Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Predici şi îndrumări duhovniceşti
În dimineaţa zilei de 3 iulie - era duminică - trupul ierarhului a fost adus în biserica din
Seattle. Cu toate că Liturghia a fost anunţată la orele 7, biserica era deja plină la această oră
atât de matinală. După orele 15, sicriul cu trupul vlădicăi a sosit cu un avion de pasageri la
San Francisco, unde a fost întâmpinat de reprezentanţii clerului, ai obştilor de călugăriţe şi ai
tuturor organizaţiilor ortodoxe ruseşti [...]. La aeroport s-a slujit o scurtă litie. În faţa noii
catedrale episcopale aştepta o mulţime uriaşă de oameni. Prima panihidă lângă sicriul vlădicăi
a fost slujită de episcopul Nectarie, care, printr-un edict al mitropolitului Filaret, fusese atunci
numit conducător interimar al eparhiei Americii de Vest. După slujbă el i-a chemat pe toţi
credincioşii să se atingă de „moaştele” episcopului şi, după declaraţiile martorilor, acest
cuvânt a fost înţeles de toată lumea ca însemnând „trupul sfântului”. La sicriul arhiepiscopului
ortodox soseau şi clerici de alte confesiuni, şi preoţii catolici spuneau limpede: „Vrem şi noi
să ne rugăm la sicriul sfântului vostru”.
Luni, pe 4 iulie, în catedrala episcopală a sosit episcopul Sava de Edmonton, care l-a
numit pe vlădica „Fericitul” şi, cu mai multă îndrăzneală, „făcător de minuni al epocii sale” şi
a poruncit turmei să i se roage de acum ca unui sfânt.
Miercuri, din mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville (statul New York) au sosit
arhiepiscopii Leontie de Chile şi Averchie de Siracuza şi Troiţk care, cu trei ani în urmă,
şezuseră alături de vlădica în sala judecătoriei din San Francisco. Astfel, în acea zi la sicriul
arhiepiscopului Ioan au slujit ierarhii cei mai apropiaţi din diaspora rusă.
Dar deosebit de sărbătorească a fost slujba de pe 7 iulie, când la catedrala episcopală a
sosit întâistătătorul, mitropolitul Filaret, ca să înceapă ceremonia de priveghere cuprinzând
cele şase ceasuri. Pe lângă cei 5 ierarhi, au mai participat 24 de preoţi, nenumăraţi paraclisieri
şi 1500 de mireni, astfel încât nici cea mai mare catedrală sinodală nu a putut să-i încapă pe
toţi cei veniţi să cinstească memoria întemeietorului ei. Cei ce se rugau pentru pacea sufletului
vlădicăi au început acum să i se roage chiar lui. Când a început ultima sărutare a trupului, la
miezul nopţii de 9 iulie [...], oamenii deja recunoscură, practic, sfinţenia „moaştelor”
adormitului, atingând de sicriul său icoane, cruci şi flori, arhiereii, engolpioane şi chiar pe
copii, dorind să-i sfinţească prin atingerea de trupul sfinţit.
Râvna credincioşilor faţă de trupul adormitului ierarh avea cel mai real temei, în ciuda
căldurii de iulie din San Francisco, trupul neîmbălsămat nu arăta semne de putrezire. Începând
de duminică, reprezentanţii biroului orăşenesc de pompe funebre măsurau zilnic temperatura
trupului, la fiecare trei ore şi nu au descoperit nici un fel de modificări. Vădita neputrezire a
„moaştelor” arhipăstorului rus a produs o puternică impresie vice-preşedintelui biroului de
pompe funebre.
Conducerea de stat americană i-a dat cinstirea cuvenită vlădicăi, împlinind ultima
dorinţă a turmei sale cu privire la el. Legile ţării nu presupuneau posibilitatea înmormântării
trupului unui episcop la temelia unei catedrale zidite de el. Pentru aceasta era nevoie de
introducerea unui amendament în legislaţie. Dar organizatorul înmormântării a fost susţinut,
în afară de comunitatea rusă ortodoxă, şi de avocatul O'Hara, care îl cinstea mult pe vlădica, şi
de alţi funcţionari americani. Mulţumită strădaniilor lor, deja pe 5 iulie preşedintele comisiei
de supraveghetori a acceptat rugămintea miilor de ortodocşi, dând permisiunea înmormântării
trupului episcopului în catedrală, iar pe 11 iulie comisia a promulgat în unanimitate o hotărâre
care satisfăcea această rugăminte. Astfel, vlădica Ioan, după ce şi-a demonstrat în timpul vieţii
capacitatea de a schimba legile americane - când se hotăra problema refugiaţilor ruşi din
Orientul Depărtat -, şi-a confirmat „împuternicirile extraordinare” în Lumea Nouă şi după
sfârşitul său.
Pe 4 septembrie, în ziua pomenirii sfântului prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, la
care vlădica avea mare evlavie, directoarea aşezământului Sfântului Tihon, M.A. Şahmatova,
a avut un vis. Se făcea că din catedrală spre aşezământ se îndrepta o mare procesiune, cu
steaguri bisericeşti, purtând chipul şi sicriul vlădicăi şi cântând. Când sicriul a fost adus în
casă, vlădica a ieşit din camera lui, îmbrăcat în rasă, purtând un omofor violet şi epitrahil şi,
apropiindu-se de uşile împărăteşti, a început să-i ungă pe toţi cei adunaţi cu mir sfinţit (la fel
27