Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Despre împărtăşirea de Sfintele Paşti
Am gustat Mielul lui Dumnezeu în sfânta şi luminoasa noapte a învierii. Pentru
aceasta ne rugăm, încă de când începem să ne pregătim pentru post şi apoi, în repetate rânduri,
în decursul Marelui Post: ca Domnul să ne învrednicească să ne împărtăşim în noaptea
Sfintelor Paşti. Atunci harul lui Dumnezeu lucrează cu deosebire asupra sufletelor oamenilor.
Atunci ne împărtăşim de Hristosul Cel înviat, ne facem părtaşi învierii Sale. Desigur că
trebuie, în prealabil, să postim şi, după ce ne-am mai împărtăşit deja în timpul Marelui Post,
să ne împărtăşim iarăşi cu Sfintele Taine, înainte de Liturghia pascală nu este vreme să ne
spovedim cu de-amănuntul, acest lucru trebuie făcut înainte.
Iar în Noaptea Luminată, primind dezlegare generală, să ne apropiem de Mielul
Dumnezeiesc - începătura învierii noastre, Fie ca nimeni să nu iasă din biserică înainte de
vreme, grăbit să guste din carnea animalelor, în loc de a gusta Preacuratul Trup şi Sânge al lui
Hristos.
Despre schimbarea datei de ţinere a sărbătorilor
Amintim clerului şi păstoriţilor că, încă din vremea Vechiului Testament, prin porunca
lui Dumnezeu au fost rânduite zile de sărbătoare - „pe care Dumnezeu le-a ales şi le-a sfinţit”
-, ca şi zile de post şi de plângere.
Domnul Iisus Hristos, învăţându-ne să desluşim sensul adevărat al sărbătorii, prin
aceasta nu a anulat, ci a întărit respectarea sărbătorilor; şi Biserica lui Hristos, a Noului
Legământ, încă de la începuturile ei a respectat zilele sfinte.
Rânduind şirul anual al sfintelor slujbe, Biserica a stabilit zilele de sărbătoare,
evidenţiind dintre ele cu deosebire pe acelea în care au avut loc manifestări măreţe ale Proniei
dumnezeieşti şi în care se revarsă astăzi harul lui Dumnezeu. În afară de acestea, ni se
porunceşte să cinstim şi alte zile, în care se pomenesc evenimente importante din viaţa
Mântuitorului şi a Maicii Domnului, semnele îndurării lui Dumnezeu şi memoria cuvioşilor
lui Dumnezeu.
Biserica a stabilit cu precizie semnificaţia şi ordinea prăznuirii lor, ca şi zilele în care
se săvârşeşte prăznuirea, de asemeni şi mutarea lor în alte zile, în anumite situaţii. După
posibilitate, se respectă pomenirea în acelaşi timp a sfintelor evenimente şi a sfinţilor, pentru
ca toţi creştinii ortodocşi să se unească într-un singur cuget şi într-o singură simţire, înălţând
într-un singur suflet rugăciuni şi laude - ceea ce nu exclude însă anumite prăznuiri locale a
unor evenimente sau a unor sfinţi, cunoscuţi sau cinstiţi cu deosebire numai într-o anumită
regiune.
Printre zilele importante ale fiecărei biserici se numără şi praznicul altarului ei, adică
prăznuirea sfintelor evenimente sau a sfântului căruia îi este închinată. Prin rânduiala
bisericească, praznicele de hram se consideră egale ca importanţă cu marile praznice ale
Domnului şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi se sărbătoresc cu o slujbă corespunzătoare,
prevăzută special pentru acea zi, care este zi de sărbătoare şi de bucurie sfântă pentru cei ce se
roagă în biserică şi pentru obştea de enoriaşi.
De aceea, nu este îngăduită mutarea samavolnică a praznicului de hram, din
considerente lumeşti. Atât preotul, cât şi mirenii trebuie să înţeleagă bine că schimbarea datei
sărbătoririi în altă zi nu transformă acea zi în praznic de hram, la fel cum şi un praznic de
hram nesărbătorit nu îşi micşorează astfel semnificaţia duhovnicească şi rămâne ceea ce este,
indiferent de felul cum îl tratează clerul şi enoriaşii.
Clerul şi enoriaşii trebuie să se străduiască în orice chip să cinstească cum se cuvine
praznicul lor de hram, după putinţă, printr-o participare cât mai râvnitoare la slujba acelei zile
124