Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
care se află deja în biserici, dar întotdeauna trebuie să năzuim la mai bine, iar cel mai
important este să fim atenţi nu atât la frumuseţea văzută a icoanelor, cât la duhovnicia lor. Iar
icoanele care în mod evident nu împlinesc cerinţele icoanei ortodoxe nu trebuie aşezate în
biserici şi, uneori, nici în casele noastre.
Nu toţi cei ce stăpânesc artele şi au aptitudini la desen pot să picteze icoane. Adesea,
starea celui care pictează icoana şi dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu au mai mare importanţă
decât măiestria cu care este pictată, în Rusia, după Petru cel Mare, alături de lucrurile bune
aduse din Apus, a pătruns şi o influenţă nouă, străină duhului ortodox, căruia i-a căzut pradă o
parte însemnată a clasei ruse cultivate, care a început să introducă în creaţiile ei multe noutăţi
nefolositoare, chiar dăunătoare. Această schimbare s-a regăsit, parţial, şi în arta icoanei, în
locul imitării vechilor iconari ruşi, a început să domnească imitarea pictorilor apuseni, străini
de Ortodoxie. Noile imagini, cu toate că erau foarte frumoase, nu corespundeau totuşi duhului
icoanei. Un duh străin dreptei credinţe a început să se încuibeze în Rusia şi, treptat, a
zdruncinat-o.
Nouă ne sunt adresate acum cuvintele proorocului: Nu da altuia mărirea ta şi cele de
folos ţie, celui de alt neam”. Trebuie să ne întoarcem şi în viaţă, şi în obiceiurile bisericii la
principiile trainice şi curate pe care s-a clădit şi s-a ţinut Rusia. O reflectare a lor este şi
iconografia noastră. Icoanele pentru bisericile noastre nu trebuie pictate într-un duh străin de
Ortodoxie. Gândesc greşit cei ce susţin că icoanele ortodoxe trebuie pictate neapărat în culori
întunecate şi în poziţii nefireşti ale trupului. Icoanele din vechime erau pictate în culori
deschise şi aprinse şi s-au întunecat de-a lungul vremii, datorită trecerii timpului şi a prafului
aşezat în atâtea veacuri. Dar, totodată, trebuie să ne amintim că mulţi sfinţi, ducându-şi viaţa
în arşiţele pustiei, aveau într-adevăr pielea întunecată şi că mulţi aveau cu adevărat trupurile
slăbănogite de îndelungatele nevoinţe. Ei nu aveau slava frumuseţii pământeşti, ci pe a celei
cereşti.
Fie ca ei să ne ajute cu rugăciunile lor ca bisericile noastre să fie o reflectare a slavei
cereşti, iar turma noastră să se unească în căutarea împărăţiei lui Dumnezeu şi, atât prin
biserica ei, cât şi prin viaţa ei să propovăduiască adevărul Ortodoxiei.
114
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni
Neîmpăcată şi fără margini ne-ar fi fost suferinţa pentru moartea celor apropiaţi, dacă
nu ne-ar fi dăruit Dumnezeu viaţa veşnică. Fără sens ne-ar fi fost viaţa, dacă s-ar fi sfârşit o
dată cu moartea. Ce folos atunci de la virtuţi, de la faptele bune Au atunci dreptate cei ce au
spus: „Să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (I Cor. 15, 32).
Dar omul e făcut pentru nemurire, iar prin învierea Sa, Hristos le-a deschis celor ce
cred în El şi trăiesc în dreptate porţile împărăţiei Cereşti, porţile fericirii veşnice. Viaţa
noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare şi, prin moartea noastră, această
pregătire se încheie. „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie
judecata” (Evr. 9, 27). Atunci omul îşi lasă toate grijile pământeşti, trupul se descompune, ca
să se ridice din nou la învierea obştească. Dar sufletul continuă să trăiască şi nu-şi întrerupe
existenţa nici pentru o singură clipă.
Prin multe arătări ale celor ce au murit ni se dă să cunoaştem parţial ce se întâmplă cu
sufletul când iese din trup. Când i se termină vederea cu ochii trupeşti, sufletului i se deschide
vederea duhovnicească. Adesea, la muribunzi vederea duhovnicească începe încă înainte de a-
şi da sfârşitul şi, văzându-i încă pe cei din jurul lor şi chiar vorbind cu ei, ei văd şi ceea ce alţii
nu văd. Ieşind apoi din trup, sufletul se trezeşte printre alte duhuri, bune şi rele. De obicei el
se îndreaptă către acelea care-i sunt mai înrudite după duh, iar dacă, aflându-se în trup, a fost
sub influenţa unor duhuri, atunci rămâne sub influenţa lor şi după ce iese din trup, oricât de
neplăcute ne-ar fi acestea la întâlnirea cu ele.