Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Printre contemporanii care s-au ostenit, de asemeni, în Irlanda, unde se duceau pentru
a lupta cu pelagianismul, au fost doi stâlpi ai Bisericii din Galia (Franţa): Preasfinţii Gherman
de Auxerres şi Lup de Troyes. Ambii s-au proslăvit prin curajul cu care propovăduiau şi îşi
ocroteau turmele de barbari, de asemeni şi prin multe minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât
şi după moarte.
Sfântul Gherman de Auxerres a adormit întru Domnul în anul 439. Moaştele lui s-au
păstrat neputrezite de-a lungul multor veacuri, până le-au distrus calviniştii. Sfântul Lup, de
care pomeneşte Sfântul Ioan, arhiepiscopul Cernigovului (ulterior, mitropolit de Tobolsk), în
„Iliotropion”, a intrat în viaţa monahală la mănăstirea Lerin şi s-a aflat atunci sub conducerea
Sfântului Honorat, vrednicul succesor al Cuviosului Honorie, întemeietorul acelei mănăstiri.
Ulterior, Sfântul Honorat a devenit episcop de Arles, unde a ridicat o biserică şi unde primul
episcop a fost Sfântul Trofim, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Iar Sfântul Lup a fost ales episcop de Troyes, dar a continuat să ducă o aspră viaţă
ascetică. Salvându-şi oraşul de Attila şi săvârşind o serie de minuni, el a murit în anul 479.
Moaştele lui s-au păstrat până la Revoluţia Franceză, când au fost arse şi a rămas doar o mică
parte din ele.
Cu o sută de ani mai târziu a trăit Sfântul Gherman, episcopul Parisului. Viaţa lui a
ajuns din vechime până la noi; din ea vedem că se remarca prin evlavie încă din primii ani ai
copilăriei - copilărie care a fost grea pentru el. Intrând în monahism în mănăstirea Sfântului
Simforian, a petrecut viaţa cea mai aspră, consacrând rugăciunii o parte însemnată a timpului
său. Proslăvindu-se prin minuni, el a devenit mai târziu episcopul Parisului, unde a continuat
să ducă acelaşi fel de viaţă, împletind nevoinţa ascetică cu treburile păstoririi şi cu fapte de
milostenie. Ajungând la cinstite bătrâneţi, a fost înştiinţat de sus de sfârşitul său şi a plecat la
Domnul pe 28 mai 576. Moaştele lui s-au păstrat vreme îndelungată, dar locul în care se
găsesc acum n-a putut fi aflat. Numele său este purtat de o biserică rămasă până în ziua de azi,
a cărei construire a început prin grija sa pe locul capiştei lui Isis, în cinstea Sfântului Mucenic
Vichentie. Tot în vremea lui a fost construită şi biserica cu hramul Sfântului Gherman de
Auxerres, pe care îl cinstea mult şi pe care şi-l luase ca model. Activitatea şi viaţa lui au
consolidat definitiv creştinismul în Franţa.
În Franţa a strălucit o ceată întreagă de sfinţi arhierei şi nevoitori, stâlpi ai dreptei
credinţe şi învăţători ai evlaviei pe acele meleaguri.
Mai târziu a început luminarea creştină a Europei de nord-est. De aceasta sunt legate
lucrările arhiereşti ale Preasfinţitului Ansgarie, episcopul Hamburgului şi apoi al
Bremenului. Viaţa sfinţitului Ansgarie a fost descrisă de ucenicul său, arhiepiscopul Rimber
şi a ajuns până în zilele noastre. Din ea citim că s-a născut în anul 801. La vârsta de şapte ani
a avut o vedenie, prin care era chemat la slujirea lui Dumnezeu. Făcându-şi educaţia în
mănăstire, la vârsta de doisprezece ani a primit tunderea. Vedeniile pe care le-a avut l-au
îndemnat să ducă o severă viaţă ascetică, iar apoi (la vârsta de 21 de ani) a plecat să
propovăduiască păgânilor din Europa de nord. Începând cu Hamburgul, el a trecut apoi în
Danemarca, unde l-a botezat pe regele acesteia, împreună cu tot poporul său. De acolo s-a
îndreptat spre Suedia. În anul 831 este sfinţit ca episcop al Hamburgului şi al tuturor
popoarelor Nordului. Propovăduirea lui se întinde în Suedia, Danemarca şi la slavii polbeni
(polbenskie 62 ), din actuala Germanie de nord. Era plin de râvnă şi gata să sufere pentru
Hristos. Întristat că nu primise cununa mucenicească, a fost mângâiat de o voce de sus şi a
plecat în pace la Domnul pe 3 februarie 865. Ostenelile apostolice şi le-a împletit cu lucrarea
desăvârşirii lăuntrice, din când în când plecând să se însingureze. Era foarte milostiv,
întinzându-şi mâna darnică oriunde era nevoie şi nelimitând-se [să facă milostenie] într-un
singur loc. Se îngrijea îndeosebi de cei aflaţi în bejenie, de văduve şi de orfani.
Preafinţitul Ansgarie a săvârşit în timpul vieţii o mulţime de tămăduiri dar, din
smerenie, se socotea păcătos. Faptele bune şi minunile încerca să le săvârşească în taină. Dar
62 Probabil referire la slavii polabiţi (polabskie), de pe fluviul Elba (numit, în vechime, Laba).
99