Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
un cuvânt. A doua zi dimineaţă a emis un edict potrivit căruia toţi slujitorii bisericii (până la
paraclisieri şi cântăreţi) care în ajun au participat la o petrecere nu au voie să ia parte la slujbă
în ziua următoare.
Acum este momentul să vorbim despre unele întâmplări minunate petrecute în timpul
arhipăstoririi lui în America.
Doamna L.A. Liu povesteşte că atunci când soţul ei s-a îmbolnăvit, el a rugat să fie
chemat fiul lor din statul New York, unde acesta avea atunci de susţinut examene. Ea nu ştia
ce să facă: în cazul unui sfârşit nefericit, fiul n-ar fi iertat-o că nu a fost chemat, iar dacă l-ar fi
întrerupt din examene, ar fi pierdut un an de studiu. Ea l-a sunat pe vlădica care a rugat-o să
mai telefoneze o dată chiar la catedrală, după terminarea Sfintei Liturghii. Când ea l-a sunat a
doua oară, spre marea ei bucurie, el a încredinţat-o: „Nu vă chemaţi fiul, va da Dumnezeu şi
soţul dumneavoastră se va face bine!”. Şi el se vindecă, cu rugăciunile vlădicăi Ioan.
N.S. Makovaia (din Los Angeles) ne scrie că lucra la o uzină de produse electronice,
unde trebuia să şlefuiască cele mai mărunte detalii cu o curea electrică de şlefuit: în jur de trei
mii de bucăţi pe zi. Pentru degete, acesta era un efort peste puteri, încât au început să-i iasă
afară încheieturile, ceea ce era foarte dureros. N-a ajutat-o nici un fel de tratament. După a
doua operaţie era deja disperată, în acea vreme a sosit în oraş arhiepiscopul Ioan, şi ea s-a dus
să-l întâmpine, dar nu a putut să treacă de marea înghesuială din jurul lui. A ajutat-o părintele
Boris Kritski. Apropiindu-se de arhiepiscop, femeia i-a povestit despre boala ei, rugându-l cu
lacrimi în ochi să se roage pentru ea. Când, peste ceva vreme, părintele Boris a întrebat-o
despre degete, ea s-a şi mirat de întrebare, întrucât uitase complet de boală.
Iată scrisoarea unui băiat, Saşa Ţibruk, scrisă pe 18 august 1963 părintelui Aleksandr
Sklearov: „Dragă şi iubite părinte Aleksandr! Mama mi-a spus că doriţi să vă povestesc
despre prietenul meu, Marcu. După cum îmi aduc aminte, toată lumea râdea de el. Marcu avea
pe ochi o mare albeaţă şi, pe deasupra, şchiopăta foarte tare. Atunci m-am gândit că-l pot ruga
pe vlădica Ioan de Shanghai să se roage pentru el, pentru că ştiam mulţi oameni care s-au
vindecat după ce vlădica s-a rugat pentru ei. La vreo două săptămâni sau mai mult după ce i-
am scris vlădicăi, am văzut că Marcu a început să alerge mai repede şi chiar prietenul meu,
Dima, a observat acest lucru. Marcu a devenit un băiat vesel şi a încetat să mai şchiopăteze,
căci înainte îşi târşa piciorul în urma lui. Dar cel mai important este că i-a trecut albeaţa de pe
ochi. Doctorii se mirau cum de-a scăpat de această albeaţă. Am aflat că vlădica este acum la
New York şi tata mă va duce la el. Vreau foarte mult să-l văd. Cred că vom sosi în curând la
dumneavoastră la biserică şi vă voi vedea şi pe dumneavoastră. Transmiteţi-i salutări
Măicuţei. Saşa Ţibruk, care vă iubeşte”.
În luna mai 1963, doi paraclisieri de-ai vlădicăi, Mihail Viisusev şi Gheorghi
Nazarenko, suferiră, lângă San-Rafael, o catastrofă rutieră: maşina lor intră, în plină viteză, în
caroseria unei alte maşini răsturnate. Gheorghi avea nasul zdrobit şi faţa rănită, iar Mihail şi-a
vătămat grav partea dreaptă a capului, iar ochiul drept i-a ieşit din orbită. Mama lui Mihail a
fost chemată la spitalul din localitate, căci viaţa fiului ei era în mare pericol. Când a sosit, spre
mirarea ei, vlădica era deja acolo. Doamna Viisusev era foarte stânjenită, căci ştia că vlădica
era din cale afară de ocupat. El a încredinţat-o că totul va fi în ordine cu fiul ei şi că
„Dumnezeu îi va salva ochiul”, iar la scuzele ei i-a răspuns că datoria lui directă este să se
roage pentru bolnavi şi că a asistat personal la operaţie. Sub „supravegherea” vlădicăi,
medicul i-a aplicat lui Mihail treizeci şi şase de cusături, iar părinţilor săi, înţelegând situaţia
emigranţilor, le-a cerut în loc de 23000 de dolari numai 2000.
Vindecarea lui Vladimir Naumov, care-l cunoştea pe vlădica încă din Shanghai, a avut
loc imediat înaintea începerii procesului de la San Francisco. În acel an Naumov s-a
îmbolnăvit de artrită şi când, într-o zi de iunie, familia sa a plecat în afara oraşului iar el a
rămas acasă, crizele i s-au îndesit atât de tare, încât a fost nevoit să telefoneze noaptea la
spitalui Kaiser, unde a fost instalat imediat la secţia de reanimare. Tocmai atunci vlădica se
afla pe bancheta acuzaţilor. Dar chiar şi în acest timp el îl vizită de câteva ori pe Naumov, o
dată venind cu icoana Maicii Domnului Kursk-Korennaia. Bolnavul se stingea văzând cu
25