Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

58
Sfântul Ioan Maximovici
ceilalţi ori vin foarte rar, pentru motive excepţionale şi din când în când mai fac câte o
rugăciune acasă, ori s-au îndepărtat cu totul de Biserică. Ultima categorie se află uneori
conştient sub influenţă sectară sau a altor mişcări antireligioase, dar în majoritatea cazurilor
oamenii pur şi simplu nu-şi pun probleme spirituale, se usucă şi se abrutizează sufleteşte şi nu
rareori ajung până la cel mai autentic nihilism.
În imensa lor majoritate, ruşii duc o viaţă grea, plină de grele suferinţe sufleteşti şi
lipsuri materiale. Oricât de ospitaliere ar fi cu noi unele ţări, mai ales Iugoslavia soră, al cărei
guvern şi popor fac tot posibilul ca să-şi arate iubirea faţă de Rusia şi să uşureze suferinţa
surghiuniţilor ruşi, ruşii simt pretutindeni durerea despărţirii de patrie. Toată conjunctura din
jurul lor le aminteşte că sunt venetici şi că trebuie să se acomodeze cu obiceiurile care adesea
le sunt străine, hrănindu-se cu firimiturile care cad de la masa celor ce-i adăpostesc. Chiar şi
în ţările unde suntem trataţi cu toată bunăvoinţa, la împărţirea locurilor de muncă se dă
întâietate, în mod firesc, stăpânitorilor ţării, iar veneticii, în dificila situaţie actuală a
majorităţii ţărilor, adesea nu pot primi un loc de muncă. Iar aceia dintre ei care trăiesc într-o
relativă bunăstare, sunt nevoiţi totuşi să resimtă în permanenţă lipsa de drepturi şi absenţa
organelor care să-i apere de injustiţii. Doar o relativ infimă parte a lor s-a contopit total cu
societatea locală, dar această stare este adesea legată de o totală înstrăinare faţă de poporul
natal şi de ţară.
În această situaţie dificilă din toate punctele de vedere, ruşii din exil au dovedit
răbdarea ieşită din comun, puterea de a îndura şi spiritul de sacrificiu. Ca şi cum ar fi uitat de
condiţiile de viaţă prospere de odinioară, de meritele lor faţă de patrie şi faţă de ţările aliate cu
ea în timpul marelui război 33 , ca şi cum ar fi uitat de studiile pe care le au şi de toate celelalte
aspecte care le-ar fi putut trezi dorinţa dobândirii unui confort în viaţă, ruşii din exil s-au
apucat de orice fel de muncă sau ocupaţie, numai ca să-şi asigure existenţa în străinătate.
Foştii aristocraţi şi generali s-au făcut simpli muncitori, meseriaşi şi mici negustori, nescârbindu-se
de nici un fel de muncă şi ţinând minte că nici o muncă nu e înjositoare, dacă nu este
legată de fapte imorale. În această privinţă, intelectualitatea rusă a dat dovadă nu numai de
capacitatea de a-şi păstra energia vitală în orice situaţie şi de a învinge tot ce stătea în calea
existenţei şi dezvoltării ei, dar a scos la iveală şi înaltele calităţi sufleteşti pe care le avea:
puterea de a se smeri şi de a răbda. Pe mulţi, şcoala de viaţă a surghiunului i-a renăscut
moraliceşte şi i-a înălţat.
Trebuie să le dăm cinstirea şi respectul cuvenite celor care îşi duc crucea surghiunului
lor, împlinind munci neobişnuit de grele pentru ei, trăind în condiţii care înainte le-au fost
total necunoscute şi la care nu se gândiseră, rămânând în acelaşi timp tari cu duhul, păstrânduşi
nobleţea sufletească şi iubirea de patrie şi îndurând fără cârtire încercarea, în căinţă pentru
greşelile din trecut. Mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, în necinstea lor de acum sunt cu adevărat
mai slăviţi decât în vremurile slavei lor; şi bogăţia sufletească dobândită de ei este mai de preţ
decât bogăţia materială lăsată în patrie, iar sufletele lor, asemenea aurului curăţat prin foc, s-
au curăţat în focul suferinţelor şi ard acum ca nişte candele strălucitoare.
Dar cu durere trebuie să observăm că nu asupra tuturor suferinţele au avut acest efect.
Mulţi s-au dovedit a fi nu aur sau metal preţios, ci trestie şi paie care sunt nimicite de foc.
Mulţi nu s-au curăţat şi au încărunţit în suferinţă dar, neîndurând încercările, s-au făcut mai răi
decât erau înainte.
Unii s-au învârtoşat cu inima şi nu au înţeles că, fiind pedepsiţi de Dumnezeu, trebuie
să ne mângâiem şi să ţinem minte că nu există copii care să nu fi fost vreodată pedepsiţi; şi că
Dumnezeu, mustrându-ne, ne cercetează ca pe fii şi pe fiice care trebuie îndreptaţi prin ocară.
Unii ca aceştia, uitându-şi păcatele dinainte, în loc de pocăinţă, adaugă păcat peste păcat,
susţinân că nu este folositor să fii drept, că Dumnezeu ori nu priveşte spre treburile omeneşti,
întorcându-Şi faţa de la oameni, ori chiar că nu este Dumnezeu (Ps. 13, 1; 52, 1). Socotind, în
pretinsa lor dreptate, că suferă ca nevinovaţi, aceştia sunt mai mândri cu inima decât fariseul
33 Primul război mondial, dacă ţinem seama că document a fost alcătuit în 1938.