Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Acum, când, după proslăvire, pelerinii se întâlnesc între ei, probabil că ei simt ceva
care îi uneşte, la fel ca cei ce au fost împreună la Sfântul Pământ - este „cu adevărat harul
Sfântului Duh cel ce ne-a adunat”.
Înainte de împărtăşanie, protoiereul mitrofor Valeri Lukianov, hirotonit de vlădica
Ioan, se adresă mulţimii cu un cuvânt care mişcă multe inimi, din care spicuim câteva
gânduri:
„Doresc să încep cu cuvintele «Hristos a înviat!»... Vlădica Ioan ne-a adunat aici;
fiecare a venit la el ca să dobândească ceva: bolnavii să primească vindecare, tinerii şi tinerele,
binecuvântare pentru întemeierea unei familii creştine. Mulţi şi-au plâns astăzi păcatele
întregii vieţi... Dar şi noi trebuie să aducem ceva Bisericii: să ne rânduim bine viaţa în ea [...].
Proslăvirea va fi un moment hotărâtor pentru Biserica noastră şi pentru întreaga lume”.
Împărtăşirea cu Sfintele Taine s-a făcut din cinci potire în biserică şi dintr-unul în sala
de lângă biserică, care era plină de credincioşi. După terminarea Sfintei Liturghii preoţii au
ridicat racla cu sfintele moaşte şi, în timpul cântării Psalmului 33: „Bine voi cuvânta pe
Domnul în toată vremea... “, au scos-o afară din altar. [...] La procesiune au participat peste o
sută cinci zeci de clerici, purtând icoanele făcătoare de minuni şi pe cea a Preasfinţitului Ioan.
Corul era compus din două sute de persoane. A început cântarea rugăciunii către Preasfinţitul.
Procesiunea a ieşit afară din catedrală şi a pornit încet în jurul cartierului, făcând opriri din loc
în loc, stropind cu apă sfinţită şi însemnând cu sfintele icoane. Şapte diaconi tămâiau. „Se
sfinţeşte oraşul San Francisco.” Străzile din vecinătatea catedralei erau barate de lanţuri ale
poliţiei. Un val de mulţime curgea în urma raclei. Era o adevărată biruinţă a Ortodoxiei, din
acelea despre care auzim din vieţile sfinţilor şi din descrierea ceremoniilor de la Sarov, de
mutare a moaştelor Cuviosului Serafim. Cuvintele prooroceşti ale Cuviosului Serafim cu
privire la mutarea moaştelor sale: „Va fi Paşte în mijlocul verii” s-au împlinit astăzi şi pentru
Preasfinţitul Ioan de San Francisco. Procesiunea se desfăşura liniştit, fiecare preot avea
posibilitatea să ducă racla cu cinstitele moaşte ale Preasfinţitului. S-a observat că, în ciuda
faptului că era o zi răcoroasă, deasupra raclei zburau albine. Se vedea că întreaga făptură se
veselea de proslăvirea bineplăcutului lui Dumnezeu.
Înainte de reintrarea în catedrală, pe supraaglomeratul bulevard Harrie a fost citită
Evanghelia. Intrând în biserică, vlădica Antonie şi întreaga mulţime au îngenuncheat în
rugăciune în faţa Preasfinţitului Ioan [...]. După ce sărutară crucea, pelerinii s-au îndreptat
spre masă. În timpul mesei, un student al seminarului Sfintei Treimi a dat glas unui „Cuvânt
de laudă la proslăvirea celui între sfinţi, părintelui nostru Ioan, arhiepiscop de Shanghai şi San
Francisco”:
„Bucură-te astăzi, Biserică Rusă! Căci trebuie să ne bucurăm din tot sufletul, având în
faţa ochilor noştri sfinţita raclă care a primit în sine un vas al Duhului Sfânt - neputrezitele
moaşte ale dreptului arhiepiscop Ioan, care cu toată inima I-a iubit pe Dumnezeu şi pe chipul
Său, răsfrânt în aproapele nostru, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Măreţe cu adevărat sunt faptele şi nevoinţele săvârşite de acest vrednic urmaş al
marilor Ioani din istoria Sfintei Biserici! Asemeni lui Ioan Botezătorul, prin bunele sale
purtări, el dădea în vileag păcatele oamenilor, pe mulţi chemându-i la pocăinţă şi la
îndreptare, în sinea lui socotindu-se însă primul dintre nelegiuiţi. La fel ca Sfântul Apostol
Ioan Teologul, a nutrit o iubire deosebită faţă de Preabinecuvântata Fecioară Maria, ridicând
în cinstea ei catedrale măreţe şi adormind întru Domnul în faţa icoanei ei făcătoare de minuni,
Kursk-Korennaia. Tot el, asemuindu-i-se lui Ioan Gură de Aur, pe mulţi înstrăinaţi de viaţa
lui Dumnezeu (Efes. 4, 18) i-a adus, prin învăţăturile sale înalt-ziditoare şi prin scrierile
folositoare de suflet, la minunata Lumină a lui Hristos, care «pe toţi îi luminează»... Ca şi Ioan
Scărarul, el s-a războit cu gândurile, a împuţinat patimile, şi-a zidit casă duhovnicească şi,
urcând pe scara virtuţilor, a dobândit din belşug harul lui Dumnezeu, care să-l ajute în asprele
nevoinţe ale vieţii călugăreşti.
133