Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
pantofi, dar nu mi-aţi scris să-i încalţ, aşa că i-am purtat, acum însă îi voi încălţă». Şi vlădica
păşea prin Paris în pantofi”.
Despre această „particularitate” a vlădicăi Ioan îşi aminteşte şi doamna E.G. Certkova:
„Am fost de câteva ori să-l vizitez pe vlădica. El locuia la Corpul de cadeţi de lângă Paris, la
Versailles. Avea o micuţă chilie la catul de sus al clădirii. Nu exista pat în chilie: vlădica nu se
culca niciodată. Uneori, când stăm cu el de vorbă, şezând în fotoliu, aţipea uşor. Atunci eu mă
opream, dar el spunea imediat: «Continuaţi, continuaţi! Vă ascult». Şi, într-adevăr, vlădica îmi
răspundea la toate întrebările. Vlădica se ruga toată noaptea, rezemându-se pe un baston înalt
cu o mică stinghie fixată de-a curmezişul capătului de sus. Uneori se ruga în genunchi,
desigur, atunci când făcea metanii, iar uneori aţipea pentru scurtă vreme pe jos, în această
poziţie.
Când nu slujea şi era la el acasă, se străduia tot timpul să umble desculţ, chiar şi pe
gerurile cele mai aprige. Se întâmpla ca pe vreme de ger să meargă desculţ din Corpul de
cadeţi până la biserică, pe drum pietruit. Odată şi-a vătămat piciorul şi era în pericol să-şi
infecteze sângele. A trebuit să fie internat la spital, dar el nu voia să se culce în pat. Neavând
cum să stea acolo altminteri, la urma urmelor vlădica se supuse, dar îşi puse o cizmă sub el, ca
să-i fie incomod să stea culcat. Surorile medicale franţuzoaice spuneau: «Ne-aţi adus un
sfânt». În fiecare dimineaţă sosea la el un preot şi slujea Sfânta Liturghie, iar vlădica se
împărtăşea”.
Este momentul să povestim despre minunile vlădicăi Ioan, din care actualmente în
Europa sunt atestate şi mai multe decât în China. Ele sunt atât de numeroase, încât vă vom
aduce la cunoştinţă doar o parte. Vom începe cu mărturiile Zinaidei Guilleme, vom continua
cu scrisorile trimise de diferite persoane Frăţiei Sfântului Gherman şi vom încheia cu câteva
mărturii pe care am reuşit să le obţinem de la martori direcţi.
Prima dată când Zinaida s-a dus singură la vlădica (până atunci îl mai vizitase
împreună cu soţia preotului Solodovnikov), era pentru a cere binecuvântare să se angajeze la
serviciu, în oraşul Mongeron. Vlădica, cugetând un pic (de regulă, nu răspundea niciodată
imediat), îi spuse: „Nu, mai bine mergi la Chalifer”, şi începu să-şi răsfoiască agenda. În acea
clipă Zinaida gândi: „Ce păcat că nu l-am cunoscut când tata era bolnav, cu rugăciunile lui i-
ar fi obţinut vindecarea”. Atunci vlădica îi răspunse: „Dar ştiţi că l-am vizitat pe tatăl
dumneavoastră la spital” Şi, deschizând o carte, citi clar: „Iată, am găsit: Vasili Maksimovici
Guilleme”. Aşa o recunoscu vlădica pe Zinaida, al cărei nume de familie nu-i ştia până atunci.
A doua zi Solodovnikova (soţia preotului Solodovnikov), neştiind nimic de întâlnirea lor, îi
propuse să se angajeze în oraşul Chalifer. Dar era jenant să renunţe acum la serviciul de la
Mongeron. Când însă Zinaida sosi la doamna care-i propusese slujba de la Mongeron, aceasta
i-a răspuns că femeia care se hotărâse să plece de acolo se răzgândise. Şi Zinaida porni spre
Chalifer, după cuvântul vlădicăi Ioan.
Odată (era la începutul anilor '60) Zinaida, privind pe geam, văzu în faţa intrării
[clădirii în care locuia], între două maşini, un obiect foarte ciudat, lung de circa un picior şi cu
un diametru de patru ţoli, asemănător unui sul de hârtie. Curiozitatea a biruit-o şi s-a hotărât
să cerceteze obiectul. Tocmai când se pregătea să iasă, fu întreruptă de vlădica Ioan, care sună
la uşă şi intră în cameră, se aşeză în fotoliu şi stătu aşa vreo cinci minute, fără să spună nimic,
în timp ce Zinaida trebăluia în jurul lui. Apoi se ridică, o binecuvânta în tăcere şi ieşi. În acest
răstimp, în curte a intrat o maşină a poliţiei şi câţiva oameni ieşiră din ea, ridicând cu mare
atenţie obiectul respectiv, pe care îl puseră în maşină. S-a aflat că fusese o bombă, strecurată
de teroriştii opozanţi ai guvernului De Gaulle. Astfel, vlădica a salvat-o pe Zinaida de la
moarte sigură.
Odată, preoteasa Solodovnikova sosi la vlădica Ioan cu fiul ei Aleksei, să ceară
binecuvântare pentru o călătorie în Rusia. La început vlădica nu a vrut să le dea
binecuvântare, dar apoi „s-a predat” (în astfel de cazuri, vlădica se distingea printr-o
neobişnuită delicateţe şi, de regulă, ceda insistenţei imprudenţilor). Când aceştia plecară, el a
petrecut întreaga noapte în rugăciune, iar peste câteva zile, neprimind încă nici un fel de veşti
19