Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Paris locuieşte cu întreruperi: reşedinţa sa principală devine Şcoala de cadeţi de la Versailles
şi foarte adesea poate fi întâlnit la Medon sau la Provemon (unde a fost mutată cunoscuta
mănăstire de călugăriţe Lesninsk), la Cannes, dar şi în toate celelalte oraşe ale Franţei în care
s-au păstrat parohii ruse ortodoxe, azile şi cămine de copii. Astfel că în Franţa este cunoscut
de toată lumea, dar cu mare greutate poate fi întâlnit: căci trebuie să viziteze şi parohiile din
Germania, să asiste şi la conferinţele episcopale de la Geneva, să le poarte de grijă
emigranţilor ruşi din Italia (mai ales din Trieste, unde fugiseră de comuniştii iugoslavi,
precum confraţii lor din Asia, de comuniştii chinezi), să susţină şi Biserica Ortodoxă din
Olanda sau să participe la o sfântă slujbă în Africa de Nord. Apoi, iarăşi Parisul, Bruxelles,
călătoria dus-întors cu avionul la New York...
Ca şi în China de după război, diaspora rusă din Europa de Vest a devenit arena unor
dure conflicte jurisdicţionale. Parohiile Bisericii Ruse din exil din Europa Centrală au trecut
sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, iar cele din Franţa erau tot mai des „cucerite” de
Patriarhia de Constantinopol de care, începând din 1947, după multe peripeţii, se ataşaseră
definitiv partizanii mitropolitului Evloghie. Biserica Rusă din exil avea de suferit şi destule
dificultăţi de ordin material, însuşi vlădica Ioan rămânea deseori „fără acoperiş” şi doar graţie
ajutorului surorilor Mănăstirii Lesninsk a putut cumpăra o casă micuţă la Paris, pe strada
Claude Lorrain, în care a deschis o biserică. Acest paraclis miniatural în cinstea Tuturor
Sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei este în prezent singura parohie a Bisericii în Exil
din Paris.
Legendele despre vlădica Ioan sunt încă vii până astăzi şi la Bruxelles, mai ales în
biserica-memorial în cinstea Sfântului Iov Multpătimitorul şi spre pomenirea 11 lui Nikolai al
II-lea, a familiei ţariste şi „a tuturor ruşilor ucişi în vremurile de restrişte de stăpânirea atee”,
sfinţită în 1950, unde a fost, de asemeni, întâiul paroh. Ruşii emigranţi îşi amintesc de slujbele
săvârşite de vlădica la Cannes şi la Mănăstirile Provemont şi Fourquet; există de asemenea şi
o fotografie de-a sa în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii la Tunis (între doi slujitori, înconjurat
de o aureolă strălucitoare).
Episcopul Vasili (Rodzeanko) (pe atunci, doar preot de mir) îşi aminteşte de o
întâmplare minunată, petrecută pe când păstorea în Europa Occidentală:
,,Ne întorceam la Paris de la Londra, unde am petrecut perioada de vară, ca să ne
întâlnim cu sora mea, care locuia în acea vreme la Londra, şi cu multe alte rude şi prieteni. Şi
preoteasa mea, Dumnezeu s-o ierte, s-a îmbolnăvit dintr-o dată. Nu ştiu cum s-a întâmplat:
avea o durere groaznică în şold, nu mai putea să păşească, nu putea să se mişte, şi abia am
adus-o la şcoala unde locuiam, de la Versailles. Imediat am chemat un medic francez.
Medicul a examinat-o îndelung, a clătinat din cap, m-a luat deoparte şi mi-a zis: «Trebuie să
vă obişnuiţi cu ideea că niciodată nu va mai putea merge. Va trebui să-i cumpăraţi un fotoliu
special, cu rotile şi asta, pentru întreaga viaţă. Totuşi, o vom trimite la spital pentru un
examen complet şi definitiv». Puteţi să vă închipuiţi: după toate încercările prin ; care am
trecut, după ce am stat în închisoare (în Iugoslavia comunistă), după toate greutăţile prin care
a trecut şi soţia, vă închipuiţi aşa ceva!
În acest timp, vlădica Ioan era plecat din oraş. Când s-a întors, a aflat despre cele
întâmplate, m-a chemat imediat şi mi-a spus: «Nu te îngrijora. Mâine o să vin şi o s-o
împărtăşesc. Apoi puteţi s-o duceţi la spital». El a slujit singur Liturghia (care se ţinea într-o
casă, amenajată ca biserică a şcolii), căci eu am rămas cu şotia. Şi iată că, imediat după Sfânta
Liturghie, el a venit complet îmbrăcat, ţinând în mâini sfântul potir. S-a oprit în dreptul uşii şi
a strigat: «Maria, scoală-te! Vino să te împărtăşeşti». Şi, deodată, ea se sculă şi veni. El a
întrebat-o: «Te doare». «Nu». «Ei, atunci vino şi te împărtăşeşte». «Te-ai împărtăşit Acum
du-te iarăşi şi te culcă». Ea se culcă. Parcă era în vis. Vlădica a plecat înapoi în biserică, să se
împărtăşească şi el, iar eu am rămas cu ea. Maria îmi spuse: «Mi-a trecut durerea. Nu mai
11 Fiind construită şi sfinţită înainte de proslăvirea ţarului martir Nikolai al II-lea şi a întregii familii ţariste,
numele ţarului şi al familiei sale nu puteau constitui nume de hram.
15