Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Însă era clar de la bun început că primitoarele dar primejdioasele insule de la capătul
pământului nu puteau constitui un adăpost permanent pentru refugiaţi şi în scurtă vreme
vlădica a început să se ocupe de obţinerea permisului pentru trecerea lor în America. La
consulatul S.U.A., din Manila a fost primit neprietenos şi reieşi chiar că, pentru împlinirea
cererilor lui, aproape c-ar fi fost nevoie de schimbarea legilor americane de imigrare.
Ajungând apoi la Washington, vlădica hotărî să nu se mişte din loc, până când cererea nu îi va
fi satisfăcută, întors la Manila, încăpăţânatul arhiepiscop se îndrepta a doua zi spre Ministerul
Afacerilor Interne. V.A. Reyer, care-l cunoştea foarte bine, îşi aminteşte că i se fixase
audienţă la Minister a doua zi la orele 9, iar la orele 8 acesta l-a surpins încă dormind în
genunchi. Vlădica s-a sculat imediat şi peste câteva minute stătea, nepieptănat, în faţa uşilor
ministerului. Argumentele lui Reyer că la un ministru trebuie să te prezinţi într-o ţinută
cuviincioasă nu avură nici un efect asupra lui - fiul de mareşal al nobilimii nu dădea
importanţă unor asemenea amănunte (nici luând în considerare faptul că ar fi trebuit
„înmulţite” cu o întârziere de aproape o oră). Şi vlădica avu dreptate: ministrul era
întruchiparea amabilităţii şi i-a promis să facă tot posibilul pentru uşurarea situaţiei jalnice a
refugiaţilor ruşi de pe insula Samar. „Pentru mine a devenit evident - spune Reyer referitor la
aceasta - că vlădica nu putea fi nici zugrăvit, nici măsurat cu măsuri omeneşti. Domnul îl
însoţea în toate treburile lui şi ceea ce nouă ni se părea imposibil nu reprezenta o piedică pe
drumurile lui.” Nici filipinezii nu puteau să nu simtă aceasta, ştiind, mai ales, şi despre
„puterile” eliberate de el pe insulele lor. Mulţi cunoşteau cazul vindecării la Manila a fiului
unei persoane foarte sus puse.
Si mai mult îl proslăvi Dumnezeu pe bineplăcutul său în oraşul Guan, într-un spital
filipinez unde se aflau şi ruşi grav bolnavi. Vlădica mergea adesea acolo, de obicei îl însoţea
cu aceste ocazii viitorul preot G. Larin, care ne-a povestit următoarea întâmplare. Într-una
dintre vizitele lor, intrând în salon, ei au auzit venind de departe ţipete sfâşietoare.
Interesându-se despre ce era vorba, ei au aflat că o bolnavă în stare disperată fusese mutată în
spitalul vecin american, ca să nu-i tulbure pe alţii cu ţipetele ei. Vlădica hotărî să se ducă la ea
imediat, iar ca răspuns la sfaturile insistente ale sorei medicale ruse de a nu se duce la ea,
întrucât bolnava emana o duhoare respingătoare, el zise: „Asta nu înseamnă nimic”. Vlădica a
pus sfânta cruce pe capul femeii şi a început să se roage, apoi a spovedit-o şi a împărtăşit-o şi
când era gata de plecare femeia nu mai ţipa, ci doar gemea încetişor. Când, într-una dintre
vizitele lor următoare, Larin cu vlădica tocmai se urcau într-un jeep în curtea spitalului,
femeia ţâşni din clădire ca un fulger şi se aruncă la picioarele arhiepiscopului. Era acea
bolnavă „incurabilă”.
Rugăciunea vlădicăi Ioan domolea chiar şi stihiile. Când refugiaţii ruşi se interesau la
băştinaşi de pericolul taifunelor, aceia se mirau de întrebările lor, răspunzându-le că nu aveau
de ce să se teamă, întrucât „Sfântul vostru dă ocol în fiecare noapte întregului lagăr şi îl
acoperă cu semnul crucii din cele patru direcţii”. Şi, într-adevăr, de-a lungul celor douăzeci şi
şapte de luni de şedere a ruşilor în Tubabao, o singură dată au avut ocazia să vadă taifunul,
dar şi acela îşi schimbă cursul, ocolind insula. Dar imediat ce majoritatea ruşilor au părăsit
insula, aceasta a fost lovită de uragan, care a măturat totul în calea sa.
Europa de Vest (1951-1962)
Următorul capitol din viaţa vlădicăi Ioan prezintă pentru cronicar o dificultate
deosebită. Sunt foarte multe evenimente care se suprapun permanent şi în timp, şi în spaţiu.
În 1951, Sinodul arhieresc l-a numit pe vlădica întâistătător al eparhiei Europei de
Vest. Călătoreşte neîncetat la New York, la şedinţele Sinodului şi adesea nu se ştie clar unde
s-au petrecut evenimentele relatate de martori: în Lumea Veche sau în Lumea Nouă, sau în
timpul vreunui zbor de-al vlădicăi cu avionul dintr-o „Lume” în alta La început, sediul
activităţii sale este stabilit la Paris, apoi este mutat la Bruxelles, apoi iarăşi la Paris. Dar şi la
14