Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

More documents

Recommendations

Info

Sfântul Ioan Maximovici Cuvânt despre zugrăvirea de icoane Rostit la deschiderea Societăţii susţinătorilor icoanei ruse ortodoxe din San Francisco Zugrăvirea de icoane a început din ziua când Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a pus mahrama (adică un ştergar) peste faţa Sa şi pe ea s-a întipărit dumnezeiescul Său chip omenesc. După predanie, Sfântul evanghelist Luca a pictat chipul Maicii Domnului. Tot potrivit predaniei, există astăzi multe icoane pictate de Sfântul evanghelist Luca. Fiind pictor, el nu a pictat doar primele icoane ale Maicii Domnului, ci şi ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, probabil şi altele, care n-au ajuns până la noi. De atunci a început meşteşugul zugrăvirii icoanelor. Apoi, pentru câtăva vreme, meşteşugul icoanelor s-a întrerupt. Creştinismul era crunt prigonit: orice imagine care amintea de Hristos era distrusă şi supusă batjocoririi. De aceea, în timpul prigoanelor, meşteşugul icoanelor nu s-a dezvoltat. Creştinii se străduiau să exprime ceea ce doreau să spună prin simboluri. Hristos era reprezentat sub chipul Bunului păstor, ori sub chipul unor personaje păgâne, mitologice. Mai era reprezentat şi sub forma viţei de vie, în amintirea cuvintelor Domnului: ,Eu sunt viţa cea adevărată, voi sunteţi mlădiţele” (In. 15, 1, 5). De asemeni, se mai obişnuia ca Hristos să fie reprezentat sub formă de peşte. De ce sub formă de peşte Pentru că, dacă scriem în greceşte „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul” şi punem cap la cap iniţialele cuvintelor, iese cuvântul „peşte”. De aceea, creştinii reprezentau un peşte, amintind astfel cuvintele cunoscute de cei ce credeau în Mântuitorul. Păgânii au aflat acest lucru, de aceea desenele cu peşti erau şi ele urmărite. Dar când, după victoria împăratului Constantin cel Mare asupra lui Maxenţiu, creştinilor li s-a permis să practice liber creştinismul, acesta a înnoit duhovniceşte în mod grabnic Imperiul roman şi a înlocuit păgânismul, iar arta icoanei a ţâşnit dintr-o dată şi a început să se dezvolte cu toată puterea. Deja la primele Sinoade Ecumenice apar indicaţii asupra picturii de icoane, în cântările bisericeşti, folosite adesea în zilele noastre, se aminteşte de icoane. Ce anume erau, aşadar, icoanele Icoanele erau tocmai unirea acelor simboluri care înlocuiau icoanele în perioada prigoanei cu pictura. Icoana nu este o simplă imagine, un portret, în ultimul se reprezintă doar aspectul trupesc, pe când icoana trebuie să le amintească oamenilor de aspectul duhovnicesc al persoanei reprezentate. Creştinismul este înduhovnicirea lumii. Hristos a zidit Biserica Sa ca să înduhovnicească lumea, să o transfigureze, să o curăţească de păcate şi s-o aducă la starea în care va fi în veacul viitor. Creştinismul a fost creat pe pământ, îşi are temeliile pe pământ, dar cu pilonii săi se ridică până la cer. Creştinismul este podul şi scara pe care oamenii urcă de la Biserica pământească la cea cerească. De aceea, simpla reprezentare, amintind de însuşirile aspectului pământean al persoanei reprezentate, nu este o icoană. Chiar precizia reprezentării, în sensul alcătuirii fizice trupeşti, încă nu înseamnă nimic. Omul poate fi foarte frumos pe dinafară, dar poate, în acelaşi timp, să fie foarte rău. Dimpotrivă, poate fi total neaspectuos fizic dar, în acelaşi timp, să fie un model de viaţă dreaptă. Şi iată că icoana trebuie să zugrăvească ceea ce vedem cu ochii, păstrând trăsăturile aspectului trupesc - căci sufletul, în lumea aceasta, lucrează prin trup - şi, în acelaşi timp, să arate firea lăuntrică, duhovnicească. Iar sarcina iconarului este tocmai aceea de a transmite cât mai deplin trăsăturile duhovniceşti prin care [sfântul reprezentat] a dobândit împărăţia Cerească, prin care şi-a meritat de la Domnul cununa nestricăciunii. Întrucât menirea Bisericii este mântuirea sufletului omenesc. Ceea ce este pe pământ, piere; când însoţim trupul la groapă, sufletul pleacă în altă parte. Când lumea va pieri, când va arde în foc, atunci va fi cer nou şi pământ nou - aşa cum spune Sfântul Apostol Ioan Teologul, căci el deja a prevăzut, cu ochiul său duhovnicesc, acest Nou Ierusalim, pe care l-a zugrăvit atât de izbitor în Apocalipsă. Domnul a venit ca să pregătească întreaga lume pentru această renaştere morală. Ca să ne pregătim pentru această viitoare împărăţie trebuie să 110
