Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
13. Sfântul Honorat al Lerinului, întemeietorul mănăstirii Lerin, apoi arhiepiscop de
Arles (†429);
14. Sfântul Vichentie de Lerin, învăţător al Bisericii, autor al cunoscutei lucrări
Commonitorul (Memorii), în care este expusă învăţătura ortodoxă despre Biserică (†450);
15. Sfântul Patrichie, luminătorul Irlandei (†461).
Rezoluţia s-a încheiat cu un apel făcut preoţilor şi credincioşilor să-i cinstească pe
vechii sfinţi ai Apusului numiţi aici şi pe alţii, ale căror nume îi sunt cunoscute lui Dumnezeu,
şi să apeleze în rugăciuni la ocrotirea lor.
Dar activitatea vlădicăi referitoare la restabilirea pomenirii sfinţilor de demult nu s-a
oprit aici. Astfel, sosind în 1954 la Trieste (Italia de nord) la vechiul său prieten care era preot
acolo, ieromonahul Spiridon (Efimov), el şi-a exprimat indignarea că în oraş nu se cinstesc
sfinţii locali - Sfântul Mucenic Iust (după numele lui, oraşul Trieste se numise înainte
Iustinopolis), Sfântul Mucenic Serghie şi Sfântul Frugifer (†524), primul episcop al oraşului.
Fără să stea mult pe gânduri, vlădica s-a coborât împreună cu părintele Spiridon în subsolurile
bisericilor, unde (după cercetările lui preliminare) trebuiau să se odihnească moaştele sfinţilor
din Trieste şi acolo, cu crucea şi cu cădelniţa, le-a cântat tropare şi condace, rugându-i să
ocrotească oraşul. Apoi a trecut la discuţii cu clerul catolic, cerând îngăduinţă pentru
ortodocşi ca să se închine la moaştele acestor cuvioşi.
Episodul Trieste arată foarte limpede că vlădica Ioan nu numai că-i cinstea pe sfinţii
din vechime, dar trăia într-o neîncetată şi reală comuniune cu ei. Văzând cu ochii săi
duhovniceşti importanţa deosebită a ajutorului sfinţilor pentru creştinii vremurilor din urmă,
el a dorit să sublinieze necesitatea înţelegerii mai profunde a actului de canonizare, ca o mare
Taină a Bisericii.
Restaurând cinstirea sfinţilor dreptmăritori din vechime ai Apusului, vlădica a
contribuit şi la întărirea Ortodoxiei în Occidentul contemporan. Istoria Bisericii Ortodoxe din
Ţările de Jos începe din 1697, când Petru cel Mare, în perioada „marii sale solii”, a întemeiat
o mică biserică la Amsterdam (în numele marinarilor ruşi). În anii '40, Biserica Ortodoxă din
Olanda s-a extins foarte mult, datorită celui de-al doilea val de emigranţi ruşi (de după război)
[...].
În 1952, ca arhiepiscop de Bruxelles şi al Europei de Vest, vlădica vizitează din
proprie iniţiativă mănăstirea din Olanda, ia cunoştinţă de activitatea misionară a ieromonahului
Iacob (Akkevsdyke) şi a prietenului său, părintele Adrian. [...] În 1954, vlădica răspunde
cererii olandezilor ortodocşi de a-i lua sub omoforul său. Ajutorul său este foarte activ: el
susţine folosirea limbii olandeze în săvârşirea sfintelor slujbe, ca şi, în general, necesitatea
luării în considerare a condiţiilor locale, organizează viaţa călugărilor de acolo, îi îndrumă pe
olandezi cu maximă atenţie în privinţa folosirii Tipicului (ulterior, acesta a fost tradus integral
în limba olandeză).
Nu întâmplător, comunitatea ortodoxă olandeză aproape că a fost prima care, în anul
morţii vlădicăi, a publicat o biografie amănunţită a lui şi în acelaşi an au văzut lumina
tiparului memoriile despre el scrise de egumenul Adrian. Mulţi olandezi şi-au trimis amintirile
despre părintele lor (aşa îl numeau pe vlădica) Frăţiei Cuviosului Gherman din Alaska. Şi mai
mulţi sunt cei care îi păstrează icoanele 14 .
Un nou obiect al grijii arhipăstorului a devenit Biserica Ortodoxă Franceză „extrajurisdicţională”
15 , pentru care a militat neobosit.
14 Aici şi mai departe este vorba de cinstirea locală a vlădicăi Ioan. 1991, cu ocazia a 25 de ani de la mutarea lui
la cele veşnice, în Biserica Rusă din diaspora s-a constituit o Comisie pentru canonizarea lui în întreaga Biserică,
(nota redacţiei ruse)
15 Este vorba de o serie de parohii care au reinstaurat ritul galican - un vechi ritual de slujire bisericească,
existent în Biserica Apusului până la căderea ei din Ortodoxie. După sfârşitul vlădicăi Ioan, Sinodul a exercitat
presiuni puternice asupra Bisericii Ortodoxe Franceze, în scopul întoarcerii ei la ritul răsăritean. În 1970, mulţi
„galicani” s-au adresat Patriarhiei Române, care i-a preluat sub jurisdicţia ei. Actualmente, numai în Franţa
17