Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
Apel pentru ajutorarea Sfântului Pământ
„De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta Mea!” - a strigat prooroceşte Regele
David, încă în zilele de prosperitate ale Sionului (Ps. 136, 5). Cu amărăciune cântau iudeii
acest psalm în timpul robiei babiloniene.
A iubit Ierusalimul Domnul Iisus Hristos, vărsând lacrimi pentru nenorocirile ce aveau
să se abată asupra lui. Sfânt pentru iudeii Vechiului Testament, Ierusalimul a devenit şi mai
sfânt pentru creştini, sfinţindu-se prin tălpile, iar apoi prin sângele dumnezeiescului nostru
Mântuitor, Iisus Hristos.
Imediat ce au încetat prigoanele împotriva creştinilor, spre Ierusalim porniră pelerini
din toate ţările în care era slăvit numele lui Hristos, începând cu împărăteasa Elena, aflătoare a
Crucii Domnului şi ziditoare a unui şir de măreţe biserici pe sfintele locuri ale drumului
pământesc al lui Hristos. Acele locuri s-au umplut, de asemeni, şi de mănăstiri în care asceţii
îşi căutau şi arătau şi altora calea mântuirii.
Înrobirea acelor ţări de popoare orientale de altă credinţă nu a micşorat cinstirea
Sfântului Pământ de către creştini. Popoarele occidentale au întreprins campanii pentru
eliberarea lor, însă nu şi-au atins scopul.
O dată cu încreştinarea Rusiei, chiar de la începutul creştinismului în Rusia, porniră
alţi pelerini. Biserica Rusă, chiar de la începuturile ei, s-a aflat în strânse legături cu Sfântul
Pământ. Tot ce venea sau era adus de acolo era sfânt în ochii ruşilor. Iar dorinţa cea mai mare
a oamenilor blagocestivi era să viziteze Sfântul Pământ. Persoanele particulare au reuşit să
facă aceasta, chiar şi în perioada când acest lucru implica dificultăţi din cale-afară de grele; iar
în secolul trecut, fluvii întregi de pelerini se curgeau într-acolo, aproape neîntrerupt.
Pentru înlesnirea pelerinajului a fost creată Misiunea Duhovnicească Rusă la Ierusalim
şi Societatea Palestinei, care au achiziţionat un şir de terenuri în locurile sfinte, pe care au fost
ridicate lăcaşuri ruseşti. Pe de o parte, aceste lăcaşuri le dădeau posibilitatea ruşilor ajunşi
acolo să aibă un adăpost în timpul vizitării şi închinării la locurile sfinte, iar doritorilor, chiar
să rămână acolo până la sfârşitul vieţii. Pe de altă parte, graţie mijloacelor materiale ce se
scurgeau din Rusia, aceste lăcaşuri aveau posibilitatea să desfăşoare o largă activitate
educaţională în rândul populaţiei locale şi să acorde, în acest fel, un sprijin substanţial
Patriarhiei locale a Ierusalimului.
Toate acestea s-au schimbat o dată cu începerea vremurilor amare pentru Rusia. O
dată cu începutul Primului război mondial, fluxul de pelerini şi de mijloace pentru susţinerea
activităţii sfintelor noastre lăcaşuri a fost întrerupt. Iar o dată cu sfârşitul războiului, după
prăbuşirea statului rus, starea lor s-a înrăutăţit şi mai mult.
După Al doilea război mondial şi împărţirea Palestinei între Regatul Iordaniei şi nouînfiinţatul
stat Israel, au apărut noi necazuri şi primejdii.
Lăcaşurile care aparţineau acum Israelului au fost lipsite de o parte din averea lor şi
transferate sub administraţia Patriarhiei Moscovei.
Lăcaşurile din Regatul Iordaniei au rămas în alcătuirea Bisericii Ruse din exil, în
pofida încercărilor Patriarhiei Moscovei de a le supune; aceste lăcaşuri şi alte instituţii
ortodoxe ruse din Iordania au refuzat să se supună Patriarhului Moscovei, pe motivul legăturii
lui cu puterea sovietică. Aceasta din urmă încearcă să-şi supună şi să-şi lărgească influenţa
asupra tuturor popoarelor, prin orice mijloace 73 . De aceea, luând în considerare importanţa de
73 Referitor la atitudinea Fericitului arhiepiscop Ioan faţă de Patriarhia Moscovei şi problema despărţirii
administrative a celor două Biserici Ruse Ortodoxe, trebuie să dăm un citat din articolul Preasfinţitului episcop
Vasili (Rodzeanko), „Cuvânt despre vlădica Ioan”: „[,..] I-am spus sincer şi deschis vlădicăi Ioan că nu mă lasă
conştiinţa să arunc cu piatra, aşa cum făceau mulţi din exil, în Biserica Ortodoxă Rusă, în Patriarhul ei şi în
ierarhi. Şi ştiţi ce mi-a răspuns Mi-a spus: «Eu în fiecare zi, la proscomidie, îl pomenesc pe Patriarhul Aleksei.
Este patriarh. Şi rugăciunea noastră totuşi rămâne, în virtutea circumstanţelor, noi am ajuns despărţiţi, dar
119