Predici şi îndrumări duhovniceşti dezrădăcinăm din noi seminţele păcatului care, deformând firea harică dintru început, au pătruns în omenire o dată cu căderea strămoşilor noştri şi trebuie să semănăm în noi virtuţile pe care ei le-au pierdut odinioară, la cădere. Amintindu-ne despre sfinţi, despre nevoinţele lor, icoana nu este o simplă reprezentare a sfântului, aşa cum arăta el pe pământ. Icoana înfăţişează lupta sa lăuntrică duhovnicească, înfăţişează felul în care a ajuns să fie socotit înger pământesc, om ceresc. Exact aşa sunt reprezentările Maicii Domnului, ale lui Iisus Hristos. Ele trebuie să zugrăvească acea preaînaltă sfinţenie care era în Ei. Căci Domnul Iisus Hristos este unirea a tot ce e omenesc şi a tot ce e dumnezeiesc, şi când este zugrăvită o icoană a Mântuitorului, ea trebuie zugrăvită astfel încât să simţim că El este un Om, un om adevărat şi că, în acelaşi timp, El este mai presus de om, ca să nu ne apropiem de El, aşa cum ne apropiem de fiecare trecător, de fiecare cunoscut. Trebuie să simţim că El este Omul apropiat nouă şi Domnul nostru, Care ne este milostiv şi, în acelaşi timp, că este temutul Judecător, Care doreşte ca noi să-L urmăm şi vrea să ne aducă în împărăţia Cerească. De aceea, nu trebuie să ne înclinăm nici într-o parte, nici într-alta. Nu avem voie nici să zugrăvim doar aspectul duhovnicesc al sfântului, neglijând cu totul felul cum arăta pe când trăia pe pământ. Aceasta este tot o extremă. Toţi sfinţii trebuie zugrăviţi astfel încât, pe cât posibil, să le fie transmise trăsăturile reale: militarii se reprezintă în armurile lor militare, arhiereii, în veşmintele arhiereşti. Nu este corect când arhiereii primelor veacuri sunt reprezentaţi în sacos, ştiut fiind că în vremea aceea nu se purta sacos, ci felon. Dar aceasta nu este o greşeală prea mare. Mai bine este să îngăduim o greşeală în cele trupeşti, decât în cele duhovniceşti, adică să dispreţuim latura duhovnicească. Este însă cu mult mai rău când totul este corect din punct de vedere fizic, trupesc, iar sfântul arată ca un om obişnuit, de ca şi cum ar fi fost fotografiat, de ca şi cum n-ar fi fost în el nimic duhovnicesc. Aceea nu mai este o icoană. Uneori se dă mai multă importanţă cerinţei ca icoana să fie frumoasă. Dacă aceasta nu este în dauna duhovniciei, este bine. Dar dacă frumuseţea ne atrage privirea într-atât, încât uităm de ceea ce este mai important, că trebuie să ne mântuim sufletul, să ne înălţăm inima spre cer, atunci frumuseţea icoanelor este în dauna lor. Aceasta nu mai este o icoană, este un tablou. Icoana este acea imagine care ne înalţă la sfântul bineplăcut lui Dumnezeu, sau ne ridică la cer, sau ne stârneşte sentimentul pocăinţei, sentimentul umilinţei, starea de rugăciune, simţământul că trebuie să ne închinăm în faţa acestei imagini. Valoarea icoanei constă în aceea că, atunci când ne apropiem de ea, dorim să ne rugăm cu evlavie în faţa ei. Dacă imaginea din ea ne cheamă la aceasta, atunci este vorba de o icoană. Iată către ce se sileau iconarii noştri, iconarii de demult, care au fost mulţi şi înainte de încreştinarea Rusiei şi, în fine, iconarii noştri ruşi, începând cu Cuviosul Alipie al Pecerskăi, care a zugrăvit un şir de icoane ale Maicii Domnului, dintre care s-au păstrat câteva până astăzi. Sunt nişte icoane minunate, care continuă tradiţia bizantină şi care stârnesc smerită evlavie. Ele nu erau obligatoriu pictate în culori întunecate; adesea erau şi în culori vii, dar aceste culori atrăgeau: doreai să te rogi în faţa unei astfel de icoane. Preasfinţitul Petru, vlăstar al Galitiei, a ajuns apoi mitropolit al Kievului şi al întregii Rusii. S-au păstrat icoane pictate de el, care în ultima vreme s-au aflat la catedrala Uspensk (a Adormirii Maicii Domnului) din Moscova. În Novgorod s-a născut o întreagă şcoală de iconografie, sub conducerea Preasfinţitului Aleksie al Novgorodului, de la care s-a păstrat o serie întreagă de icoane pictate de el. Rubliov a pictat icoana Sfintei Treimi, care e astăzi cunoscută nu numai în lumea creştină, ci şi în cea semi-creştină 70 . Dar, din păcate, toată această tradiţie ortodoxă a început să fie încălcată din momentul în care în Rusia a început să pătrundă influenţa occidentală. Faptul că Rusia a făcut cunoştinţă cu Europa Apuseană a fost, din unele puncte de vedere, foarte folositor. Multe ştiinţe tehnice, multe alte cunoştinţe folositoare au venit de acolo. Se ştie că niciodată creştinismul nu s-a scârbit să cunoască lucruri venite din afară. Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan 70 Referire sui-generis la civilizaţia europeană secularizată. 111
Page 1 and 2:
Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepisc
Page 3 and 4:
Predici şi îndrumări duhovniceş
Page 5 and 6:
Page 7 and 8:
Page 9 and 10:
Page 11 and 12:
Page 13 and 14:
Page 15 and 16:
Page 17 and 18:
Page 19 and 20:
Page 21 and 22:
Page 23 and 24:
Page 25 and 26:
Page 27 and 28:
Page 29 and 30:
Page 31 and 32:
Page 33 and 34:
Page 35 and 36:
Page 37 and 38:
Page 39 and 40:
Page 41 and 42:
Page 43 and 44:
Page 45 and 46:
Page 47 and 48:
Page 49 and 50:
Page 51 and 52:
Page 53 and 54:
Page 55 and 56:
Page 57 and 58:
Page 59 and 60: Predici şi îndrumări duhovniceş
Page 109: Predici şi îndrumări duhovniceş
show all

Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?