Negru pe alb.pdf

130 Constantin Negruzzi
MELANCOLIA
O puternic[ plecare ce nu rabd[-mpotrivire
M[ ]ndeamn[ s[ cânt ast[zi acea tân[r[ sim\ire
Ce-n singur[tate numai ]=i are loca=ul seu,
Dar ceresc trimis ]n lume din sânul lui Dumnezeu.
Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate
S[ aduc[ alinare vrunor inimi ]ntristate,
+i resfirând pe-a lor cale ni=te nemernice flori,
S[ le-mpr[=tie necazul =-ai sup[r[rilor nori;
C[ci pl[cerile sunt multe care vin din bucurie,
}ns[ nu pu\ine are =i dulcea melancolie;
+-un om sim\itor alege, decât agere cl[tiri,
Pe ale melancoliei lini=titele uimiri.
}l prive=ti c[tând s[ afle ]n al artelor loca=e
Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufa=e,
Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat
St[ j[lind pe str[ini \[rmuri de iubita-i dep[rtat;
Sau un tân[r ce suspin[ ]ntru-o singur[tate,
Suferind pentru-a sa \ar[, pentru drept =i libertate.
Câte ori a zilei raz[ ]l g[se=te ]nc[ treaz,
Adâncit ]n reverie =i cu lacrimi pe obraz!
Câte ori petrece noaptea absorbit ]ntru gândirea
Unui fulger de n[dejde ce-i menise fericirea,
Cugetând la suvenirea unor dulci ]mbr[\o=eri,
Uitând via\a =-ale lumii minciunoasele pl[ceri!
Ah! Amorul e virtute pentru cine-l pre\uie=te,
Pentru cel care ]l simte, =i din inim[ iube=te!
Fericit cine-l cunoa=te! fericit cine-l sim\i!
Iat[ lina prim[var[ ]ncepu a ne zâmbi;
Mii de flori ]nsmalt[ câmpul r[v[rsând a lor miroase,
Iar zefirii pintre frunze cu-a lor aripi r[coroase
R[spândesc un dulce sunet pe natur[-nveselind,
CUPRINS