<strong>Sf</strong>ântul <strong>Ioan</strong> <strong>Maximovici</strong> so<strong>si</strong>t egumenele ambelor mănăstiri ruseşti de la Ierusalim, însoţite de câteva măicuţe. [...] Din păcate, nu-i putem numi pe toţi cei care, cu greutate, au reuşi să vină aici. Printre pelerini erau şi colaboratori a diverse periodice bisericeşti din întreaga lume [...], posturi de radio şi edituri din Ru<strong>si</strong>a. Revenirea pe pământ „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, „Preasfinţite părinte <strong>Ioan</strong>e, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”... O stradă micuţă, coborând de la catedrală, plină de credincioşi. O proce<strong>si</strong>une cu icoane şi steaguri, cu arhierei, şiruri de preoţi şi o mulţime de alţi slujitori bisericeşti, cântăreţi... şi proce<strong>si</strong>unea se îndepărtează de noi tot mai departe, în negura vremii. Unde s-au întâmplat toate acestea A fost aievea, sau a fost în cer A fost pe un pământ străin La San Francisco Nu, a fost în <strong>Sf</strong>ânta Ru<strong>si</strong>e, cea din afara timpului şi a spaţiului. Şi aceşti oameni, adunaţi aici, în această zi răcoroasă şi neînsorită, au fost purtaţi de duhul dragostei lor pentru Hristos, duh în care a trăit <strong>Sf</strong>ânta Ru<strong>si</strong>e. La proslăvirea „sărmanului Serafim”, s-au adunat trei sute de mii de oameni din toată Ru<strong>si</strong>a, iar acum, pentru proslăvirea Preasfinţitului lor, s-au putut strânge mai mult de trei mii de oameni din toată diaspora rusă şi din patrie. Dar duhul care i-a împins să vină aici este acelaşi cu cel din Sarov. Căci, cinstindu-i pe sfinţii lui Dumnezeu, în ei îl cinstim pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ei au lucrat întreaga lor viaţă şi pe care Domnul i-a făcut vase binecuvântate ale Duhului <strong>Sf</strong>ânt. Din vremuri străvechi, după moartea sfinţilor, creştinii veneau la smeritele lor morminte, la rămăşiţele lor pământeşti care, ca un vas păstrător de mir înmiresmat, păstrează pentru totdeauna buna mireasmă a sfinţeniei lor. Această bună mireasmă îi întăreşte pe credincioşii care, în lupta lor cu păcatul, caută mijlocire în faţa lui Dumnezeu la sfinţii care l- au biruit. „<strong>Sf</strong>inţenia nu este numai o viaţă dreaptă în ochii lui Dumnezeu, pentru care drepţii se învrednicesc de desfătarea fericirii în împărăţia lui Dumnezeu - ne spune Prea-sfinţitul <strong>Ioan</strong> de Shanghai şi San Francisco -, ci este o asemenea înălţime a dreptăţii lui Dumnezeu, încât omul se preaumple într-atât de har, că acesta se revarsă din el şi asupra celor cu care intră în contact. Mare le este fericirea acestor oameni, provenită din vederea cu ochii lor a slavei lui Dumnezeu. Plini fiind şi de iubire faţă de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu, ei sunt sen<strong>si</strong>bili la problemele semenilor şi la rugăciunile lor şi sunt ajutătorii şi mijlocitorii lor în faţa lui Dumnezeu.” Întâiul-ierarh, înalt Preasfinţitul mitropolit Vitalie, ne cheamă în predicile sale la rugăciune, pentru ca Domnul să dăruiască un conducător poporului rus. Oare faptul că l-am primit în dar pe grabnicul ajutător şi apărător, pe Preasfinţitul <strong>Ioan</strong>, nu este răspunsul duhovnicesc la aceasta cerere Căci, dacă vom pune în capul unghiului vieţii noastre mântuirea, pe calea arătată de Preasfinţitul, atunci el va deveni călăuzitorul nostru şi ne vom îndrepta spre o <strong>si</strong>ngură ţintă: dobândirea iubirii de Dumnezeu, adică vom merge de calea <strong>Sf</strong>intei Ru<strong>si</strong>i. Lumea înconjurătoare privea cu nepăsare şi neînţelegere la proce<strong>si</strong>unea desfăşurată pe străzile ei. Cât de departe este probabil această lume de <strong>Sf</strong>ânta Ru<strong>si</strong>e şi de înţelesurile veşnice pentru fiecare „vlăstar al acestui pământ” - de cinstirea Ziditorului nostru, Domnul Dumnezeu, de devotamentul faţă de Biserica pe care El ne-a dăruit-o „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”! 136
<strong>Predici</strong> şi îndrumări duhovniceşti „Această ceremonie trebuie s-o purtăm cu noi până la mormânt - a spus preotul Konstantin Busîghin, venit din Brazilia - s-o purtăm în toate zilele cenuşii ale vieţii noastre, pentru ca acest har să le lumineze. Dacă am primit acest dar, acest talant dăruit de Dumnezeu, nu avem dreptul să îl pierdem odată cu trecerea acestei prime perioade de înălţare duhovnicească - aşa cum scria înalt Preasfinţitul mitropolit Filaret în testamentul său: „ţine ce ai” (Apoc. 3, 11). Nu avem dreptul să ne întoarcem acasă sau oriunde, chiar şi la mănăstire, şi să lăsăm acest foc să se stingă. Nu avem voie să îngăduim ca toată această ceremonie, această sărbătoare, acest har să devină o <strong>si</strong>mplă pagină din cartea vieţii noastre. Nu! Această ceremonie trebuie să fie întărirea noastră. Căci timpurile în care trăim grele sunt şi, fără harul lui Dumnezeu, fără ajutor de sus, fără mijlocirea sfinţilor nu ne vom putea îndura creştineşte soarta vieţii pământeşti. Trebuie să încălzim în noi harul pe care l-am primit”. 137