Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
mormântului, ci pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiaşi în numele apropiaţilor adormiţi, cheltuiţi
pentru bisericile unde se înalţă rugăciuni pentru ei. Milostiviţi-vă de cel adormit, îngrijiţi-vă
de sufletul lui! Pe toţi ne aşteaptă această cale; cât vom dori atunci să fim pomeniţi în
rugăciune! Să fim şi noi înşine milostivi faţă de cei adormiţi.
Imediat cum răposează cineva, chemaţi imediat preotul sau daţi-i de veste, ca să-i
citească „Canonul pentru ieşirea sufletului”, care se cuvine a fi citit deasupra capului fiecărui
dreptcredincios, imediat după sfârşitul său. Străduiţi-vă ca, dacă se poate, slujba parastasului
să aibă loc în biserică şi ca, până la parastas, la capul repausatului să se citească Psaltirea.
Slujba parastasului poate să aibă loc şi fără mult ceremonial, dar e obligatoriu să fie făcută în
întregime, fără prescurtări; nu vă gândiţi atunci la voi înşivă şi la comodităţile dumneavoastră,
ci la cel adormit, de care vă luaţi rămas bun pentru vecie. Dacă în biserică se află mai mulţi
răposaţi, nu refuzaţi ca slujba să fie făcută pentru toţi deodată. Este mai bine ca slujba
parastasului să fie făcută pentru doi sau mai mulţi adormiţi deodată - cu atât mai fierbinte va fi
rugăciunea celor adunaţi pentru ei - decât să li se facă slujbă separată şi preoţii, neavând
destul timp şi putere, să scurteze slujba, când fiecare cuvânt al rugăciunii pentru adormit este
ca o picătură de apă pentru cel însetat.
Îngrijiţi-vă neapărat şi imediat de sărindar, adică de pomenirea zilnică la Liturghie,
timp de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile în care se slujeşte în fiecare zi, adormiţii
cărora li s-a făcut parastas acolo sunt pomeniţi timp de patruzeci de zile şi mai mult. Dacă
însă slujba parastasului se face într-o biserică fără slujire zilnică, apropiaţii celui adormit
trebuie să se îngrijească singuri de sărindar şi să îl dea undeva unde se slujeşte zilnic. Este
bine, de asemeni, să fie trimise pomelnice spre pomenire la mănăstiri şi la Ierusalim, unde se
face rugăciune neîntreruptă la locurile sfinte. Dar sărindarul trebuie început imediat după
sfârşitul omului, când sufletul are nevoie cu deosebire de ajutor prin rugăciune şi, de aceea,
pomenirea trebuie începută în locul cel mai apropiat în care se săvârşeşte slujire zilnică.
Să ne îngrijim de cei ce pleacă înaintea noastră spre lumea cealaltă, să facem pentru ei
tot ce putem, ţinând minte că „Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi” (Matei 5, 7).
116
Cum putem să-i cinstim mai bine pe adormiţii noştri
Vedem adesea străduinţa rudelor celui mort de a face o înmormântare cât mai luxoasă
şi de a ridica un mormânt cât mai bogat. Mai mulţi bani se cheltuiesc uneori pentru
monumente fastuoase. Mulţi bani cheltuiesc rudele şi cunoscuţii pentru coroane şi flori şi, pe
deasupra, florile trebuie scoase din sicriu înainte de închiderea lui, pentru ca acestea să nu
grăbească descompunerea trupului. Alţii doresc prin anunţuri în presă să-şi exprime cinstirea
faţă de cel adormit şi compătimirea faţă de rudele lui, cu toate că însuşi acest mod de
manifestare a sentimentelor arată superficialitatea lor, adesea chiar falsitatea lor, întrucât cel
aflat cu adevărat în suferinţă nu-şi va expune durerea în ochii celorlalţi, iar exprimarea
condoleanţelor se poate face mult mai călduros, în mod personal.
Dar orice am face din toate acestea, mortul nu va avea nici un folos. Trupului celui
mort îi este indiferent dacă este aşezat într-un sicriu sărac sau bogat, într-un (mormânt luxos
sau umil. El nu simte mirosul florilor aduse, nu are nevoie de exprimarea prefăcută a durerii.
Trupul este dat putrezirii, sufletul trăieşte, dar nu mai simte senzaţiile pe care le primea mai
înainte prin organele de simţ trupeşti. El începe o altă viaţă şi alte lucruri trebuie să-i dăm
acum.
Trebuie să-i facem acum celui adormit ceea ce îi este de folos, dacă îl iubim cu
adevărat şi dorim să-i aducem darurile noastre. Ce anume îi va face bucurie sufletului celui
mort În primul rând, rugăciunile sincere pentru el, atât rugăciunile individuale, făcute în
casă, cât şi, mai ales, rugăciunile de la biserică, unite cu Jertfa cea fără de sânge, adică
pomenirea la Sfânta Liturghie.