Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Mănăstirea întemeiată în Irlanda de Sfântul Colomb se afla în legături şi relaţii cu
mănăstirile răsăritului în secolul al XI-lea şi, după datele existente, câtăva vreme după căderea
Romei, după ruperea ei de Răsărit. Rămăşiţele acestei mănăstiri, împreună cu moaştele
Cuviosului întemeietor al ei există până astăzi şi, cu puţină vreme în urmă, a fost făcut un
pelerinaj în acele locuri, care, la fel ca şi viaţa amănunţită a Sfântului Colomb, lăsă o adâncă
impresie pelerinilor.
Urmaşii Cuviosului Colomb au fost Cuvioşii Columban, Fridolin şi Gall, care au
sosit în Elveţia din Irlanda în secolul al VII-lea şi au contribuit la întărirea creştinismului în
Galia şi în Italia de nord şi la apărarea dreptei credinţe de eretici. În timpul vieţii ei au săvârşit
minuni şi au prevăzut viitorul. Vieţile lor amănunţite s-au păstrat în mănăstirile acelor locuri
şi pomenirea lor e cinstită în regiunile de care au fost legaţi, până în zilele noastre.
Printre cuvioşii francezi se remarcă Sfânta Genoveva şi Sfântul Clodoald, numit pe
scurt şi Cloud.
Cuvioasa Genoveva, născută în anul 423 şi adormită întru Domnul în 512, s-a
remarcat din copilărie printr-o evlavie deosebită şi şi-a petrecut întreaga viaţă în rugăciune şi
în înfrânarea cea mai aspră. Chemarea ei spre Dumnezeu a fost prevăzută din copilărie de
Sfântul Gherman de Auxerres, care i-a dat binecuvântare să se afierosească Domnului. Ea a
fost legată duhovniceşte de Cuviosul Simeon Stâlpnicul, care avea ştiinţă despre ea. A săvârşit
multe minuni în timpul vieţii, dintre care deosebit de cunoscută este salvarea Parisului de
Attila, prin rugăciunile ei. Amintirea acestei minuni este păstrată nu doar de tradiţie, ci este
consemnată şi de o coloană ridicată pe locul până la care a ajuns Attila. Ea este considerată
ocrotitoarea Parisului şi a Franţei; nici distrugerea moaştelor ei în timpul Revoluţiei, nici lupta
împotriva credinţei nu au reuşit să-i curme cinstirea.
Cuviosul Clodoald provenea dintr-o familie regală, pierită în timpul luptelor feudale.
După ce a crescut şi a înţeles deşertăciunea slavei lumeşti, el nu a voit să lupte ca să-şi
redobândească drepturile, ci a intrat în monahism şi a dus o viaţă de asceză deosebit de aspră.
Câtăva vreme a petrecut în totală însingurare, apoi în jurul lui a fost ridicată o mănăstire, a
cărei biserică îi păstrează moaştele până în ziua de azi. El a adormit întru Domnul la jumătatea
veacului al VI-lea.
Cuviosul Clodoald a fost crescut de bunica sa, Sfânta Clotilda, care era regină a
Franţei. Ea are pentru Franţa aceeaşi însemnătate ca şi Sfânta Olga pentru Rusia, ca Sfânta
Liudmila pentru Cehia, sau ca Sfânta Elena pentru Imperiul Roman. Datorită ei, soţul ei
Clovis s-a botezat, iar apoi s-a întărit definitiv în dreapta credinţă. Prin viaţa, învăţăturile şi
rugăciunile ei, ea a propovăduit şi a întărit creştinismul în Franţa. După moartea soţului şi-a
petrecut viaţa în înfrânare, îngrijindu-se de săraci şi de cei aflaţi în nevoi, înştiinţată de sus
asupra sfârşitului ei cu treizeci de zile înainte, a plecat în pace la Domnul pe 3 iunie 533.
Moaştele ei au fost păstrate şi purtate în procesiuni până la Revoluţia Franceză, când au fost
arse şi au rămas numai părticele din ele.
La consolidarea creştinismului în Franţa, care a fost propovăduit aici încă din zilele
apostolilor, au contribuit mulţi episcopi ai secolelor următoare, care s-au luptat totodată şi cu
ereziile care pătrundeau în ţară. Cu deosebire s-a proslăvit Sfântul Martin, episcopul de
Tours. Viaţa lui se găseşte în Mineiele ruseşti, cu toate că este trecută la ziua de 12
octombrie, iar nu la 11 noiembrie, când a adormit întru Domnul şi când i se prăznuieşte
pomenirea. Învăţătorul lui a fost peste tot slăvitul Sfântul Ilarie de Poitiers.
Sfântul Martin, a cărui cinstire este larg răspândită, a contribuit nu numai la
luminarea Galo-Franţei, ci şi a Irlandei, întrucât Sfântul Patrichie, luminătorul ei era ruda lui
apropiată şi se afla sub influenţa lui duhovnicească.
Sfântul Patrichie s-a remarcat printr-o viaţă foarte aspră şi, asemeni Sfântului Martin,
îşi unea lucrările episcopale cu nevoinţe călugăreşti. În timpul vieţii s-a proslăvit prin multe
minuni, care au netezit calea convertirii irlandezilor. El este cinstit ca sfânt din ziua morţii
sale, care a avut loc în 491 sau 492 şi a fost însoţită de o serie de semne ce i-au mărturisit
sfinţenia.
98