, dar
aflase despre cinstirea lui. Fiica ei mai mare căutase multă vreme de lucru cu sârguinţă şi,
negăsind nimic, căzuse în totală deznădejde. Odată, la mijlocul săptămânii, i-a trecut prin
minte să-i ceară ajutor vlădicăi Ioan şi i se rugă în genunchi. În sâmbăta aceleiaşi săptămâni a
aflat de la fiica ei că apăruse un loc de muncă, dar că mai concurau încă zece fete pentru el.
Mama ei i-a spus să vină grabnic ca să se roage împreună dreptului Ioan. La sosire, ea îi
spuse: „Fiica mea! Tu eşti catolică, dar vlădica se roagă pentru toţi” şi i-a arătat fotografia lui
dintr-o revistă. „Hai să ne rugăm împreună.” S-au rugat cum s-au priceput, stând în genunchi
şi plângând. Luni fiica a sunat-o: „Mamă, am fost angajată! Merg la serviciu”.
Aducând aceste mărturii despre faptele minunate săvârşite de vlădica Ioan, suntem
nevoiţi să ne mărginim la puţin dintr-o mulţime imensă. Dar este îndeajuns ca să înţelegem că
vlădica a fost trimis în lumea aceasta, în vremuri apropiate nouă, ca să-i convingă cât se poate
de limpede pe toţi creştinii - în pofida tuturor fenomenelor care, aparent, o contrazic - că şi
pentru vremurile noastre se potriveşte fundamentala idee creştină, conform căreia Iisus
Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evr. 13, 8) şi că şi în vremurile din urmă El
continuă să săvârşească, prin cuvioşii Săi, ceea ce a săvârşit în zilele primei Sale veniri pe
pământ. Prin faptele noului făcător de minuni se confirmă încă o dată învăţătura Părinţilor
Bisericii, potrivit căreia omul cu adevărat îndumnezeit primeşte prin har ceea ce Dumnezeu
30