Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Din viaţa vlădicăi Ioan cunoaştem că oriunde s-ar fi aflat, renunţând desăvârşit la viaţa
sa personală, făcea tot ce îi stătea în puteri ca să-şi călăuzească turma pe calea ce duce spre
împărăţia Cerească, manifestând, în acelaşi timp, o grijă neobosită şi de trebuinţele trupeşti
ale turmei sale. Faptul că vlădica s-a aflat în locuri diferite ale lumii reflectă misiunea
Bisericii Ruse din exil în ansamblu care, de pe toate drumurile pe care a fost împrăştiată,
aduce în staulul lui Hristos şi oile „care nu sunt din turma aceasta”.
Cuvintele Preasfinţitului Ioan mărturisesc cum nu se poate mai bine despre el însuşi:
„Biserica Ortodoxă este aceea despre care Hristos a spus: «Voi zidi Biserica Mea şi
porţile iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18). Acest lucru a fost adeverit şi întărit de multe
semne, săvârşite încă de la întemeierea Bisericii şi care nici astăzi nu au încetat să se arate cu
putere în Biserica Ortodoxă, ca şi de minuni, nu doar ale sfinţilor cuvioşi care au strălucit în
vechime, ci şi ale celor din vremuri apropiate de ale noastre”.
Vlădica Ioan, ca un fiu credincios al Bisericii Ruse din exil, suferind alături de
arhipăstorii cei într-un duh cu el din pricina diferitelor neorânduieli, considera că, în general,
Biserica Ortodoxă continuă să meargă pe calea dintotdeauna a turmei celei mici a lui Hristos.
Mărturie pentru aceasta sunt scrierile lui, care ne dezvăluie profilul limpede al unui smeritcugetător
arhiereu al Bisericii Ruse, iar nu al vreunui cutezător samavolnic, care închide ochii
în faţa încălcătorilor disciplinei bisericeşti, aşezat deasupra tuturor îngrădirilor jurisdicţionale.
Vlădica Ioan a fost hirotonit de Biserica Rusă, izgonită pentru adevăr din patria sa, a slujit în
mijlocul ei şi a plecat către Domnul, iar acum este proslăvit de această Biserică, mărturisind
necesitatea credinţei nestrămutate a creştinilor în cuvintele Apostolului: „Ca nişte amăgitori,
deşi iubitori de adevăr... ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim” (II Cor. 6, 8-9).
Arhiereii începură mirungerea, pe care o continuară preoţii la capul raclei. Din nou
credincioşii s-au învrednicit de o mare milostivire, pentru întărirea lor duhovnicească: să se
atingă de sfintele icoane ale Stăpânei noastre, în a cărei biserică 76 se petrecea proslăvirea, şi
de sfintele şi minunatele moaşte ale vlădicăi. După ce se atingea de sfintele moaşte, fiecare
primea [...] câte o mică reproducere pe hârtie a icoanei Preasfinţitului, pictată de ieromonahul
Andrei.
După cântarea irmoaselor „Deschide-voi gura mea”, a început citirea Canonului
„Bucuria tuturor necăjiţilor” şi a Canonului Preasfinţitului Ioan, citit cu însufleţire chiar de
autorul său, arhiepiscopul Antonie:
„Bine este să-i lăudăm pe cuvioşii lui Dumnezeu, din rândul cărora cu bucurie ne
luminează Sfântul Ioan, mângâindu-i şi tămăduindu-i pe cei care-l cheamă în ajutor, prin pilda
mult-încercatei sale vieţi învăţându-ne să ne silim a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoi” (troparul
primei cântări).
Miezonoptica s-a sfârşit în jur de orele 11 noaptea şi mulţi au rămas lângă catedrală,
ca să aştepte începerea, la orele 2 noaptea, a Trapezei Cereşti. Pelerinii se pregăteau pentru
Dumnezeiasca Liturghie, se plimbau în jurul catedralei, se atingeau de sfintele moaşte, şi se
părea că toate acestea se întâmplă undeva, în Pravoslavnica Rusie. În biserică intrau şi cei ce
nu reuşiseră să ajungă la slujbă în timpul zilei. Pelerinii simţeau liniştita bucurie care iradia de
la fiecare.
Starea de aşteptare care domnea în suflete era asemeni celei din ajunul Sfintei învieri a
Domnului, şi domnea o pace de nedescris, fără nici o adiere de tulburare şi oboseală, când
toate grijile şi amăgirile lumii acesteia nu au putere asupra omului.
76 Catedrala este închinată icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor necăjiţilor”.
131