Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
Moscova cea păcătoasă, capitala păcătoasei Rusii, de-a lungul istoriei se întâmpla să
se prăbuşească până la fund, dar apoi iarăşi se scula, pentru că nu i se stingea conştiinţa
dreptăţii în faţa lui Dumnezeu.
A fost o vreme de tulburări când Rusia a căzut atât de mult, încât duşmanii ei erau
încredinţaţi că este lovită de moarte, în Rusia nu era ţar, conducere şi armată 23 . La Moscova,
puterea era în mâinile străinilor. Oamenii s-au împuţinat sufleteşte, au slăbit cu duhul şi
aşteptau salvarea de la străini, în faţa cărora începeau să se linguşească. Pieirea era de
neînlăturat, şi Rusia ar fi pierit inevitabil dacă ar fi fost pierdută complet conştiinţa dreptăţii în
faţa lui Dumnezeu. Dar Rusia şi poporul rus au fost izbăvite de Sfântul Ermoghen. Duşmanii
Rusiei îl ţineau într-un beci din Kremlin, îşi băteau joc de el, îl torturau, se străduiau să-l facă
să li se supună, să trădeze înţelegerea teologică a dreptăţii, proprie poporului său. Sfântul
Ermoghen a fost torturat până la moarte, dar nu s-a predat cu duhul şi a chemat Rusia pe
drumul ei istoric, de stat creştin cu o conducere creştină, a chemat-o să ţină minte adevărul şi
să-i rămână credincioasă.
Înalt Preasfinţitul Ermoghen a renăscut spiritual şi moral poporul rus în credinţă şi în
mărturisire, şi Rusia s-a aşezat din nou pe calea căutării împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii
Lui, a dreptăţii înţelese ca supunere a vieţii de stat pământeşti începăturii duhovniceşti. Şi
Rusia se ridică. Nu se poate găsi în istorie o asemenea cădere a statului şi o asemenea
grabnică şi minunată ridicare, într-un singur an, când oamenii renăscură spiritual şi moral.
Aceasta este istoria Rusiei, acesta este drumul ei.
După Petru I viaţa socială a Rusiei se abătu de pe drumul ei. Cu toate că nu s-a abătut
până la capăt, a pierdut conştiinţa duhovnicească a dreptăţii, claritatea credinţei în adevărul
evanghelic: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
adăuga vouă.
Grelele suferinţe ale poporului rus sunt urmarea faptului că Rusia s-a trădat pe sine, şia
trădat drumul şi chemarea. Dar aceste suferinţe anevoioase, chinul vieţii sub stăpânirea
cruzilor atei mărturisesc că poporul rus nu şi-a pierdut definitiv conştiinţa duhovnicească a
dreptăţii, că în plan spiritual şi moral îi este greu de îndurat nedreptatea statului ateu nelegiuit
şi a stăpânirii vrăjmaşe lui Dumnezeu.
Rusia se va ridica la fel cum s-a ridicat şi altă dată. Se va ridica atunci când se va
aprinde credinţa, când oamenii se vor scula duhovniceşte, când iarăşi le va fi scumpă credinţa
clară şi puternică în dreptatea cuvintelor Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Rusia se va scula când va
îndrăgi din nou credinţa şi mărturisirea Ortodoxiei, când îi va vedea şi îi va iubi pe drepţii şi
mărturisitorii ortodocşi.
Astăzi, în Ziua tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei, Biserica ni-i arată
şi ortodocşii văd, cu mare bucurie duhovnicească, cât sunt de mulţi aceştia în împărăţia lui
Dumnezeu! Şi câţi sunt încă neproslăviţi, că nu se pot număra!
Iată cum, netulburat şi fără să spună nici un cuvânt, merge la moarte mitropolitul
Kievului, Vladimir! Ucigaşii îl scot afară pe porţile Lavrei, ca să-l omoare în afara oraşului,
cum L-au omorât şi pe Mântuitorul, şi, tăcând ca mielul înjunghiat, înalt Preasfinţitul primeşte
moartea pentru Hristos, pentru credinţă, pentru Biserica Rusă, deoarece a căutat, mai înainte
de toate, împărăţia lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.
Iată o mulţime de martiri şi mărturisitori, şi vedem din nou binecuvântarea lui
Dumnezeu peste nevoinţa credinţei lor, şi iată iarăşi moaşte neputrezite: sunt trupurile
drepţilor, care trăiesc deja după legile vieţii viitoare, unde nu există suferinţă, nici stricăciune,
iar neputrezirea moaştelor o mărturiseşte aceasta. Astfel, rămăşiţele neputrezite ale marii
23 Referire la perioada considerată de istoriografi ca cea mai neagră din istoria Rusiei, supranumită „vremurile de
restrişte” sau „vremurile tulburi” (“smutnoe vremia”), de la moartea ţarului Ivan al IV-lea Groznâi (1584), până
la urcarea pe tron a lui Mihail Feodorovici Romanov (1613).
42