Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari ... - Tineretul Ortodox

Sfântul Ioan Maximovici
genunchi în faţa icoanei şi se rugă îndelung, apoi îi încredinţa pe adulţi că totul va fi bine.
Spre dimineaţă, copilul se simţi mai bine şi curând s-a vindecat complet.
Iată o mărturie din arhiva spitalului regional din Shanghai. Liudmila Dmitrievna
Sadkovskaia, pasionată de călărie, a fost odată azvârlită jos de pe cal şi, lovindu-se zdravăn cu
capul de o piatră, şi-a pierdut cunoştinţa. Consiliul de specialişti ai spitalului a declarat-o
irecuperabilă, dându-i foarte mici şanse de supravieţuire chiar până a doua zi: pulsul aproape
că nu se auzea, capul era spart, aşchii rupte din craniu presau asupra creierului. Chiar dacă
inima ar fi suportat operaţia (ceea ce era foarte puţin probabil), femeia ar fi rămas surdă, oarbă
şi mută. Sora ei l-a implorat pe arhiepiscopul Ioan să vină la spital. Vlădica Ioan le porunci
tuturor să iasă afară din salon şi, timp de vreo două ore, se rugă lângă capul femeii. Apoi
chemă medicul şi-l rugă să examineze bolnava. Cu uimire, medicul constată că avea pulsul
unui om sănătos şi fu de acord să înceapă imediat operaţia, dar numai în prezenţa
arhiepiscopului. După operaţie, Sadkovskaia îşi veni în fire şi ceru să bea. Ea vedea şi auzea
totul, iar apoi a putut chiar să vorbească. După asta, a mai trăit câteva zeci de ani.
Doamna E.M. Brinner ne-a comunicat ce i-a povestit sora de caritate a spitalului
Frăţiei Ortodoxe Ruse. Odată, pe la orele 3 noaptea, a fost chemată de un grav bolnav, dare o
rugă să-l cheme numaidecât pe vlădica, întrucât îi era foarte rău şi vroia ca arhiepiscopul să-l
împărtăşească. În acea noapte se iscase o furtună năprasnică - un taifun, însoţit de ploaie
torenţială şi vijelia a rupt toate cablurile aeriene. Sora i-a răspuns muribundului că nu putea
să-i îndeplinească cererea, întrucât telefonul nu funcţiona şi nu putea părăsi spitalul până la
orele 6 dimineaţa. Dar bolnavul nu se liniştea. Şi iată că, peste 30-40 de minute, se auzi un
ciocănit puternic în poartă; portarul, întrebând cine este, auzi: „Deschideţi, sunt arhiepiscopul
Ioan, am fost chemat aici, sunt aşteptat”. Şi, văzând-o pe soră, el o întrebă: „Unde e acel grav
bolnav care mă aşteaptă Conduceţi-mă la el”.
Un caz similar de clarviziune a arhipăstorului shanghaian a fost consemnat de medicul
Spitalului rusesc (dr. Bill). Era odată internată acolo o femeie foarte grav bolnavă, care îi ruga
pe toţi să-l cheme pe vlădica Ioan, ca s-o împărtăşească şi să se roage pentru ea. Medicul de
salon le-a spus infirmierelor să nu-i tulbure pe vlădica, întrucât bolnava tot avea să moară. A
doua zi vlădica sosi la spital şi se îndreptă exact spre salonul cu pricina, spunându-i bolnavei:
„De ce mă deranjezi din rugăciune Acum trebuie să săvârşesc Sfânta Liturghie”. El o
împărtăşi cu Sfintele Taine, îi dădu blagoslovenie şi plecă. Spre surprinderea medicilor,
bolnava începu repede să se însănătoşească.
Ana Petrovna Luşnikova era profesoară de canto şi s-a ocupat odată de corectarea
dicţiei lui vlădica, pentru care el îi lăsa regulat câte o bancnotă de 20 de dolari. În 1945, în
timpul războiului, ea era pe moarte în Spitalul francez. Seara târziu, fiind în agonie, ea îl
chemă pe vlădica Ioan, dar vlădica nu putea fi atunci chemat în spital, întrucât în timpul
războiului, spitalul se încuia pe timp de noapte. Nici un fel de înduplecări nu avură efect, ci ea
continua să-l cheme: „Vlădică, vino! Vlădică, vino!”. Şi iată că la apogeul furtunii (şi atunci
era un taifun însoţit de ploaie torenţială), ea văzu cum, prin uşa deschisă a salonului, apăru
vlădica, ud leoarcă, şi se apropie de ea. Vrând să se convingă că era el, ea îl atinse şi îl întrebă
dacă era realitate sau vedenie. Vlădica zâmbi şi o încredinţa că era „realitate”, o împărtăşi,
după care bolnava dormi 18 ore. În acelaşi salon mai era o bolnavă, care a văzut cum vlădica
a împărtăşit-o pe Luşnikova. Dar ceilalţi n-au crezut-o şi spuneau că vlădica nu avea cum să
intre noaptea în spitalul încuiat. Nu a crezut-o nici sora, până când, făcând patul, nu a
descoperit sub pernă o bancnotă de 20 de dolari, pe care vlădica a lăsat-o special, ca semn al
vizitei sale, ştiind câtă trebuinţă de bani avea Luşnikova în spital.
Mai puţin cunoscut este un caz de clarviziune a vlădicăi care, după opinia noastră, le
întrece pe multe din cele cunoscute. Una dintre ucenicele din Shanghai ale arhiepiscopului
Ioan, Vera Terehova povesteşte că prietena ei, Ana Leonova, şi-a pierdut soţul în anul 1945:
pe când era la Mukden, a fost capturat de agenţii sovietici şi trimis într-un lagăr de
concentrare din Siberia. Când, peste trei ani, fiind deja în Filipine, ea s-a dus la arhiepiscopul
Ioan, ca să-i ceară binecuvântare să înceapă acţiunea de divorţ (întrucât, oricum, speranţe să-şi
12