Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
atunci în faţa altei icoane, ci trebuie să-l aşezăm în mijlocul bisericii şi, în faţa lui, să-L slăvim
pe Hristos.
24 decembrie 1951
Îndrumări cu privire la Vinerea Mare
Aducem la cunoştinţa clerului şi păstoriţilor că înmormântarea lui Hristos este
pomenită la vecernie, fapt pentru care vecernia din Vinerea Mare se săvârşeşte în mijlocul
zilei, când, după moartea pe Cruce a lui Hristos, trupul Lui a fost coborât de pe Cruce şi
înmormântat de Iosif şi de Nicodim, ceea ce este închipuit prin scoaterea sfântului epitaf la
sfârşitul vecerniei.
Canonul care se citeşte apoi la pavecerniţă închipuie durerea şi plângerea Maicii
Domnului lângă mormânt.
La utrenia din Sâmbăta Mare se cântă şederea lui Hristos cu trupul în mormânt şi
coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului şi a slobozit sufletele
chinuite, aflate în aşteptarea lui Hristos. Durerea pentru moartea Mântuitorului se uneşte, deja,
cu bucuria triumfătoare a nimicirii iadului de către Hristos şi a pregustării biruinţei asupra
morţii. Procesiunea (prohodul) de la sfârşitul utreniei, după slavoslovia mare, închipuie
tocmai coborârea biruitoare în iad şi aducerea sufletelor eliberate în împărăţia Cerească, unde
Hristos nu a încetat să şadă pe tronul Său, împreună cu Tatăl şi cu Duhul; fapt pentru care,
după înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf, acesta este adus la uşile împărăteşti, cu strigarea:
„Înţelepciune, drepţi!” şi prohodul se încheie.
Având doar o oarecare asemănare exterioară cu o înmormântare, acest înconjur cu
sfântul epitaf, ca şi toată rânduiala utreniei din Sâmbăta Mare nu este, de fapt, deloc aşa ceva.
Vecernia Sâmbetei Mari, unită cu Liturghia, este o adâncire plină de evlavie în taina izbăvirii
de păcat a neamului omenesc, săvârşită de Hristos, şi o pregătire pentru proslăvirea învierii
din morţi a lui Hristos, înviat la începutul zilei următoare. Asemuindu-se mironosiţelor, care
aşteptau zorii primei zile de după sâmbătă pentru a unge trupul lui Hristos, creştinii sunt
chemaţi să lepede grijile lumeşti şi să se pregătească duhovniceşte ca, în loc de mir, cântare
să-i aducă Stăpânului, Care urmează să Se scoale din mormânt.
O dată cu miezonoptica, suferinţa se sfârşeşte, cântarea deasupra mormântului lui
Hristos se încheie, căci după miezul nopţii, în zorii primei zile, îngerul a adus deja vestea
învierii lui Hristos.
Nu se cunoaşte cu precizie ora învierii lui Hristos, evangheliştii descriu doar repetatele
sosiri ale mironosiţelor la mormântul Domnului. Se cunoaşte cu precizie doar că ea s-a
petrecut în miez de noapte, înainte de zorii primei zile, aşa cum reiese din confruntarea
relatărilor evanghelice şi cum a preluat şi a păstrat de la început Sfânta Biserică, fapt despre
care mărturisesc Sfinţii Părinţi ai primelor veacuri.
De aceea, bucuria universală a învierii lui Hristos începe o dată cu Utrenia Luminată,
care în diferite Biserici locale începe la ore diferite, dar nicicum înainte de miezul nopţii.
Miezul nopţii, fiind începutul următoarei zile, desparte, în Noaptea Luminată, bucuria de
durere şi pune început zilei luminoase şi mântuitoare, în care lumina învierii luminează
inimile şi sufletele tuturor credincioşilor şi, de aceea, utrenia săvârşită la miezul nopţii sau în
zori este oglindirea învierii lui Hristos, iar dumnezeiasca Liturghie a acelei măreţe zile ne
uneşte în modul cel mai strâns cu Hristosul înviat din morţi.
21 martie 1958
123