Negru pe alb.pdf

126 Constantin Negruzzi
Amândoi au r[mas singuri din grozavnica pierire,
Cungiura\i de negre ape, d-acel vifor furios;
Ploaia preste ei se vars[ ca =iroiul ]n pornire,
Clocotesc fierbând deasupra tunetele fioros.
Iar prin latul ]ntuneric ce se-ntinde pe t[rie
Când de când br[zduind cerul fulgerul scânteitor,
Preste undele muginde le-ar[ta cu groz[vie
Cum plutea ca ni=te plaghii le=ile fra\ilor lor.
A Selminei line lacrimi cu ploaia amestecate
Se pr[val ca dou[ râuri pe-ovilit[ fa\a sa,
Inima-i din loc s[rit[ de abia ceva se bate,
Ca s-arate c[ via\[ ]n ea ]nc[ mai era.
Ca o floare ]ncujbat[ d-a criv[\ului suflare,
Se lipe=te lâng[ pieptul pre scumpului ei Edvin,
+i privindu-l mult[ vreme, cu o lung[-mbr[\o=are
}n sfâr=it astfel gr[ie=te, slobozind un slab suspin:
“Nu ne-a mai r[mas, Edvine, de n[dejde nici o raz[,
A sosit a vie\ii noastre sfâr=itul ]ngrozitor,
Prive=te cum sluta moarte c[tr[ noi ]nainteaz[!
O, durere-a desp[r\irei! O, al nostru trist amor!
Ah! care din aste valuri, unelte-a mor\ii cumplite,
Care e acel ce soarta pentru noi l-a hot[rât
Pu\inele mele zile iat[-le de-acum sfâr=ite!
Sprijine=te-m[ ]n bra\e-\i, s[ mor l-al t[u sân iubit.
}n curând a s[ soseasc[ mâna mor\ii cea de ghea\[
+i de draga ta Selmin[ s[ s-ating[-nfiorat,