Negru pe alb.pdf

128 Constantin Negruzzi
Care fu a noastr[ vina, prea-puternice-mp[rate!
De vrei s[ ne pierzi cu lumea care \ie a gre=it
Au doar sunt atât de grele =i mari a noastre p[cate
}ns[ noi n-am f[cut alt[ decât numai ne-am iubit.
Oh! cât e=ti de stra=nic, Doamne, ]n a ta dreapt[ mânie,
Cât d-amar este paharul ce-l bem ]n acest minut!...
Ah! din mintea mea nu ias[ acel ceas de groz[vie
Când ]n undele turbate pe-al meu tat[ am v[zut.
Cum se lupta ]mpotriva ]nviforatelor ape,
Nevoindu-s[ s[ poat[ p[n-la noi a se urca,
+i v[zând c[ nu-i r[mâne vro n[dejde ca s[ scape
}ntinses-a sale bra\e spre-a m[ binecuvânta;
Când deodat[ preste dânsul c[zând valul cu pornire
+i d-aceast[ de pe urm[ mâng[iere m-a lipsit;
}ns[, scumpule Edvine, oricare nenorocire
A= uita fiind cu tine, vie\uind cu-al meu iubit...
Dar ce poate face omul ]mpotriva voiei sfinte
Cine poate ]n\elege scopul ei acel ascuns
Iart[ cârtirile noastre, Dumnezeule p[rinte!
C[ci ele scap dintr-un suflet ce durerea l-a p[truns.”
Edvin sprijinea ]n bra\e p-a lui scump[ amorez[
Ce de silnica suflare a furtunii s-alignea,
C[uta nenorocitul ca s[ o ]mb[rb[tez[,
S[-i astâmpere durerea, =i aceste ]i zicea:
“Draga mea! Nici o fiin\[ pe lume nu mai tr[ie=te,
Din ob=teasca pr[p[dire nici un om n-a mai r[mas,