Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
6
Iugoslavia (1921-1934)
Părăsindu-şi patria, Mihail a avut, în schimb, posibilitatea să-şi împlinească visul său
de demult: să devină student al facultăţii de teologie. Noul student al Universităţii belgrădene
(1921-1925) era nevoit să-şi ajute familia aflată la strâmtorare. Mulţi emigranţi îşi aduc
aminte cum Mihail Maksimovici vindea în acei ani ziare. N. şi M. Zernov îşi amintesc: „De
statură potrivită, greoi şi lat în umeri, cu obrajii rotunzi şi buze roşii sub mustăţile roşcate
ucrainene, dădea impresia unei mari forţe. Comunica foarte puţin cu ceilalţi studenţi. [...]
Trăia într-o mare sărăcie, îşi susţinea existenţa din vânzarea ziarelor. În anii aceia Belgradul
era acoperit de noroaie care pe timp de ploaie deveneau de netrecut. Maksimovici purta o
şubă greoaie de blană şi nişte vechi cizme ruseşti. De obicei năvălea în auditoriu cu întârziere,
acoperit cu un strat gros de noroi de pe străzi, scotea din sân fără grabă un caiet soios şi un
ciot de creion şi începea să-şi noteze lecţia cu scrisul său mare. Curând adormea, dar imediat
ce se trezea îşi relua notiţele. Mulţi dintre noi erau curioşi să afle ce fel de notiţe obţinea
Maksimovici, dar nimeni nu îndrăznea să-i ceară caietul să le citim. Acest student ieşit din
comun a devenit episcopul cel mai ieşit din comun al Bisericii în exil”.
Sinodul arhieresc şi Conducerea superioară a Bisericii Ruse din străinătate (nucleul
Bisericii Ruse din exil), prezidată de mitropolitul Antonie Hrapoviţki, s-au stabilit în Serbia.
Grupul de studenţi ruşi ai Facultăţii de teologie au iniţiat un seminar pe care l-au numit
„Frăţia Cuviosului Serafim”. Dintre lectorii acestui cerc se evidenţia marele teolog, episcopul
Teofan de Poltava, cunoscut prin cercetările sale dogmatice şi, de asemeni, episcopul Gavriil
Celiabinski, care era apropiat de mitropolitul Antonie şi ţinea cursurile: „Pildele Domnului”,
„Minunile Domnului”, „Dialogurile Domnului” şi altele. Alături de Mihail, din Frăţie mai
făceau parte şi alţi oameni deveniţi mai târziu celebri, ca istoricul de patrologie, arhimandritul
Ciprian (Kern), istoricul de filozofie rusă, protoiereul profesor V.V. Zenkovski, arhiepiscopul
Ioan de San Francisco (pe atunci, cneazul Dmitri A. Şahovskoi, poet şi literat) şi arhiepiscopul
de Chicago, Serafim. În 1924, mitropolitul Antonie, care-l cunoştea bine pe Mihail, îl numi
cântăreţ al Bisericii Ruse din Belgrad.
În Iugoslavia, Mihail mai face cunoştinţă şi cu un alt viitor ierarh, Preasfinţitul episcop
Vasili (Rodzeanko), care îi va deveni ulterior şi ucenic duhovnicesc, dar care pe atunci era
elev intern la un gimnaziu din Belgrad: „[...] Pentru prima dată în viaţă am văzut un om cu
ochi atât de plini de bunătate: era un copil mare. Era chiar mai tânăr decât mine, din acest
punct de vedere, era un copil mai mic. Imediat am stabilit cu el un limbaj comun al copiilor,
cu toate că el, desigur, nu mai era copil. El era cel despre care Mântuitorul a spus: De nu vă
veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Matei 18, 3); a
unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 10, 14). Şi mi-a luat întreaga viaţă în
mâinile lui, din această primă clipă sfântă şi fericită şi chiar până la ultima clipă când, după
sfârşitul său, a venit deodată la mine. Nu ştiu dacă a fost vis, stare de semitrezie sau a fost
aievea, ţin doar minte că dimineaţa devreme - la Londra, eram deja preot, încă tânăr pe atunci
- deodată... cineva m-a bătut în coastă, destul de puternic. Şi îl văd pe vlădica: stătea în
picioare - atunci era deja vlădica Ioan - mă priveşte cu aceiaşi ochi plini de bunătate, dar îmi
spune sever: «Scoală-te şi du-te să slujeşti Sfânta Liturghie, imediat!». Am sărit din pat, am
plecat imediat şi am slujit Sfânta Liturghie [...]”.
Între 1925-1927, Mihail, ucenicul vlădicăi Antonie predă, ca învăţător de religie, într-o
şcoală de stat din Serbia, însă nu-l mai putem numi Mihail. În 1926 mitropolitul îl tunde
monah cu numele Ioan (în cinstea rudei sale, Sfântul Ioan de Tobolsk) şi îl hirotoneşte
ierodiacon. În acelaşi an, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, episcopul Gavriil
îl hirotoneşte ieromonah.
Părintele Ioan sporea în două domenii deodată: pedagogic-educaţional şi teologicapologetic,
încercând să-l tăinuiască de ochii omeneşti pe al treilea: al nevoinţei ascetice.