Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
simt nimic». Cu toate acestea, după amiază a sosit salvarea şi a dus-o la spital. A stat acolo
câteva zile, iar apoi au trimis-o acasă, cu un bilet din partea medicului: «La ce ne-aţi trimis-o
E sănătoasă tun, n-are nimic». Ce-a fost, cum a fost - numai Dumnezeu ştie. Eu doar
povestesc ce a fost”.
Fiica duhovnicească a vlădicăi, Zinaida Guilleme îşi aminteşte cum, împreună cu un
ucenic al vlădicăi, părintele Mitrofan (care a fost tuns de el), dădeau noaptea împreună ocol
caselor şi cartierelor pariziene din apropierea bisericii, pe care vlădica le stropea pe fiecare în
parte cu sfântă agheazmă (la fel făcea şi cu cutiile poştale). Mulţi parizieni, care-şi aduceau
copiii ca să fie stropiţi cu agheazmă, îşi aminteau vreme îndelungată de aceasta (iar când îl
înştiinţau pe vlădica de însănătoşirea copiilor lor, acesta se făcea că nu înţelege despre ce-i
vorba). Una dintre slujbele lui săvârşite în stradă a fost reţinută şi de reporteri. S-a întâmplat
la Marsilia, unde vlădica a hotărât să săvârşească o pomenire pe locul uciderii regelui sârb
Aleksandr I Karagheorghevici († 1934). Din timiditate, nimeni dintre subalternii săi nu a voit
să slujească împreună cu el. Fără şovăire, vlădica a plecat singur, s-a oprit la locul cu pricina,
a curăţat cu mătura un petic de trotuar, şi-a deschis micul geamantan şi, spre uimirea
marseillezi-lor, aşezând pe locul măturat vulturul episcopal 12 , a aprins cădelniţa şi a început să
slujească.
Una dintre lucrările cele mai importante ale vlădicăi Ioan din perioada păstoririi lui
europene a fost restabilirea cinstirii în Biserica Ortodoxă a sfinţilor de demult ai Apusului.
Este vorba despre acei cuvioşi care s-au nevoit în ţările apusene până la desprinderea
catolicilor de Ortodoxie în 1054 şi care n-au fost incluşi în calendarele ortodoxe.
El a prezidat Consfătuirea Episcopilor de la Geneva din 29-30 septembrie 1952, care a
adoptat rezoluţia referitoare la cinstirea sfinţilor din Apus. Vlădica a întocmit un raport despre
Sfântul Ansgarie, luminător al Danemarcei şi al Suediei (†865) şi a susţinut cinstirea lui,
remarcând că, „de vreme ce însuşi Domnul l-a proslăvit, ar fi o îndrăzneală din partea noastră
să nu-i cinstim ca pe un sfânt”. Tot atunci s-a pus problema cinstirii şi a altor sfinţi de demult
ai Apusului. Lista lor este prezentată în rezoluţie:
1. Sfântul Victor, mucenic al Marsiliei (†304);
2. Sfântul Pothinus, sfinţit mucenic, predecesorul Sfântului Irineu al Lyonului la
scaunul lui (†177);
3. Alţi mucenici ai Lyonului, care au suferit, totodată, în timpul domniei lui Marc
Aureliu: Sfinţii Alexandru şi Epipodie (au primit mucenicia la scurtă vreme după Sfântul
Pofin), Sfânta Blandina (†177) şi alţii;
4. Sfântul Felician, sfinţit mucenic, episcop al Umbriei ,(†252);
5. Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului (†512);
6. Sfântul Gherman de Auxerres, episcop, a eliberat Bretania de erezia pelagiană
(†488);
7. Sfântul Lup de Troyes, camarad al Sfântului Gherman în lupta împotriva ereziei
pelagiene în Bretania (†479)
8. Sfântul Gherman al Parisului (†576);
9. Sfântul Clod, preot şi mărturisitor (†560);
10. Propovăduitorii în Irlanda, apoi în Franţa, Elveţia şi Italia: Sfântul Columban,
abate, întemeietor al mănăstirilor Lux, Bobbio şi altele (†615); Sfântul Fridolin, monah,
misionar în Elveţia şi pe Rinul Superior († sec. VII); Sfântul Gali, ucenic al Sfântului
Columban, sihastru din Elveţia (†646);
11. Sfânta Clotilda, regină a Franţei, în urma rugăciunilor ei, soţul ei, Clovis 13
(Clodvig), regele francilor, a primit credinţa creştină (†545);
12. Sfântul Ilarie de Poitiers, episcop şi mărturisitor, s-a luptat cu erezia ariană (†368);
12 Covorul cu vultur brodat, unul dintre însemnele episcopale.
13 Grafiere după Petit Larousse Illustre, Librairie Larousse, 1976.
16