Negru pe alb.pdf

Negru pe alb
233
viteazului, se ]ntoarce =i mu=c[ pre puternicul s[u vr[jma=,
slobozea din bortele lor un strig[t blestemat, pism[tare\, r[gu=eat,
dar din nenorocire foarte adev[rat: — “Limba voastr[ e \esut[ cu
ziceri slavoane!”
Oh! p[catul este net[g[duit =i rana nevindecabil[! C]nd neamurile
barbare au inundat România ca un r[pide =iroi, g[sind pânza
limbei urzit[, luau suveica =i, prin dreptul celui mai tare, aruncau
unde =i unde câte un fir de b[t[tur[ de a lor, groas[ =i nodoroas[.
Astfel se \esu limba noastr[. Pentru a scoate acum acele l[tunoioase
fire, trebui a destrama toat[ pânza, =i prin urmare a crea o
limb[ mai frumoas[, poate, mai nobil[ =i mai ]nv[\at[, c[reia nimic
nu i-ar lipsi alta decât de a fi — româneasc[.
Aici ]ncep necurmatele dispute ]ntre ]nv[\a\ii pandemoniului
nostru literar carii se silesc:
Spirar nobil’ sensi a’ rozzi petti,
=i pre care noi ]i ]mp[r\im ]n trei clase. Liberalii zic (dupre Iorgovici
=i dupre Maiori) c[ trebui a goni toate zicerile slavoane =i ungroturco-grece
— de=i aceste din urm[ sunt foarte pu\ine =i nou[,
primite numai de ni=te capete bolnave =i stricate. — Modera\ii c[
trebui a le sub\ia, a le ]nnobila =i a le români, =i eu m[rturisesc c[
m-a= ]nvoi cu p[perea dr. sale. Vin ]n sfâr=it conservatorii, ast[
veche rugin[, care strig[ cu glas de stentor c[ se stric[ limba, plângându-o
=i bocindu-o ]n gura mare.
Dup[ p[rerea mea, a ]nvoi toate aceste capete ]nv[\ate e mai
greu decât a g[si mi=carea perpetual[. E de j[lit ]ns[, c[ to\i ace=tii
tr[gând fiecare la sine, sfâ=ie haina bietei limbi.
Fie-mi iertat a adunce un esemplu.
Zavistia =i clevetirea — ziceri slavoane — care s-au ]ncuibat
]ntre români, le poate scoate cineva De obid[ =i de sil[ ne poate
mântui Aici ]mi vine ]n gând acel vestit dicton scris pe poarta
iadului a lui Dante: