DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

CARACTEROLOGIE
CARENŢĂ AFECTIVA
Subiectul participă întotdeauna la aceasta
mai mult sau ma puţin activ. Cunoaşterea
caracterelor este posibilă prin observarea
narelor şi a testelor de per
nali
CARACTEROLOGIE, studiul carac
terelor.
Deşi foarte veche, caracterologia abia
dacă începe a se construi pe baze ştiinţifice,
acestea fiind încă incerte. Există mai
multe metode de analiză şi de descriere a
caracterelor'. Unele se întemeiază pe aprecierea
morfologiei indivizilor (fiziognomonie*,
biotipologie') sau pe studierea documentelor
expresive (grafologie', teste').
Altele utilizează mai ales observarea comportamentului,
a atitudinilor faţă de lumea
Emotivitate Activitate Răsunet
mmemotiv nonactiv primar
(Ludovic al XV-lca)
nonenioliv nonaeliv secundar apatic
(Ludovic al XVI-lca)
emotiv
emotiv
nonemotiv
nonemoliv
emotiv
emotiv
nuirctiv
nonactiv secundar
activ
acliv
primar
(Bauddain; Chopin)
primar
secundar
primar
secundar
Răsunet
sentimental
(Kicrrkcgaard,
Rousscau)
(Voltain;
A. Huxley)
Ilegmatic
(Bcrgson,
B. Franklin)
coleric
(V. Hugo, Danlon)
pasional
(Btxlhovcn,
Napoleon I)
Dintre teoriile legate de caracterologie,
cele mai cunoscute sunt acelea ale
şcolii franco-olandeze (caracterologia lui
Heymans şi Wiersma. dezvoltată în Franţa
de R. Ix Scnnc) şi aceea a lui C. G. Jung.
După autorii olandezi toate caracterele ar
fi susceptibile de reducerea la opt tipuri,
care se obţin prin combinarea celor trei
factori fundamentali ai persoanei umane şi
a contrariilor lor: emotivitatea, activitatea
şi ră.si/;iem/(primantatc sau secundaritate).
|A se vedea tabelul.|
în pofida lucrărilor statistice efectuate
de promotorii ei (2 145 cazuri studiate),
această teorie este contestabilă, deoarece
formulele utilizate sunt prea înguste şi
artificiale spre a da seama de bogăţia unei
individualităţi. Unii. în mod paradoxal, îi
preferă tipologia lui Jung, care se referă la
atitudinea persoanelor faţă de lumea fiinţelor
şi a lucrurilor. Pentru Jung, energiile
sunt orientate fie spre lumea interioară
(introversiune), fie spre exterior (extraversiune).
în primul caz, subiectul acordă
întâietate ideilor; în al doilea caz, el apreciază
îndeosebi valorile lumii exterioare,
prestigiul, contactele sociale. Această caracterologie
sumară se apropie mult de biotipologia
lui E. Kretschmer. Psihologii
utilizează datele biografice, observaţia
directă şi testele (chestionar*, psihodiagnostic*)
pentru a analiza caracterele.
CARENŢĂ AFECTIVĂ, lipsă sau
insuficienţă a afecţiunii.
Trebuinţele afective ale omului sunt la
fel de importante ca şi celelalte trebuinţe
vitale şi nesatisfacerea lor poate avea
consecinţe grave. Plânsul, strigătele copilului
mic separat de mama sa depun mărturie
de starea de confuzie şi de angoasă
resimţită în această situaţie. Mai târziu se
instalează resemnarea, dar şi, o dată cu ea,
apatia* şi refuzul alimentelor. Dacă nimeni
nu o înlocuieşte pe mamă, atunci când
absenţa ei este îndelungată, se observă o
stagnare a dezvoltării fizice şi o regresiune"
generalizată. Ultimele cunoştinţe
achiziţionate dispar, limbajul se deteriorează,
copilul redevine „bebeluş", cnurezia*
şi balansarea sunt aproape întotdeauna prezente.
Uneori copiii îşi fac rău, se umplu
de vânătăi.
Rezistenţa organică este extrem de
diminuată la aceşti copii. R. Spitz a pus în
evidenţă daunele carenţei afective precoce.
Testând cu regularitate nou-născuţi crescuţi
de puericultori într-o creşă-model şi
comparându-i cu alţi nou-născuţi îngrijiţi
de mamele lor, deţinute într-un penitenciar,
el a remarcat că aceştia din urmă
aveau o dezvoltare psihomotorie normală
(coeficientul de dezvoltare = 105 la sfârşitul
celui de al doilea an de viaţă), pe când
cei dintâi se degradau în permanenţă: pe
când iniţial, la baby-tests, coeficientul de
dezvoltare fusese de 124, această cifră a
scăzut la 72 la sfârşitul primului an, iar
după doi ani nu era mai mare de 45. în
afară de aceasta, în creşa-model unul din
fiecare trei copii (mai exact, 373%) murea
înainte de a fi împlinit vârsta de doi ani,
pe când, în aceeaşi perioadă, nu s-a
înregistrat nici un deces printre copiii
deţinutelor. Spitz şi continuatorii operei
sale au stabilit că efectele carenţei afective
sunt cu atât mai grave cu cât această
carenţă îi atinge pe copii mai de timpuriu
şi timp mai îndelungat. Dincolo de cinci
luni de separarea de mamă apare
hospitalismul' şi se instalează perturbaţii
grave ale personalităţii (inteligenţă şi
afectivitate) copilului.
Pentru a controla aceste aserţiuni, alţi
autori (J.B. Bowlby, A. Freud etc.) au
analizat biografiile adulţilor sau adolescenţilor
inadaptaţi social. Ei au constatat
că delincventa (îndeosebi furturile şi prostituţia
minorelor) sunt de 4-5 ori mai frecvente
la subiecţii care au suferit de carenţă
afectivă în copilărie decât la cei crescuţi
într-o familie normală. O contraprobă a
fost furnizată de maternajul de care beneficiază
unii copii perturbaţi. începând din
momentul în care aceştia au fost îngrijiţi
cu tandreţe zi de zi de o infirmieră, de o
puericultoare sau de o psiholoagă (tot atâtea
substitute ale mamei), ei şi-au recăpătat
gustul de viaţă, au reînceput să mănânce,
iar curba lor ponderală s-a redresat. A
reapărut, de asemenea, inteligenţa.
Sunt cazuri în care separarea de mediul
familial este indispensabilă. în asemenea
cazuri, copilul trebuie pregătit pentru
această încercare, spre a-i risipi, pe cât
posibil, anxietatea inevitabilă. Din ce în ce
mai mult, în spitale şi în creşele medicale,
mamele au posibilitatea să rămână cu
copiii lor, dacă o doresc. Dacă nu, li se
cere să lase copilului un obiect personal (o
batistă cu parfumul preferat, de exemplu)
şi să-şi multiplice vizitele.
Trebuinţa de a iubi şi de a fi iubit nu
este mai puţin importantă la vârsta adultă.
Când această trebuinţă este contrariată de
dificultatea de a stabili relaţii sociale (ca
urmare a timidităţii, a nevrozei) sau de
întâmplările vieţii (abandon, doliu, bătrâneţe,
izolare...), ea poate fi compensată de
unele activităţi, de consacrarea la o operă
caritabilă sau colectării de timbre. Dacă,
însă, vidul afectiv nu este umplut, poate să
apară o stare depresivă mai mult sau mai
puţin gravă care, uneori, sfârşeşte cu sinuciderea.
-• ATAŞAMENT; DEPRESIE; TRIHO-
TILOMANIE.
57