Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Pe 15 iulie 1240, în ziua adormirii creştinătorului Rusiei, marele cneaz Vladimir,
cneazul Aleksandr atacă oştirea suedeză tocmai debarcată şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o
spulberă pe capete 26 . Rămăşiţele oştirii venetice părăsesc în grabă pământul rusesc; la scurtă
vreme, cneazul Aleksandr respinge şi alţi vrăjmaşi veniţi din apus 27 .
În acest timp, dinspre răsărit pornesc către Rusia noi oştiri tătăreşti. Dar Aleksandr nu
se sperie de ele: tătarii, împresurând populaţia rusă cu biruri, nu se amestecau în treburile ei
interne. Cneazul Aleksandr înţelege că nu era cu putinţă, în momentul acela, să se lupte cu ei
prin forţă, dar ştie că, dacă sufletul ortodox al poporului va fi păstrat nealterat, va veni şi
vremea când ţara se va scutura de jugul tătăresc.
El vede în tătari biciul lui Dumnezeu trimis peste Rusia pentru păcatele ei şi se
hotărăşte să îndure cu smerenie încercarea trimisă de Dumnezeu. Aşa că se duce umil la
Hoardă, împlineşte toate poruncile hanului, îi convinge pe ruşi să nu se împotrivească
stăpânirii tătare, ci să adune în ei puteri duhovniceşti şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu.
Nu i-a fost uşor gloriosului biruitor de pe Neva să se înjosească în faţa hanului, nu i-a
fost uşor nici să-i convingă pe ruşi să-i urmeze exemplul. Dar faptele eroice ale Sfântului şi
Marelui Cneaz Aleksandr, bărbăţia sa în susţinerea cauzei credinţei ortodoxe şi smerenia în
faţa încercării trimise de Dumnezeu şi-au dat roadele, chiar dacă nu imediat. Păstrător al
dreptei credinţe, poporul rus s-a întărit, chiar sub jugul tătarilor, care slăbi treptat.
Şi a venit ziua când Rusia dreptmăritoare îşi îndreptă spatele şi se scutură de sub jugul
tătar. Şi purtând lumina Ortodoxiei, ruşii porniră ei înşişi peste locurile în care se aşezaseră
tătarii 28 .
Astfel, în ziua Acoperământului Maicii Domnului a căzut şi cel mai puternic bastion al
imperiului tătăresc, oraşul Kazan. Imediat după alipirea Kazanului, sosiră acolo
propovăduitori ortodocşi şi mulţi tătari primiră sfântul botez.
Au trecut aproape 27 de ani de la cucerirea Kazanului şi o fecioară binecredincioasă
cu numele Matrona a văzut-o în vis pe Preacurata Maică a Domnului, care i-a poruncit să le
vestească conducătorilor Bisericii şi cetăţii să-i dezgroape icoana dintr-un loc indicat de ea.
Această vedenie s-a repetat de trei ori, şi fata împlini porunca. Când, pe 8 iulie 1579 au fost
făcute săpături în locul indicat de Preasfânta Născătoare, s-a găsit o icoană îngropată.
Părintele Ermolai, care slujea la biserica Sfântul Nicolae, a dezgropat icoana din ţărână şi a
adus-o în biserica sa. La scurtă vreme, această icoană s-a proslăvit prin multe minuni şi a
devenit vestită în întreaga Rusie, sub numele de Icoana făcătoare de minuni din Kazan
(Kazanskaia).
26 Referire la marea bătălie de pe fluviul Neva, de unde şi supranumele „Nevski” atribuit cneazului Aleksandr. În
privinţa ajutorului ceresc primit de marele cneaz, un letopiseţ al vremii consemnează vedenia căpeteniei armatei
marine, care a zărit la orizont o luntre uşoară, condusă de vâslaşi „în veşminte de ceaţă” şi în care stăteau doi
viteji foarte strălucitori, înveşmântaţi în purpură, semănând cu Sfinţii Mucenici Boris şi Gleb, aşa cum sunt
înfăţişaţi în icoane. Căpetenia oştirii marine l-a auzit pe cel mai mare dintre ei spunând: „Hai să-i ajutăm fratelui
nostru, Aleksandr!”. Pe lângă aceasta, dincolo de un râu aflat în afara câmpului de luptă a fost găsită o mulţime
de suedezi morţi - ucişi, fără îndoială, de îngeri, mai notează cronicarul.
27 Între 1240-1242, cavalerii cruciaţi germani, danezi şi suedezi, profitând de slăbirea dinspre est a Rusiei,
datorată presiunilor tătaro-mongole, atacă sistematic graniţele de nord-vest, ocupă câteva cetăţi şi, în 1241,
plănuiesc să cucerească Novgorodul, Karelia şi malurile Nevei. În acelaşi an, Aleksandr Nevski eliberează o
parte din teritoriile ocupate (printre care şi Pskovul), după care, pe 5 aprilie 1242, repurtează o victorie decisivă
asupra cavalerilor livono-germani, în bătălia de pe lacul îngheţat Ciud (de lângă lacul Ladoga).
Observăm că Fericitul Ioan, urmând, pe de o parte, modelul de relatare evanghelică a pildei „Dreptului
Lazăr şi a bogatului nemilostiv”, iar pe de altă parte, adresându-se unui public istoriceşte avizat, evită în mod
repetat, în relatările sale istorice, să pomenească numele agresorilor. Respectând atitudinea istoriografică a
povestitorului, vom evita şi noi precizările onomastice neesenţiale, oferind totuşi cititorului român un minimum
de informaţii pentru înţelegerea tabloului istoric evocat.
28 Este vorba de campaniile asupra Kazanului, reşedinţa hanatului tătărăsc, desfăşurate la mijlocul secolului al
XVI-lea. Primele campanii (1545-1550) nu obţin rezultatul scontat, dar în 1552, sub domnia lui Ivan al IV-lea,
Kazanul este asediat pe 2 octombrie şi cucerit în aceeaşi zi.
44