Negru pe alb.pdf

Negru pe alb
119
Toate aceste vechi r[m[=i\e a gloriei str[mo=e=ti, f[cute pe
m[sura oamenilor mari =i pe care noi, mirmidoni degenera\i, nu
le putem nici pre\ui, nici ]n\elege, le vizitam c[l[uzit de un b[trân
mazil din Cotnari, la care tr[sesem la gazd[.
— Nu =tii care e balta unde au pierit atâta c[l[rime le=easc[
]n vremea domnului Constantin Cantemir am ]ntrebat pre
c[l[uzul meu.
— N-a fost niciodat[ balt[, ci numai un loc hleios, plin de
mla=tine, colo devale.
— Unde mi se ]nglodaser[ ro\ile tr[surii
— A=a; =i ]nc[ acum e var[, dar toamna nu e de ]mblat =i le=ii
au venit despre toamn[. }mi spunea tat[l meu c[-i spunea bunul
s[u — care a fost ]n b[t[lia aceea cu c[pitanul Turcule\ — c[
mul\i le=i au pierit aice =i c[ ]mp[ratul lor de necaz mare ]=i b[tea
ulanii cu sabia =i le zicea: “Nadba umirác jak psy”, adec[: “Ru=ine
s[ muri\i ca câinii”.
— Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci; el era bun domn.
— Bun =i nu prea. A omorât doi bunatate de boieri, pentru
c[-i da pe foaie =i nu-l lasa s[-=i fac[ mendrele; dar a=a a fost de
când e \ara noastr[. Dreptul ]mbl[ totdauna cu capul spart.
— Poate; ]ns[ mi se pare, mo=ule, c[ nu pre ave\i dreptate a v[
plânge tot de domni =i nu =i de boierii care ]ncungiur[ pre domni.
— Acei doi pre care i-a t[iat nu-l sf[tuiau de r[u. }i ziceau
numai: “M[ria-ta, mai des cu paharul =i mai rar cu birul, c[ nu
poate \ara”. E, cine-i asculta!
— Miron logof[tul =i Velicicu hatmanul erau prieteni lui
Cantemir. El nu i-ar fi omorât de nu l-ar fi ]ndemnat ministrul
s[u Iordache Roset visternicul =i Cantemir a plâns mult c-a f[cut
a=a p[cat. Judecând deci c[ =i domnitorii au sl[biciunile lor ca =i
ceilal\i oameni, trebuie a osândi pe sfetnicul ce-l ]mpinse la asta.
— Poate c[ ai cuvânt d-ta. Las-s[ se mânânce lupii ca s[ mai
r[sufle oile. Când au murit boierii aceia, ie=ise =i un cântec care-l
=tia tat[l meu pe de rost; ]l =i pescrisesem eu...