Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
În primele două zile sufletul se bucură de o relativă libertate, poate să viziteze locurile
pe care le-a îndrăgit de pe pământ, iar în cea de-a treia zi se îndreaptă spre alte teritorii. Cu
această ocazie el trece printr-o mulţime de duhuri rele, care îi barează drumul şi îl învinuiesc
de felurite păcate, spre care chiar ele l-au îndemnat. Potrivit dezvăluirilor, există douăzeci de
asemenea bariere, aşa-numitele vămi, şi la fiecare omul este tras la răspundere pentru un
anumit păcat; trecând de o barieră, sufletul ajunge la următoarea şi, abia trecând cu bine de
toate, el poate să-şi continue calea, fără să fie imediat aruncat în gheenă. Cât de groaznici sunt
acei demoni şi vămile lor ne arată faptul că însăşi Preasfânta Născătoare, dinainte vestită de
Arhanghelul Gavriil de apropiatul ei sfârşit, S-a rugat Fiului ei să o izbăvească de acei
demoni; împlinindu-i rugămintea, însuşi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să
primească sufletul Preacuratei Sale Maici şi să-l ridice la cer.
A treia zi este, de obicei, înfricoşătoare pentru sufletul celui adormit, şi atunci cu
deosebire are nevoie de rugăciune. Trecând vămile cu bine şi închinându-se lui Dumnezeu,
timp de încă treizeci şi şapte de zile sufletul vizitează lăcaşurile cereşti şi prăpăstiile iadului,
neştiind încă unde se va afla şi abia în a patruzecea zi i se hotărăşte locul, până la învierea
morţilor.
Unele suflete se află în starea de pregustare a bucuriei şi a fericirii veşnice, iar altele în
groaza veşnicelor chinuri, care vor începe pe de-a-ntregul după înfricoşata Judecată. Până
atunci mai sunt încă posibile schimbări în starea sufletelor, mai ales prin aducerea pentru ele a
Jertfei celei fără de sânge (adică prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie), de asemeni şi prin
alte rugăciuni.
Cât este de importantă în acest timp pomenirea la Sfânta Liturghie ne arată următoarea
întâmplare, înainte de descoperirea moaştelor Sfântului Teodosie al Cenigovului (în 1896),
preotul care săvârşea reînvelirea moaştelor, fiind foarte ostenit, aţipi aşezat lângă moaşte şi îl
văzu în faţa sa pe sfântul, care îi zise: „îţi mulţumesc că te-ai ostenit pentru mine. Te mai rog
ca, atunci când vei săvârşi Sfânta Liturghie, să-i pomeneşti pe părinţii mei”, şi le rosti numele
(preotul Nichita şi Maria). „Cum de tu, Preasfinţite, ceri rugăciuni de la mine, când tu însuţi
stai în faţa Tronului ceresc şi le împărţi oamenilor milostivirile lui Dumnezeu”, îl întrebă
preotul. „Da, este adevărat - răspunse Sfântul Teodosie - dar pomenirea la Sfânta Liturghie
este mai puternică decât rugăciunile mele.”
De aceea, pentru cei adormiţi sunt de folos şi parastasele, şi rugăciunile pentru
adormiţi făcute acasă, şi faptele bune făcute în numele lor ca, de exemplu, milostenia, jertfele
pentru biserică, dar cele mai folositoare sunt pentru ei pomenirile la dumnezeiasca Liturghie.
Au existat multe arătări ale morţilor şi alte întâmplări care arată cât de binefăcătoare este
pomenirea celor adormiţi. Mulţi adormiţi în pocăinţă, dar care nu au apucat să-şi manifeste
căinţa în viaţă, s-au eliberat astfel de chinuri şi au primit împăcarea. În biserică se înalţă
întotdeauna rugăciuni pentru împăcarea sufletelor celor adormiţi, şi chiar în ziua Pogorârii
Sfântului Duh, când ne rugăm în genunchi la vecernie, există o rugăciune specială „pentru cei
ţinuţi în iad”.
Aşadar, fiecare dintre noi, dorind să-şi arate dragostea faţă de cei adormiţi şi să le
ofere un real ajutor, poate face cel mai bine acest lucru rugându-se pentru ei şi, cu deosebire,
prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, când părticelele scoase pentru vii şi pentru morţi se
cufundă în Sângele Domnului, cu cuvintele: „Ridică, Doamne, păcatele celor pomeniţi aici, cu
cinstitul Tău Sânge şi prin rugăciunile sfinţilor Tăi”. Nimic mai bun şi nimic mai mult nu
putem face pentru cei adormiţi decât să ne rugăm pentru ei, dându-i să fie pomeniţi la
Liturghie. Ei au nevoie întotdeauna de aceasta, dar cu deosebire în cele patruzeci de zile în
care sufletul celui adormit parcurge drumul spre veşnicele lăcaşuri. Atunci trupul nu simte
nimic, nu-i vede pe apropiaţii care s-au adunat pentru el, nu simte mirosul florilor, n-aude
cuvântările de îngropare. Ci sufletul simte rugăciunile înălţate pentru el şi le este recunoscător
celor care se roagă, simţindu-se duhovniceşte apropiat de aceştia.
Rude şi apropiaţi ai celor adormiţi! Faceţi pentru ei ceea ce ei au nevoie şi ce este în
puterile voastre. Cheltuiţi bani nu pentru înfrumuseţarea exterioară a sicriului şi a
115