DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

TRICOTILOMANIE
trebuinţă organică, câte doi centri responsabili:
unul de declanşarea comportamentului,
altul de potolire. Tocmai excitarea
acestor centri prin influenţe senzoriale
(contracţii gastrice la vederea unei
mâncări apetisante) şi modificările umorale
(scăderea procentului de zahăr în
sânge), conjugate cu influenţele socioculturale
(europeanul ia trei mese pe zi) şi
psihoafective explică apariţia trebuinţelor
şi potolirea lor. în ceea ce priveşte obezitatea,
am văzut că satisfacerea trebuinţei
nu anulează în mod necesar dorinţa de a
mânca. Trebuinţa resimţită care se traduce
în mod concret prin dorinţa de a mânca, de
a bea, de a dormi etc, maschează adesea
o altă cerinţă, de ordin psihoafectiv, de
care subiectul nu este conştient. în acest
caz există inadecvare între „cererea" individului
şi „răspunsul" care îi este dat.
Celelalte trebuinţe, numite secundare,
pentru că nu pun în joc însăşi existenţa
individului, ocupă totuşi un loc privilegiat
în psihologia umană. Numărul lor este
mare, dar trei sunt deosebit de importante:
trebuinţele de securitate, de afecţiune şi
de valorizare personală. Satisfacerea lor
duce la buna dispoziţie şi la împlinirea
persoanei, pe când frustrarea* de aceste
aspiraţii poate fi cauza unor tulburări de
comportament. -• FOAME; SECURITATE;
SETE.
TRICOTILOMANIE, tic care constă
în smulgerea părului.
Acest comportament nu este rar la copii,
mai ales în mediul spitalicesc (spitale sau
stabilimente cu caracter social). Unii ajung
să aibă pielea capului dezgolită pe mari
întinderi. Interpretarea acestei conduite
diferă de la un autor la altul: pentru unii ar
fi vorba de un fel de automutilare; pentru
alţii de un fel de aşi simţi existenţa. După
o discipolă a lui D.M. Winnicot*, R. Gaddini
(1977), ar fi vorba de un mecanism de
apărare" împotriva angoasei, negarea separării
de mamă. într-adevăr, sugarii au o
mulţime de ocazii de a atinge părul, sprâncenele
sau pilozitatea axilară a mamei lor,
în timp ce sunt alăptaţi. Această experienţă
se asociază, în spiritul lor, cu starea de
contopire căreia mulţi îi vor păstra mai
târziu nostalgia. Din cauza aceasta, atunci
când va cunoaşte momente de tensiune
existenţială, copilul sau adolescentul va
putea recurge în mod inconştient la
părul de pe propriu-i cap, spre a-şi evoca
epoca fericită şi securizantă din vremea
prunciei. El se va juca cu părul, cu sprâncenele,
cu genele sale, aşa cum făcea
cu părul, sprâncenele şi genele mamei
sale. Ticul poate fi interpretat ca o negare
a absenţei mamei. -+ AuTOEROTlSM;
BALANSARE.
TRISOMIE, aberaţie cromozomială
care constă în prezenţa supranumerară
a unui autosom: unul
dintre cromozoni figurează în trei
exemplare în loc de două.
La om se cunosc mai multe forme de
trisomie, mai frecvente fiind acelea care
afectează cromozomii 13, 18 şi 21. Cea
mai frecventă este trisomia 21, descoperită
în 1959 de către J. Lejeune; este trisomia
responsabilă de mongolism'.
TROPISM, reacţie de orientare a
unui organism supus unei influenţe
fizico-chimice exterioare.
Folosit iniţial de botanişti pentru a
desemna reacţiile de orientare ale plantelor
la excitaţiile fizice din exterior, acest
termen a fost reluat de J. Loeb (1859-
1924), pentru a caracteriza comportamentele
de atracţie sau de repulsie ale animalelor
supuse influenţei unor agenţi fizici
sau chimici. După acest autor nu ar exista
nici o finalitate, nici o adaptare în aceste
reacţii senzoriomotorii primitive, care ar
rezulta din mişcări automatice care tind să
orienteze organismul în câmpul energetic
în aşa fel încât receptorii săi simetrici
bilaterali să fie în egală măsură excitaţi
de agent.
Această teză, strict mecanicistă, reduce
animalul la o maşină cibernetică ce
acţionează prin jocul stimulilor exteriori.
Tropismele animalelor ar fi deci reflexe la
care s-ar reduce comportamentele instinctive:
o omidă, plasată într-un tub de experienţă
luminat pe o latură, se dirijează spre
lumină. La fel şi în natură, ea urcă spre
extremitatea plantei la care găseşte frunzele
cu care se hrăneşte, deoarece lumina
vine din cer. Teza aceasta a fost combătută
mai ales de H. S. Jennings (1906) care,
dimpotrivă, vedea în tropismele animale
reacţii adaptative. Dacă este adevărat că
omida se caţără spre vârful tulpinei, după
ce a mâncat ea coboară. Tropismul animal
se inversează, zice-se, sub influenţa noilor
condiţii interne (starea de saţietate); aceasta
dovedeşte că mişcarea nu este „forţată",
irezistibilă, ci supusă unui ansamblu de
reglări.
Pentru G. Viaud', principala problemă
este aceea a sensului şi semnificaţiei reacţiei
tropistice. între reacţia pozitivă (sau
atractivă) şi reacţia negativă există o deosebire
esenţială: una corespunde tendinţei
primare a organismului de a se orienta spre
maximum de excitaţie suportabilă, alta,
TULBURĂRI DE CARACTER
dimpotrivă, caută să-1 sustragă cât mai
mult posibil de la această excitaţie. Prima
reacţie o putem numi un tropism adevărat,
iar pe a doua o patie*, deoarece, deşi
declanşată de un agent exterior, ea este
comandată de starea fiziologică momentană
a animalului şi are un caracter adaptativ
evident. Adevăratele „tropisme animale"
au în mod necesar o fază pozitivă
(fenomene locomotorii dirijate spre excitant)
şi adesea o fază negativă consecutivă
sau măcar o alternanţă de faze pozitive şi
negative (cazul tropismelor polifazice).
Tropismele animale sunt desemnate actualmente
prin termenul taxie".
TULBURĂRI DE CARACTER,
aspecte ale caracterului unui individ
care fac dificilă integrarea sa
armonioasă în societate.
Este vorba,în general, de un subiect cu
o inteligenţă normală care nu reuşeşte să
se integreze armonios în societate din
cauza unor aspecte ale caracterului său.
Este greu abordabil, închis în sine şi ursuz,
când nu este de-a dreptul agresiv. Nu este
vorba de un bolnav mintal (dar poate
deveni); nici de un debil mintal sau nebun.
Cu toate acestea, raporturile sale cu
semenii sunt mereu perturbate de multiple
dificultăţi create de el.
Aceste tulburări, care sunt manifestarea
unui accident survenit în dezvoltarea
personalităţii, se întâlnesc cel mai adesea
în copilărie şi adolescenţă. Cauzele lor nu
sunt mai niciodată simple. Ca şi caracterul",
ele participă atât la structurarea constituţiei
cât şi la istoria individului. Putem
găsi aici traumatisme obstetricale (naşteri
dificile), encefalite sau elemente ereditare,
dar şi frustrări afective precoce, carenţe de
331