Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
salva viaţa era o operaţie urgentă. Soţia lui a sosit la biserică şi parohul, părintele Mitrofan, i-a
făgăduit că îi va povesti despre bolnav vlădicăi, care îl suna zilnic de la Bruxelles. Vlădica
Ioan îi răspunse: „Nu e nevoie de operaţie, se va vindeca”. A doua zi dimineaţa bolnavul a
refuzat operaţia şi a fost externat din spital. El s-a făcut bine şi a mai trăit mulţi ani.
Familia doamnei Sirakuzova s-a mutat din China în America şi s-a stabilit în
Monteree. Fiul ei, Vladimir, care mai înainte a fost paracliserul vlădicăi, slujea acum ca băiat
de altar în biserica locală a Sfântului Serafim. În parohie s-au petrecut câteva incidente
neplăcute, dar întrucât vlădica îi scrisese tânărului să nu părăsească biserica, acesta îl asculta.
Dar mama cârtea. Şi într-o bună zi, când i se aminti că trebuia să meargă la biserică, ea
protestă, spunând că, în condiţiile marii penurii de benzină, va fi doar o cheltuială inutilă. Pe 2
mai 1954, pe când ştergea petele de benzină de pe o pelerină de cauciuc, iar toate geamurile
erau deschise şi gazul aprins, s-a produs o explozie. Luând foc, ea sări pe geam şi se aruncă
într-un iaz. Medicul de la urgenţe i-a spus că doar printr-o minune i-au rămas ochii
nevătămaţi, întrucât au fost arse chiar şi sticlele geamurilor. Ea a zăcut câteva zile la spital şi
câteva luni acasă. Îi rămăseseră arsuri pe mâini şi pe picioare, pe faţă şi pe gât, supurau
întruna şi nu se vindecau, bandajele pe care medicul i le schimba zilnic nu-i erau de folos,
somnul a părăsit-o cu totul. Abia după aceasta ea îşi aminti de vlădica şi îi scrise în Europa, în
a cincea seară după trimiterea scrisorii, ea îi spuse soţului că, după ce vlădica va primi
scrisoarea, se va ruga pentru ea şi că îi va fi mai bine. Acea noapte a fost prima în care a reuşit
să adoarmă, iar spre dimineaţă picioarele îi erau deja mai bine. Când veni medicul a doua zi
ca să-i facă obişnuitul bandaj, el îi spuse că s-a petrecut o minune. Sirakuzova a început
repede să se vindece. Mai târziu s-a aflat că vlădica primise, într-adevăr, scrisoarea şi că s-a
rugat pentru ea.
Surorile mănăstirii Lesninsk povestesc că, atunci când la Medon (lângă Paris), a murit
Lidia S., vlădica era plecat şi nu ştia nimic despre ea. O soră din mănăstire plecă la Medon să
citească Psaltirea deasupra răposatei. Când vlădica s-a înapoiat la Versaillles, secretarul său
P.S. Lopuhin a început să-i dea raportul: „La Medon a murit...” Episcopul l-a întrerupt: „Ştiu,
Lidia. Iar din Psaltire a citit o călugăriţă din mănăstirea Lesninsk”.
În mănăstirea Lesninsk trăia un tânăr, într-un corp de clădiri de lângă gardul
mănăstirii. Vlădica îl adusese din China. Tânărul avea tot trupul chircit, mergea şchiopătând
puternic, vorbea prost, avea mâinile schimonosite. Avea înfăţişarea unui om anormal, dar era
în toate minţile. Era mereu zâmbitor şi lumea îl iubea. Odată a ajuns la spital (se pare că i se
descoperise o meningită). Lui vlădica i s-a spus că era fără scăpare şi avea slabe şanse să
trăiască până a doua zi. Vlădica a plecat imediat la el, s-a rugat mult deasupra capului său, iar
a doua zi tânărul a fost eliberat din spital, sănătos.
Între anii 1960-1961, Nadejda Vladimirovna Leviţkaia, care locuia în Franţa, îşi
aştepta fiica din America; într-o zi de luni a primit de la fiica ei o scrisoare, cu rugămintea s-o
întâmpine duminica următoare. Dar în aceeaşi zi a căzut la pat cu temperatura de 40°, având
toate simptomele de pneumonie sau pleurită. În pofida tuturor străduinţelor medicilor,
îmbunătăţiri ale stării de sănătate nu apăreau şi Nadejda Vladimirovna căzu în deznădejde că
nu va putea merge să-şi întâmpine fiica. Vineri dimineaţa începu să-l cheme insistent în gând
pe vlădica. Şi iată că după-amiază vede limpede cum vlădica, complet înveşmântat şi cu toiag,
intră în camera ei şi se aşază pe un scaun lângă pat. Ea îşi întinse mâinile către el pentru;
binecuvântare, dar vlădica dispăru. Peste un minut iar apăru în faţa ei, înveşmântat şi cu toiag.
Nadejda Vladimirovna a adormit cu fericita presimţire că totul va fi bine. A doua zi
temperatura i-a scăzut treptat de la 40 la 37 de grade, iar boala a trecut fără urme.
Contesa M.N. Apraksina şi fratele ei V.N. Kotliarevski, secretarul bisericii
stavropighiale din Bruxelles, cu hramul Dreptului Iov Multpătimitorul, i-au adus la cunoştinţă
autorului acestor rânduri trei întâmplări.
V.A. Stadniţki-Kolendo a căzut de la etajul unu cu capul în jos şi şi-a spart capul.
Medicii i-au apreciat starea ca lipsită de orice speranţa. Vlădica se aseză la rugăciune [lângă
el] şi accidentatul se făcu bine.
21