Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
chemării celei mai scumpe sufletului său: a primit tunderea 22 , pentru a intra în mult râvnita
împărăţie a lui Dumnezeu nu ca ostaş pământesc, ci ca ostaş al lui Hristos.
De asemeni, şi cneazul Smolenskului, Feodor, a primit înainte de moarte cinul
monahal. Aceşti conducători spirituali ai poporului rus, în năzuinţa lor spre împărăţia lui
Dumnezeu, sunt cea mai bună expresie a trăsăturii principale a vieţii spirituale a poporului
rus, a forţei fundamentale care dirija viaţa istoriei sale.
Primirea credinţei creştine i-a renăscut şi pe cnejii ruşi. Puterea este întotdeauna
expresia conştiinţei de sine şi a voinţei. Puterea se orientează întotdeauna, în activitatea ei,
după o filozofie sau alta, după un mod sau altul de înţelegere a scopului şi sensului vieţii.
Până la Vladimir cel Sfânt, cnejii ruşi erau conducătorii unor triburi ce se războiau
între ele şi purtau bătălii de dragul prăzilor de război şi al slavei. Creştinându-se, ei au devenit
conducătorii unor părţi distincte ale unui singur popor. O dată cu primirea creştinismului, s-a
născut conştiinţa de sine şi conştiinţa unităţii. Dreptatea însemna frăţia dintre cneji, iar luptele
feudale erau, de acum, nedreptatea.
Sfântul cneaz Vladimir a dat poporului rus un nou sens al vieţii şi o nouă putere de
viaţă. Nenorocirile, nereuşitele, înfrângerile sunt neputincioase în faţa principalei forţe a
vieţii, sunt neputincioase în faţa vieţii duhovniceşti. Împărăţia lui Dumnezeu, bucuria
duhovnicească a părtăşiei la împărăţie rămân nevătămate de acestea. Furtuna înfricoşată trece,
şi omul trăieşte din nou. De aceea zâmbeau mucenicii în timpul chinurilor celor mai crude,
datorită simţirii îmbucurătoare a harului lui Dumnezeu.
De aici vine puterea de viaţă a Rusiei. Nenorocirile nu-i vătăma inima. Tătarii
pârjolesc întreaga Rusie. Kievul cade şi se ridică în acelaşi an. Novgorodul şi marele comandant
de oşti şi conducător al poporului rus, binecredinciosul cneaz Aleksandr Nevski
ridică poporul rus la luptă nu cu tătarii, care torturau trupul Rusiei, ci cu suedezii catolici care,
profitând de nenorocirile Rusiei, râvneau să înrobească sufletul oamenilor şi să ucidă puterea
spirituală a poporului rus şi a Rusiei. Pentru Aleksandr Nevski era important, în primul rând,
să păstreze această forţă spirituală.
Istoria ridicării Moscovei este o puternică întărire a acestei idei. La zămislirea ei,
Moscova era o mică grupare de localităţi. Dar întâistătătorii ei sunt cneji binecredincioşi care
şi-au însuşit înţelesul dreptmăritor al dreptăţii. De aceea, când Preasfinţitul mitropolit Petru îi
spune cneazului că Moscova va fi proslăvită şi că însuşi Preasfinţitul va locui în ea şi că tot
acolo va fi înmormântat, dacă el va zidi casă în Moscova Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, atunci cneazul împlineşte porunca. Cu alte cuvinte, Preasfinţitul Petru a spus că:
„Dacă vei fi credincios Ortodoxiei până la sfârşit şi vei căuta, înainte de toate, împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui, atunci toate acestea, toate cele lumeşti, toate ale vieţii acesteia şi
ale statului ţi se vor adăuga ţie”.
Astfel a fost zămislirea Moscovei şi ea a rămas credincioasă poruncii Sfântului Petru,
şi strigarea de noapte a paznicilor de pe zidurile Kremlinului se făcea cu cuvintele:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”.
Asta nu înseamnă că viaţa şi oamenii erau sfinţi. Da' de unde! Oamenii sunt
întotdeauna păcătoşi, dar este izbăvitor când există conştiinţa binelui şi a răului, când există
năzuinţa spre dreptatea lui Dumnezeu, căci atunci poate exista renaştere.
22 A primit tunderea cu numele Aleksei. A murit pe 14 noiembrie 1263, fiind înmormântat în mănăstirea Naşterii
Maicii Domnului din oraşul Vladimir. A fost trecut în rândul sfinţilor pentru virtuţile sale creştine şi pentru
minunile săvârşite. Astfel, cronicile relatează că, în timpul domniei marelui cneaz Dmitri Donskoi, în biserica în
care era înmormântat trupul cneazului Aleksandr, într-o noapte, lumânările s-au aprins singure; doi stareţi au
ieşit din altar şi s-au apropiat de mormântul cneazului, spunând: „Aleksandre! Scoală-te şi mântuieşte-l pe
strănepotul tău Dimitrie, încolţit de străini!”. Aleksandr se sculă din mormânt şi plecă însoţit de cei doi monahi;
întâmplarea a fost văzută de paraclisier, care a povestit-o superiorilor săi. Ca urmare, moaştele neputrezite ale
Sfântului au fost aşezate în raclă, fiind vindecătoare pentru bolnavii care se atingeau de ele cu credinţă. În cinstea
lui, în secolul XVIII, Petru I a întemeiat mănăstirea de pe malurile Nevei, unde au fost mutate moaştele
binecredinciosului cneaz. Este prăznuit pe 30 august, în ziua în care a încheiat tratatul de pace cu suedezii, şi pe
23 noiembrie, ziua înmormântării lui.
41